FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSA STEAUA

EXCLUSIV Un expert politic, analiză pe inițiativa care o ajută pe CSA Steaua: „Dacă proiectul e asumat de coaliție, legea va fi promulgată cel târziu în luna mai. Însă am văzut ceva ciudat în document"

Sebastian Zachmann
Sebastian Zachmann

Articol de - Publicat joi, 13 aprilie 2023 16:55 / Actualizat joi, 13 aprilie 2023 22:56

GSP a apelat la unul dintre cei mai apreciați analiști din zona politică în România, ziaristul Sebastian Zachmann, cel care e și realizatorul emisiunii Insider Politic de la postul Prima TV. El analizează mișcarea politică făcută de Vasile Dâncu, pentru a sprijini promovarea imediată a Stelei

CONTEXT:

  • Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, și colegi de-ai săi din PSD au propus dezbaterea în regim de urgență a unor modificări aduse Legii educației fizice și sportului.
  • Conform actualei Legi a Sportului, roș-albaștrii nu pot ajunge în primul eșalon decât dacă își schimbă forma de organizare. Fie ca asociație non-profit, fie ca societate comercială pe acțiuni. Cealaltă variantă este să obțină modificarea legii și cluburile de drept public să poată fi considerate profesioniste.
  • Schimbările propuse de politicienii PSD pot să aducă dreptul de promovare al celor de la CSA Steaua chiar la finalul acestui sezon, după cum a precizat FRF pentru Gazeta Sporturilor

GSP a apelat la unul dintre cei mai apreciați analiști din zona politică în România, ziaristul Sebastian Zachmann, cel care e și realizatorul emisiunii Insider Politic de la postul Prima TV.

- Domnule Zachmann, v-am sunat să ne explicați exact procedura pe acest subiect! 
- E vorba despre un proiect de lege, inaintat deja la Senat, la inițiativa lui Vasile Dîncu. 

Schimbăm o lege pentru un club? E normal?
editorial
Schimbăm o lege pentru un club? E normal?

- Bun, din acest moment, care e cel mai rapid scenariu în care legea poate fi promulgată? 
- După Paști, marți sau miercuri, săptămâna viitoare, s-ar putea intra deja la comisiile de specialitate din Senat. Apoi, miercuri ar putea să fie în plenul Senatului. 

- Unde e nevoie de o majoritate simplă la vot? 
- Da, dar aici n-ar trebui să fie o problemă, însă cu o singură condiție.

Cine poate contesta legea la Curtea Constituțională

- Care? 
- Dacă proiectul e asumat de coaliția de guvernare, atunci e o simplă formalitate. După Senat, în prima săptămână din luna mai, se intră în Camera Deputaților și acolo la comisie, apoi în plen și, gata, în cel mult două săptămâni ar trece de Parlament! Ulterior, ar putea să fie contestată la Curtea Constituțională, înainte să ajungă la președinte, pentru a fi promulgată.

- Cine are acest drept, să facă o contestație la CCR?
 - În primul rând, cei din opoziție, dar au nevoie de un anumit număr de semnături. De exemplu, e nevoie ca USR să se alieze cu Forța Dreptei, a lui Orban, și atunci, da, ar putea să depună o contestație. AUR, de unul singur, n-ar putea, iar o contestație AUR împreună cu USR e exclusă.

- Avocatul Poporului nu are această competență, de a contesta o lege?
 - Ba da, dar nu e treaba Avocatului Poporului dacă are Steaua drept de promovare sau nu. Deci, din momentul în care va trece de Parlament, legea stă 5 zile, până va ajunge la Palatul Cotroceni, unde președintele Iohannis are 20 de zile la dispoziție pentru a o promulga, pentru a o contesta la CCR sau pentru a o întoarce spre reexaminare. Dar să știți ceva în tot acest subiect!

„Dacă nu există consensul Coaliției, proiectul va sta în sertar 2-3 ani"

- Ce anume?
 - Miza aici nu e procedura parlamentară, ci acordul politic. Dacă acest proiect e susținut de toate cele 3 partide din coaliție, PSD-PNL-UDMR, legea va fi promulgată cel târziu spre finalul lunii mai! Fără nicio emoție. 

- Atât de repede?
 - Păi, vă dau un exemplu recent: celebra lege care făcea trimitere la pragul abuzului în serviciu. Duminică seara, cei din Coaliție s-au văzut la Vila Lac, s-au pus de acord, luni dimineața a intrat la comisii, s-au luat avizele, după-amiaza era deja votată în plenul Senatului. După o săptămână, s-a votat și în Camera Deputaților, fac abstracție că s-a modificat ulterior pragul, că nu asta vreau să arăt aici, ci că existând consens politic, s-a mers pe repede înainte. 

- Și dacă nu există acord? 
- Atunci o să stea în sertar și 2-3 ani, nu va ajunge nici măcar la vot, așa cum s-a petrecut, de exemplu, cu inițiativa Ralucăi Turcan, în coaliția PNL-USR-UDMR, cu interzicerea cumulului de pensii pentru bugetari, când nu a existat un consens larg.

„E semnat doar de Dîncu și de încă doi PSD-iști, din anturajul lui"

- Și feeling-ul dumneavoastră care e, că există acord al Coaliției pe acest proiect inițiat de Dîncu? 
- M-a surprins ceva anume, uitându-mă pe semnăturile inițiativei. 

- De ce? 
- Sunt doar 3 semnături. Dîncu și încă doi, tot de la PSD, care sunt din anturajul lui. Din experiență vă spun: atunci când există un proiect asumat, există semnături măcar de la toate partidele din coaliție. Aici sunt doar 3, toate de la PSD. Sincer, îmi ridică un semn de întrebare acest lucru privind susținerea largă a ceea ce încearcă Dîncu. E posibil să fie ceva solitar din partea lui, să nu aibă acordul lui Ciolacu, mai ales că eu pe Ciolacu l-am auzit recent susținând un proiect, care a și trecut de Parlament, care o avantaja pe FCSB, privind accesul pe stadionul Steaua!

Citește și: 

Talpan își asumă proiectul depus de Vasile Dîncu: „Este munca mea! Vom avea drept de promovare încă din acest an!” + Război TOTAL cu suporterii: „Vor să pună mâna pe club!”

Mesaj tranșant după inițiativa lui Dîncu: „Legea Sportului trebuia dată încă din anii '90! Nu sunt tot bani publici? Adică Primăriile au voie și Ministerele nu au voie?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Nationala
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga
Superliga
Ninsori la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB » Cum arată terenul cu 9 ore înaintea restanței din Superliga

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (53)
fanu
fanu  •  14 Aprilie 2023, 00:15
Postat de alexh pe 13 Aprilie 2023, 21:35

Noi vorbim despre fondurile de investiții care acționează în fotbalul european. In fondurile de investiții sunt și bani privați. Chiar dacă ar fi doar bani publici CEO fondului caută să multiplice banii, altfel e tras la răspundere. Pentru autostrada Bechtel(un exemplu), care nu a fost terminată și despăgubiți americanii, a răspuns cineva din ministerul transportului?

Pai PSG, City sunt detinute de fondurile arabe despre care vorbeam; Sparta Praga parca e detinuta de chinezi-prin fonduri de investitii. Oricum, intr-o democratie functionala, europeana, cum ne pretindem, ar cadea capete la greu intr-un caz gen Bechtel. Ca noi suntem un fel de junta a serviciilor secrete, un fel de narco-democratie in care lipsesc doar drogurile nu si relatiile de tip cartel, aia e alta discutie pentru alte pagini.

laser16
laser16  •  13 Aprilie 2023, 23:58

MApN nu avea niste avioane, rachete, submarine, corvete de luat? Chiar au rezolvat toate problemele militarilor si nu mai au ce face cu banii?

anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  13 Aprilie 2023, 23:57
Postat de TheWizardOfOz pe 13 Aprilie 2023, 20:34

E ca și cum Barcelona ar ajunge pe mâna băiatului care vindea iaurt și brânză în cantonament. Un primitiv fără pic de școală, fără pic de unanitate, fără pic de conștiință... Un fost (și viitor) pușcăriaș, o rușine pentru orice om civilizat din țara asta.

Se vede de la o posta că tu ești as la umanitate !!!

Vezi toate comentariile (53)
Comentează