FOTBAL  »  LIGA 2  »  SPECIAL

Careul ruşinii » Alte patru meciuri suspecte la pariuri în liga secundă

Meciuri suspecte la Tulcea, Mangalia, Bistriţa şi Alba Iulia.
Meciuri suspecte la Tulcea, Mangalia, Bistriţa şi Alba Iulia.

Articol de - Publicat luni, 23 aprilie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 22 aprilie 2012 21:19

Partidele Tulcea - Botoşani (6-2), Callatis - Viitorul (1-5), Bistriţa - Juventus (4-3) şi Alba Iulia - Severin (1-4) ridică mari semne de întrebare: goluri multe în intervaluri foarte scurte, gafe incredibile, penalty-uri, eliminări, întoarceri curioase de rezultat.

Pe măsură ce sezonul se apropie de final, liga secundă miroase tot mai rău: etapa din week-end a oferit cel puţin patru partide suspecte la pariuri. Şi nu numai. E vorba despre Tulcea - Botoşani (6-2), Callatis - Viitorul (1-5), Bistriţa - Juventus (4-3) şi Alba Iulia - Severin (1-4). Toate cu implicaţii directe la promovare!

Delta - Botoşani 6-2
Tacîm complet la victoria care păstrează Tulcea în cursa pentru L1: peste 6 sau 7 goluri, două penalty-uri, două eliminări şi, pe deasupra, 5 goluri marcate în numai 17 minute în repriza secundă, în intervalul 50-67! Parfum pentru un parior curajos. Sau bine informat!

Forumurile suporterilor abundă de comentarii legate de posibile lucruri necurate pe malul Dunării. Iar un insider dintr-o casă de pariuri online alimentează semnele de întrebare: "S-a mizat nefiresc de mult, în special pe cîte goluri se înscriu şi cine e următoarea formaţie care dă gol!". Şi un pont dinspre Moldova: "A existat un jucător aflat pe teren la Tulcea care ar fi cîştigat cel puţin 200 de milioane de lei pe această întîlnire". O colecţie de zvonuri întărită de trecutul dubios al partidelor dintre cele două: în ultima etapă a sezonului trecut, Tulcea a învins la Botoşani cu 7-3!

În plus, formaţia pregătită acum de Costel Orac pare specializată pe scoruri astronomice. Exemplele:

Ediţia 2011/2012
Botoşani - Farul 4-4 (et. 5)
Callatis - Botoşani 3-2 (et. 10, cu 2 pauză/1 final)
Săgeata - Botoşani 0-5 (et. 18)

Ediţia 2010/2011
Botoşani - Snagov 5-0 (et. 1, anchetat la sesizarea UEFA)
Botoşani - Dinamo II 5-0 (et. 10)
Săgeata - Botoşani 4-0 (et. 11)
Snagov - Botoşani 4-1 (et. 16)
Botoşani - Tulcea 3-7 (et. 30)

25 era cota la casele de pariuri online pentru a miza că se marchează peste 6 goluri la Tulcea

Callatis - Viitorul 1-5
Lider în seria I, trupa lui Hagi are mai mulţi jucători împrumutaţi la Mangalia. Iar Callatisul, o echipă fără emoţii, n-a folosit, bizar, cinci oameni din formaţia din bază! "Am văzut la o agenţie un tip care a pus 25 de milioane pe victoria Constanţei chiar în ziua cînd au apărut cotele", spune o sursă GSP. La casele de pariuri, Viitorul a pornit cu cote pentru victorie între 2,20-2,40 şi a scăzut pînă în ziua jocului la 1,15-1,30!

Desfăşurarea partidei a avut cel puţin trei momente dubioase: intervenţii hilare ale portarului gazdelor, Neagu, la golurile 2 şi 3 ale Viitorului (la ultimul a ieşit inutil la marginea careului, în lateral dreapta, Turcu a înscris lejer în poarta goală!), iar la golul 4 Dică a marcat după o pasă a stoperului Callatisului, Ionel Posteucă, fost căpitan la Viitorul! Fratele gafeurului, Marian, e suspectat că, în noiembrie 2011, ar fi intermediat legăturile la un alt meci curios din L2, Farul - Snagov 3-3!

