FOTBAL  »  LIGA 2  »  FC ARGEȘ

E în pole-position s-o preia pe FC Argeș! GSP a aflat numele antrenorului cu care piteștenii vor să pornească reconstrucția + Cu cine se mai negociază

FC Argeș speră să se reinventeze în această vară / Sursă foto: GSP
FC Argeș speră să se reinventeze în această vară / Sursă foto: GSP

Articol de , - Publicat sambata, 17 iunie 2023 20:32 / Actualizat sambata, 17 iunie 2023 21:22

Alexandru Pelici (49 de ani) e în acest moment în pole-position s-o preia pe retrogradata FC Argeș, echipă care, cel puțin în teorie, își propune revenirea imediată pe prima scenă.

Reveniți la „matineu” după trei sezoane în Superligă, piteștenii lucrează la strategia cu care să abordeze proximul sezon. Chiar dacă Bogdan Argeș Vintilă e încă sub contract cu alb-violeții, clubul plănuiește o schimbare la nivelul băncii tehnice și îl are în fruntea listei pe Alexandru Pelici, ultima oară sub contract cu naționala U19.

Pelici, considerat un specialist al promovărilor, e considerat omul ideal pentru reconstrucția echipei, de la care au plecat 13 jucători. Mutarea are șanse mari să se materializeze, mai ales că tehnicianul își dorea cu ardoare revenirea în circuitul unui club, după experiența avută ca selecționer.

Alexandru Pelici a fost contactat de GSP sâmbătă seara, dar nu a răspuns apelurilor pentru o poziție oficială. 

E în pole-position s-o preia pe FC Argeș! GSP a aflat numele antrenorului cu care piteștenii vor să pornească reconstrucția + Cu cine se mai negociază
Alexandru Pelici

Alexandru Pelici a fost angajat ca selecționer al României U19 în septembrie 2022 și a rezistat pe banca naționalei 8 meciuri. Cu el pe bancă, naționala U19 a ratat calificarea la EURO. România U19 s-a clasat pe locul 3 în grupa din Turul de Elită, sub Franța și Norvegia, dar peste Irlanda de Nord. Doar câștigătoarea grupei se califica la Campionatul European. 

Nicolae Dică e o variantă

Din informațiile obținute de GSP.ro, și Nicolae Dică reprezintă o variantă pentru FC Argeș, mai ales că „Nick” e extrem de apreciat de primarul Cristian Gentea. Totuși, pretențiile financiare ale acestuia ar fi mult mai mari decât cele exprimate de Pelici.

FC Argeș se dezintegrează! 13 jucători au părăsit deja echipa

FC Argeș e la răscruce de drumuri după retrogradarea în liga secundă. Jucătorii încep să părăsească unul câte unul clubul. Vineri, 13 fotbaliști și-au încheiat socotelile cu alb-violeții.

După Fabio Vianna, cedat deja la campioana Farul Constanța, David Meza Colli și Zorhan Bassong, Argeșul a anunțat vineri despărțirea de un contingent important de fotbaliști:

„FC Argeș se desparte de mai mulți jucători din lot. Pe lângă Zorhan Bassong și David Meza Colli, despre care v-am informat deja, alți 11 jucători nu vor continua la Pitești. Este vorba de Antonio Jakolis, Wesley Jobello, Alin Dobrosavlevici, Mimito Rocha Biai, Marius Constantin, Kevin Koubemba, Boubacar Hanne, Geani Crețu, Andrei Tîrcoveanu și David Croitoru. 

Le mulțumim tuturor și le dorim mult succes!”, a informat conducerea, prin intermediul site-ului oficial.

VIDEO Marius Croitoru regretă că a mers la Pitești! „Am greșit că am fost la FC Argeș! N-a fost cea mai inspirată alegere a mea”

Citește și alte știri de actualitate: 

Iosif Rotariu, brutal de sincer cu naționala României » Cum i-a catalogat pe „tricolorii” care au celebrat în exces decizia VAR

A plecat de la Rapid și a semnat cu Farul » Prezentare oficială

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
sportmaniac
sportmaniac  •  18 Iunie 2023, 11:41
Postat de Heiheiargesul1987 pe 17 Iunie 2023, 21:52

Ambele variante (Pelici sau Dica) sunt groaznice...In cazul asta, sper sa ramana Vintila.

Esti amuzant...Ar fi bine sa mai si gandesti cand scrii, Pelici a avut totusi şi promovari, ca doar nu il aduci sa iei Liga Campionilor.

johny2003
johny2003  •  17 Iunie 2023, 22:58

Cel mai bine e sa fie gentea A1! Ca sa-i arate lui cici ca el e cel mai tare din parcare...

georgatos01
georgatos01  •  17 Iunie 2023, 22:45
Postat de Heiheiargesul1987 pe 17 Iunie 2023, 21:52

Ambele variante (Pelici sau Dica) sunt groaznice...In cazul asta, sper sa ramana Vintila.

Se vede cât fotbal provepi după ce a luat 8 de la Dinamo și l-au ținut pe Garita rezerva cu UTA merita sa rămână????????

Vezi toate comentariile (4)
Comentează