FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGAB.RO

Adrian Anca a revenit pe teren, deşi anunţase că s-a retras

adrian anca
adrian anca

Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 septembrie 2010 00:00

Proaspătul tehnician al Silvaniei şi-a încălcat principiile şi a încălţat din nou ghetele de fotbal, deşi anunţase că a renunţat la cariera de fotbalist

 

În vară, când a fost instalat pe banca tehnică a Silvaniei, fostul atacant al campioanei CFR a declarat că a atârnat ghetele în cui. "Din punct de vedere fizic, aş mai rezista şi chiar o să mă pregătesc cot la cot alături de noii mei elevi, dar nu o să mai joc. E mai bine să fiu pe margine. De acolo pot fi mai autoritar, iar asta am observat-o încă de pe vremea când Dorinel Munteanu era antrenor-jucător la CFR Cluj, iar eu îl percepeam ca pe un coleg, nu ca pe un antrenor", mărturisea "Caniggia", la venirea sub Măgură.

Când lumea se aştepta mai puţin, Anca a revenit în iarbă, în calitate de jucător-antrenor. S-a întâmplat asta la partida din Cupa României, cu Lăpuşul Târgu Lăpuş, când tânărul tehnician a apărut pe foaia de joc ca rezervă. Evoluţia scorului a fost favorabilă echipei sale, astfel Anca nu a intrat în teren, însă situaţia s-ar putea schimba în etapele viitoare de campionat.

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează