FOTBAL  »  LIGA 2  »  CONTRACT

RAPID. Anunțul făcut de Daniel Pancu: „Am semnat contractul”

Articol de GSP - Publicat joi, 25 iunie 2020 19:04 / Actualizat joi, 25 iunie 2020 19:13

Daniel Pancu (42 de ani) și-a reziliat contractul de antrenor cu Rapid, locul 6 în Liga 2, și a anunțat că a semnat un nou acord, de președinte al giuleștenilor.

„A fost o decizie mai grea și de aceea am amânat. Am reziliat contractul de antrenor. L-am semnat pe cel de președinte. Am vrut să rămân într-un fel alături de Rapid și în perioada următoare. Sper să fiu în continuare de ajutor, având în vedere că oamenii au insistat. Aici e casa mea și mă bucur că sunt apreciat. 

Din această postură, sper ca oamenii care au scris istorie, care au refuzat Steaua sau Dinamo și care sunt foarte legați de Rapid, să se întoarcă unul câte unul și să formăm o mare familie”, a declarat Daniel Pancu la Rapid TV.

„Rapid pare puțin mai pregătită de promovare decât era acum 3-4 luni. Jucătorii s-au adaptat, s-au obișnuit cu ce înseamnă Rapid”
Daniel Pancu

Rapid e în prezent antrenată de Dan Alexa, cel care pe 10 martie i-a luat locul tocmai lui Pancu. Fostul atacant preluate echipa în octombrie 2018.

FOTO. Imagini de la amicalul Dinamo - Rapid

+7 FOTO

VIDEO. Mesajul lui Daniel Pancu pentru suporterii Rapidului

Clasamentul Ligii 2: 

  1. UTA Arad 25 p
  2. CS Mioveni 20 p
  3. Turris 20 p
  4. FC Argeş 19 p
  5. Petrolul 19 p
  6. Rapid 19 puncte 
    Mioveni, Turris și Rapid au beneficiat de rotunjirea punctajului 

Citește mai multe știri din Liga 2

EXCLUSIV Amical tare pentru Rapid! Luptă cu o rivală din play-off

Program play-off Liga 2 » Cum arată lupta pentru promovare

Citește și:
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Nationala
Gigi Becali l-a sunat pe Mircea Lucescu: „Când începuse cu boala. Asta i-am propus”
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Superliga
Scandalizați în direct! » A costat 20 mil. €, bani publici, dar nu mai funcționează: „Merită să ne mai agităm?”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
Superliga
Îi pun contractul pe masă să semneze cu FCSB: „Asta e propunerea noastră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (7)
1037972906348855
Emilian Albu  •  27 Iunie 2020, 09:53

Sunt a treia generatie de rapidisti. Aveam 17 ani cand Raducanu-Lupescu,Motroc,DanCoe,Greavu-Dinu,Jamaischi-Nasturescu,EmilDumitriu,IonIonescu,Codreanu si Nae Georgescu sau Sandu Neagu, impreuna cu Valentin Stanecu deveneau campioni. De multi ani plange sufletul in mine. Copos a incercat sa faca o echipa mare. A fost un vis spulberat de unii....., nu vreau sa comentez cum. Au venit dupa el tot felul de "epiogoni" care au dus echipa in liga a 4-a. Orgoliile, acum, sunt mari. Rezultatele sunt insa nesatisfacatoere. Ne trebuie entuziasmul rapidistului adevarat. Sa vina inpoi toti ce pot pune o caramida, inapoi, in tempulul rapidului, daramat de impostori. Sa vina inapioi Daniel Nicolae si Maftei si nu numai ei, sa ridice echipa in Romania si in Europa. Profesionalismul si entuziasmul supoterilor adevarati vor aduce investitori. Sa ne ajute Dumnezeu !

balderis
balderis  •  26 Iunie 2020, 13:09

Forza Rapid , bravo Pancone !

aquadig
aquadig  •  25 Iunie 2020, 22:04

Pancu își mai amintește vremurile când a dat probe la Steaua? În Ștefan cel Mare, pe bancă era Țiți Dumitriu

Vezi toate comentariile (7)
Comentează