Articol de Cătălin Stroia, Andrei Furnigă (video) - Publicat sambata, 28 octombrie 2023 19:05 / Actualizat duminica, 29 octombrie 2023 10:25
Fără drept de promovare, Corvinul Hunedoara își continuă ascensiunea în liga a 2-a după succesul înregistrat împotriva celor de la Metaloglobus, 1-2. Cu acest rezultat, trupa lui Florin Maxim a urcat pe locul 3 în clasament.
GSP vă prezintă 5 detalii de la jocul disputat pe stadionul din Clinceni.
1. Gabi Safta, vizat de fanii Corvinului
Aproape 40 de fani ai Corvinului au făcut o deplasare de 400 de km pentru a-și susține favoriții. Înfrățiți cu cei de la CSA Steaua, suporterii hunedoreni nu au ratat ocazia și l-au înjurat pe Gabi Safta, crainicul celor de la Metaloglobus la pauză. Gabi Safta este cunoscut ca fiind fostul crainic al celor de la FCSB și un suporter pătimaș al roș-albaștrilor.
2. Kyros Vassaras, prezent la Clinceni
După ce a fost prezent și la jocul celor de la FC Voluntari disputat în fața celor de la Sepsi, Kyros Vassaras a venit și la partida de la Clinceni.
3. Cu primarul la meci
Printre persoanele care i-au susținut pe cei de la Corvinul s-a numărat și primarul municipiului Hunedoara Dan Bobouțanu, care a privit partida de la loje, îmbrăcat într-un trening al echipei.
4. Stadion în amenajare
Chiar dacă nu mai are echipă în prima divizie, stadionul din Clinceni a fost închiriat în ultimele sezoane de Metaloglobus sau Dinamo. Starea acestuia s-a înrăutățit, iar puținii fani care-i mai calcă pragul trebuie să curețe temeinic scaunele.
De asemenea, se fac renovări și în zona lojelor, unde mai multe găleți și saci stau aruncați pe holuri. În plus există încăperi în care au rămas doar cu plăcile de OSB.
5. Gazonul e „biliard”
Cu toate că stadionul e neîngrijit, starea gazonului se află la polul opus. Suprafața de joc este destul de îngrijită și nu prezintă probleme pentru jucători.