Gloria - Juventus 4-3
- trei goluri numai în intervalul 78-86 (8 minute)!
- combinaţie strălucită pentru pariori: 2 pauză/1 final (cote între 30-36)
- relaţii apropiate între cele două cluburi, cimentate de transferul mănos al lui Tătăruşanu pe ruta Juventus - Bistriţa - Steaua

Alba - Severin 1-4
- patru goluri în 7 minute (72-79)!
- intervenţii de cascadorii rîsului ale portarului gazdelor, Lasc, rezervă de obicei, la golurile 1, 2 şi 4 ale Severinului
- reţetă patentată şi prin L1: în pauza competiţională, Severinul l-a luat de la Alba pe fundaşul stînga Giurgiu (19 ani), a achitat 25.000 euro. "A intrat şi meciul direct în tranzacţie?", se întreabă fanii Albei.

Prunea: "CCA să publice lista cu arbitrii PDL!"
După 1-0 cu FCM Bacău, preşedintele lui CSMS Iaşi, Florin Prunea, şi-a dat demisia, dar a revenit, ieri, asupra deciziei. El a lansat însă acuzaţii punctuale către CCA: "În liga secundă, promovarea se decide prin birouri, delegările sînt bătaie de joc. Ne-a condus cu Bacăul un arbitru, Eduard Ioniţă, al cărui tată e angajat la Delta Tulcea, cu care ne luptăm la promovare! În plus, domnul Dan Lăzărescu, membru al comisiei, a recunoscut public faptul că sînt arbitri şi observatori membri PDL. Amestecul politicului e interzis. Solicit să se facă publică această listă!".

"A fost un meci nebun, dar n-am nici un fel de dubiu pentru chestii din astea cu pariurile. Echipa s-a luptat, atît s-a putut!" ( Cornel Şfaiţer, patron FC Botoşani)

"Pe cei de la Mangalia i-am bătut mai mereu, şi în «amicale», şi în oficiale. Nu ştiu cine ne poate suspecta de lucruri necurate cu Callatis. A fost o victorie absolut normală!" (Zoltan Iaşko, director general Viitorul)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (19)
sharky_04
sharky_04  •  24 Aprilie 2012, 07:54

N-au fost blaturi, ci premieri !!! Iar premierea in Romania NU este o infractiune, o stie Jiji :)

adialyssa
adialyssa  •  23 Aprilie 2012, 14:37

bai oaie cu clopot la gat dinamo e pe locul 2 la puncte adunate in ultimii10 ani

il_unico_capitano_totti
il_unico_capitano_totti  •  23 Aprilie 2012, 11:37
Postat de godot pe 23 Aprilie 2012, 09:42

Mangalia cu Viitorul a fost un teatru de copii. In tot meciul, n-au fost mai mult de 10 faulturi, 3 goluri au fost cadouri ostentative. Hagi o arde dubios. N-are portar, n-are fundasi laterali, n-are varf, n-are un strangaci, n-are tineri in echipa. In afara de Chitu si Iancu, nu e nimic de perspectiva. Mediocri multi, gen Larie, Pacuraru, Onicas, Bejan, Rusu, Lazar, Iacob, Pantelie, sau expirati gen Dica, Cristocea, Stefan. Nici tineri, nici joc generos, nici nimic, in afara de blaturi cu arbitrii si cu unii adversari. Cand au jucat cu Farul, in conditii de adversitate, s-a vazut nivelul Viitorului. nu cu prietenii de la Mangalia. CIRC!

pai hagi asa e obisnuit, doar e regele, nu? TREBUIE ca regele sa aiba echipa in prima liga.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează