Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 08 noiembrie 2023 04:17 / Actualizat miercuri, 08 noiembrie 2023 11:14
Chindia Târgoviște se pregătește să schimbe din nou președintele. Lorin Petrescu, venit în locul lui Andrei Cordoș, mai are credit doar 2-3 runde. Dacă rezultatele echipei nu se vor îmbunătăți, locul 9 în acest moment, dâmbovițenii vor apela la Claudiu Mănescu sau Septimiu Burtescu.
Retrogradată direct la finalul sezonului trecut, Chindia are ca obiectiv revenirea în prima ligă încă din acest sezon. A schimbat tot în vară, președinte, antrenor, lot, dar acum are avantajul că, în sfârșit, își poate juca partidele de acasă pe propriul stadion. Chiar și așa, e un sezon extrem de agitat, cu rezultate oscilante, care îi plasează deocamdată pe târgovișteni pe locul 9, la două puncte de locul 6, ocupat acum de Concordia.
Multe frământări și schimbări
Este singurul club din Liga 2 care, în timpul acestui sezon, a schimbat iar și antrenorul, și președintele. În locul lui Dragoș Militaru a fost numit, după numai două etape și un joc în Cupa României, cu Vasile Miriuță. Care în 10 etape a adunat doar 4 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri.
Recent a demisionat și președintele instalalat în vară, Andrei Cordoș, înlocuit cu Lorin Petrescu, un personaj care nu mai avusese legătură cu lumea fotbalului decât prin faptul că a sponsorizat clubul târgoviștean prin firma sa, Pro Activ. Acesta a fost numit chiar după înfrângerea cu Csikszereda (0-1), din etapa a 8-a.
Se schimbă iar președintele?!
Cum rezultatele nu au avut constanță nici de atunci, deja se discută o a treia schimbare la vârful administrativ. Și că Lorin Petrescu ar mai avea la dispoziție 2-3 etape, iar dacă rezultatele nu vor fi pozitive, va fi schimbat. Surse din lumea fotbalului susțin că mutarea este pregătită de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, sponsor principal ai formației târgoviștene.
Iar candidați să preia funcția ar fi Claudiu Mănescu și Septimiu Burtescu. Primul este fostul șef al DJST Dâmbovița, acum angajat la Departamentul economic al Consiliului Județean.
Celălalt este unul dintre foștii arbitri implicați în poartide trucate pentru mafia pariurilor în turneele amicale din Cipru, în 2017. În urma unei anchete, FRF a demonstrat că el a fost chiar capul acelei rețele de 6 arbitri români. Astfel că Burtescu a fost suspendat din fotbal pentru doi ani și a primit atunci cea mai mare amendă, 300.000 de lei.
Pe care încă o achită, lunar, primind și dreptul de a activa iar în fotbal. Deși regulamentele prevăd că plata trebuia făcută integral pe durata suspendării, în caz contrar urmând suspendarea definitivă din fotbal! Iar acum, Burtescu antrenează grupa de juniori U11 a Chindiei. Dacă schimbarea președintelui s-ar produce, ar fi a doua în acest sezon.
„Nu știu de așa ceva, eu nu am de gând să plec nicăieri”
Președintele Lorin Petrescu susține însă că „nu am de gând să plec nicăieri, am treabă multă la club. Am promis că în curând vom stinge datoriile către foștii jucători care au depus memorii. În prima fază vom rezolva cu 5 dintre ei. Și nici domnul Corneliu Ștefan nu mi-a spus nimic că ar intenționa să mă schimbe.
Obiectivul rămâne promovarea imediată și eu zic că e fezabil. E adevărat, nu am experiență în fotbal, dar stau de dimineața până seara la stadion și învăț. E mai greu decât la firmă, unde banii erau toți ai companiei și nu depindeam de sponsori și de alți finanțatori, cum e la club, dar asta nu mă sperie”.
Încă 393.000 lei pentru Centrul de copii și juniori
La începutul lui octombrie, Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița aprobau suplimentarea bugetului Chindiei cu aproximativ un milion de euro. Pe 31 octombrie, Consiliul Local a decis o altă finanțare nerambursabilă, pentru un proiect dedicat sportului de performanță-sesiunea pentru juniori, depus de către AFC Chindia.
În mare parte, banii vor fi folosiți însă pentru plata salariilor antrenorilor de la Centrul de copii și juniori al clubului dâmbovițean. Aceștia au de încasat cel puțin 4-5 salarii restante, ei nefiind plătiți din luna iunie.
Ultimele rezultate ne dau speranțe. În etapa precedentă, cu Viitorul Târgu Jiu, am avut doar ghinion, am avut 4 ocazii mari, numai că n-a intrat mingea în poartă. Dar suntem aproape de locurile de baraj, la numai două puncte, și mai sunt 7 etape de jucat. E greu, un campionat de luptă, dar sper să intrăm în play-off.
Lorin Petrescu, președinte Chindia Târgoviște
Citește mai multe știri din Liga 2:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”