Articol de GSP - Publicat luni, 17 mai 2021 20:20 / Actualizat luni, 17 mai 2021 23:31
Rapid a promovat matematic în Liga 1! Giuleștenii profită de remiza dintre ASU Poli Timișoara și CS Mioveni, scor 2-2.
Rapid nu trebuie să mai aștepte meciul din această seară, contra lui FC U Craiova 1948. Disputa va fi una doar pentru orgoliu și pentru prima poziție în play-off. Dan Alexa, fost antrenor al giuleștenilor, le-a făcut astăzi cadou promovarea.
ASU Poli - Mioveni, remiză pentru Rapid
Pe o ploaie agasantă, ASU Poli a deschis rapid scorul în fața Mioveniului. În minutul 16, Petre Ivanovic a executat magistral o lovitură liberă de la peste 20 de metri. Formația lui Alexandru Pelici a reacționat prompt, iar Vereș a egalat în minutul 26, cu un șut puternic din 10 metri.
Repriza secundă s-a desfășurat după un scenariu similar. Alin Ignea a făcut 2-1 pentru Poli, în minutul 55, cu o execuție facilă, din interiorul careului mic. Rezultatul final a fost stabilit de Guilherme Garutti. Apărătorul argeșenilor a reluat imparabil, cu capul, în minutul 76.
CS Mioveni ajunge la 45 de puncte și nu o mai poate ajunge pe Rapid. Formația antrenată de Alexandru Pelici e sigură însă că va merge la „barajul” pentru promovare. ASU Poli ocupă ultima poziție în play-off, dar păstrează în continuare șanse matematice la „baraj”. Stă la mâna rezultatelor.
Cum au sărbătorit giuleștenii în vestiar:
Capturi Digi Sport
FINAL » ASU Poli Timișoara - CS Mioveni 2-2
- Au marcat: Ivanovici 17, Ignea 55 / Vereș 26, Garutti 76
- Vezi AICI statisticile meciului!
- Vezi VIDEO cu cele mai importante faze
Final de meci, 2-2
min. 76, Gol Mioveni, scor 2-2: Fundașul Guilherme Garutti, introdus în repriza secundă, egalează cu o lovitură de cap excelent plasată.
min. 55, Gol ASU Poli, scor 2-1: Radunovic reia cu capul, țintește bara, dar Alin Ignea urmărește atent și trimite în poarta goală, din câțiva metri.
A început repriza secundă!
S-a terminat prima repriză!
min. 45+1: Scutaru primește cartonașul galben, pentru o intrare târzie asupra lui Oancea.
min. 26, Gol Mioveni, scor 1-1: Vereș preia nestingherit în careul advers, păcălește un adversar și trage puternic, din 10 metri.
min. 23: Blănaru ratează o șansă rarisimă, din 6 metri. Pune latul, dar mingea sare mult peste poartă.
min. 16, Gol ASU Poli, scor 1-0: Petre Ivanovic șutează magistral dintr-o lovitură liberă, de la mare distanță. Mingea trimisă cu mult efect interior se oprește direct în vinclul porții apărate de Popescu.
min. 9: Blănaru îl depășește ușor pe Mera și obține o lovitură liberă periculoasă, de la 20 de metri. Lovitura liberă executată de Coșoreanu trece mult pe lângă.
A început partida!
ASU Poli Timișoara - CS Mioveni, echipe:
ASU Poli: Păduraru - Jurj, Mera, Scutaru, Pamfile - Radu, Codrea, Coadă, Ivanovici - Radunovic, Munteanu
Rezerve: Cuzmanovici, Plazonja, Popovici, Casado, Rus, Ignea, D. Andrei, Axente, Sofran
Antrenor: Dan Alexa
CS Mioveni: I. Popescu – Oancea, Iacob, Gheorghe, Șerbănică - Coșereanu, Vereș - Șerban, Măr - Rusu, Blănaru
Rezerve: Ducan, Garutti, Panait, M. Chindriş, Rădescu, M. Şerban, T. Coman, Massaro, S. Ivan
Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitru: Marius Barbu / A1: Marius Ionuț Bobe / A2: Ionuț Răzvan Soponar
Stadion: „Dan Păltinișanu”, Timișoara
VIDEO 3 puști români așteptați să „explodeze” sezonul viitor. Gabi Manu: „Unul a semnat deja în Liga 1”
Citește și alte știri din Liga 2:
EXCLUSIV 3 puști români așteptați să „explodeze” sezonul viitor: „Unul a semnat deja în Liga 1”