FOTBAL  »  LIGA 2  »  GLORIA BUZĂU

INTERVIU GSP În cărți să promoveze, Andrei Prepeliță nu se dezice de convingerile sale: „Eu vreau altceva!” » A alcătuit deja strategia pentru Superligă

Andrei Prepeliță / Sursă foto: Facebok@ Gloria Buzău
Andrei Prepeliță / Sursă foto: Facebok@ Gloria Buzău

Articol de , - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024 13:31 / Actualizat miercuri, 24 aprilie 2024 14:10

Gazeta Sporturilor a mers în Crângul Buzăului pentru a discuta cu unul dintre antrenorii care țintesc promovarea în Superligă, Andrei Prepeliță. Tras la răspundere fiindcă echipele lui nu prestează un fotbal suficient de spectaculos, tehnicianul Gloriei Buzău spune că nu se va abate nici în ruptul capului de la filosofia sa și că prioritate va avea întotdeauna obiectivul, nu impresia artistică.

La un an și jumătate de când FC Argeș îl concedia în plin sezon, Andrei Prepeliță e pe cale să revină cât de curând în lumina reflectoarelor, de data aceasta din postura de antrenor al Gloriei Buzău, o echipă absentă de pe prima scenă în ultimii 17 ani.

La jumătatea play-off-ului, buzoienii sunt în pole-position pentru a ocupa alt doilea loc direct promovabil, Prepe vorbind la microfonul GSP despre cum a întemeiat actuala echipă a Buzăului și strategia pe care vrea s-o aplice în cazul în care va reuși promovarea.

„Ar fi fantastic ca Miercurea Ciuc să aibă echipă în prima ligă!” » Interviu cu antrenorul de la Csikszereda: „Ce am făcut e o performanță, nu ne dădeau șanse”
PLAY-OFF
„Ar fi fantastic ca Miercurea Ciuc să aibă echipă în prima ligă!” » Interviu cu antrenorul de la Csikszereda: „Ce am făcut e o performanță, nu ne dădeau șanse”

VIDEO. Andrei Prepeliță: „Știu că toată lumea așteaptă spectacol... Eu sunt tânăr, vreau rezultate!”

Tehnicianul în vârstă de 38 de ani a început prin a enumera momentele în care echipa sa a pierdut cu ușurință puncte în play-off, apoi și-a explicat convingerile:

Trăim periculos uneori, nu sunt mulțumit. Ne sunt vii în amintire golurile luate cu Mioveni, cu Slobozia. (...) Le spun mereu jucătorilor, trebuie să suferim împreună, atunci se vede caracterul! La Slobozia, un moment n-a fost tratat așa cum trebuie, la Mioveni la fel, momente tratate ușor, apoi o imprundență în careu. Lucrurile acestea ne-au costat și nu am câștigat meciurile.

Cred că e vorba și de presiune. Știu că toată lumea așteaptă spectacol... Poate făceam spectacol dacă eram o echipă fără obiectiv. În primul rând, trebuie să plecăm de la ideea de a fi o echipă care se apără bine, un bloc funcțional compact, cu distanțe scurte între linii și jucători, să nu dăm șanse adversarului, iar când avem noi șanse, să marcăm.

Eu vreau să fac rezultate, sunt un antrenor tânăr! La Pitești, am prins locul 4, am avut semifinală de Cupă, știți foarte bine ce rezultate au fost acolo. S-a decis ce s-a decis... La fel și aici. Am venit să-mi fac treaba, știam că n-o să fie ușor. Lumea e fericită după ce câștigăm, există încredere în staff, în jucători, în conducere”, a afirmat Prepeliță.

Sperăm să tratăm la fel de bine următoarele două meciuri, ne așteaptă o perioadă grea, cu trei jocuri într-o săptămână. Poate avantajul nostru e că nu ne deplasăm, avem următoarele meciuri acasă. Sper să facem puncte, sunt conștient că va fi o luptă grea până la final.

- Andrei Prepeliță, antrenor Gloria Buzău

Andrei Prepeliță și-a dezvăluit strategia pentru la vară: „Câteva plusuri. În rest, omogenitate”

Prepeliță și-a schițat deja în minte planul de bătaie în cazul în care Buzăul va obține biletele de prima ligă:

„Încercăm să ne formăm nucleul pentru anul viitor, Doamne ajută să promovăm. Nu vrem să schimbăm foarte mult.

În vară, a trebuit să formăm o echipă pe fugă, apoi am constatat că poate n-am luat cele mai bune decizii, în iarnă am încercat să îndreptăm.

Sper ca la vară să aducem niște plusuri pe anumite posturi, atât. În rest, să ne păstrăm omogenitata. Vedeți și voi, echipele care au omogenitate sunt în play-off și au succes”, a mai spus Prepeliță.

Trebuie să fim concentrați până la sfârșitul campionatului, ne dorim să ducem Buzăul în «A»! Vrem să dăm totul la fiecare meci, cu Csikszereda ne-am sacrificat, am alergat unul pentru celălalt.

- Ovidiu Perianu, mijlocaș Gloria Buzău

Am mai rămas doar noi cu Csikszereda, Mioveniul a ieșit din calcule în proporție de 80%. Sperăm să facem istorie la Buzău, pentru că această echipă n-a mai fost de 17 ani în prima ligă. Vrem s-o luăm pas cu pas, sunt meciuri foarte grele, pe viață și pe moarte.

Împreună cu Mister Prepeliță, am făcut istorie la FC Argeș, sperăm să reușim același lucru împreună și la Buzău.

- Cristi Dumitru, atacant Gloria Buzău

Citește și alte știri din Liga 2:

EXCLUSIV „Ar fi fantastic ca Miercurea Ciuc să aibă echipă în prima ligă!” » Interviu cu antrenorul de la Csikszereda: „Ce am făcut e o performanță, nu ne dădeau șanse”

A semnat Flavius Stoican » Contract pe un sezon: „Vă spun în premieră”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
coco_bz
coco_bz  •  24 Aprilie 2024, 15:08

Problema este ca echipa joaca la 1-0, cu trageri de timp care se razbuna cand echipa e egalata prin minutele 80. Ok, jucam la rezultat, foarte bine, dar hai sa pornim totusi de la prezumtia ca apararea nu e asa betonata cat sa nu lase niciun gol. P.S. E incorect spus ca echipa n-a mai fost in prima liga de 17 ani, avand in vedere faptul ca primaria a refuzat in mod expres sa preia palmaresul (si datoriile) fostei FC Gloria Buzau. Este o clona asumata.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează