FOTBAL  »  LIGA 2  »  DINAMO

EXCLUSIV Dat afară de Dinamo, jucătorul vorbește în premieră despre ruptura de Ovidiu Burcă: „Putea să aibă bărbăție” + Elias i-a făcut o propunere ireală după rezilierea contractului: „N-am stat pe gânduri”

Alin Dudea (numărul 5) a vorbit despre plecarea sa de la Dinamo / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)
Alin Dudea (numărul 5) a vorbit despre plecarea sa de la Dinamo / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat sambata, 21 ianuarie 2023 20:43 / Actualizat sambata, 21 ianuarie 2023 22:17

Alin Dudea, 25 de ani, unul dintre „exilații” lui Dinamo din această iarnă, a acceptat să relateze într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor modul în care a decurs despărțirea tumultoasă de club, după ce în prealabil intrase în dizgrația antrenorului Ovidiu Burcă.

- Ce faci, Alin? Cum ești? 
- Am venit acasă, la Craiova, am câteva oferte, dar aștept momentan, vreau să o aleg pe cea mai bună pentru mine. 

- Te așteptai ca sezonul să ia o asemenea turnură pentru tine? Ai început din postura de căpitan, acum îți reziliezi contractul la jumătatea sezonului.
- Am început căpitan, da, însă a apărut accidentarea din meciul cu Steaua, apoi am stat vreo două-trei săptămâni, echipa a mers bine și nu s-a mai schimbat formula, s-a mers pe același prim „11”. 

Vali Lazăr, gest ciudat în amicalul cu Dinamo! A aruncat cu chiloți către banca lui Burcă: „Luați! Să-i dați lui Mister” » Schimb de replici cu fostul antrenor
DINAMO
Vali Lazăr, gest ciudat în amicalul cu Dinamo! A aruncat cu chiloți către banca lui Burcă: „Luați! Să-i dați lui Mister” » Schimb de replici cu fostul antrenor

Alin Dudea: „N-am primit niciodată explicații”

- Și ai primit vreo explicație din partea antrenorului pentru faptul că nu mai apari în echipa de start?
- Explicații? Niciodată! Nu s-a stat de vorbă niciodată față în față cu mine. Iar eu nu sunt genul de jucător care să facă scandal la echipă, care să instige la un război în vestiar. Din contră, chiar am ținut să existe mereu un echilibru, fiind unul dintre căpitanii echipei. Nu știu, probabil n-a avut puterea să-mi zică față în față. 

- Și nici acum n-a existat dialog? Cum ai fost anunțat că nu mai intri în calcule pentru 2023?
- Nici nu a avut puterea să-mi zică, doar un laș procedează așa. Prima oară, am aflat de la un coleg. Apoi de la conducere. 

- Iar poziția ta care a fost? Ai încercat să cauți să ai o discuție în particular cu antrenorul Ovidiu Burcă?
- Nu! Eu nu sunt un tip insistent. Dacă văd că cineva nu are bărbăția să vină să discute și vrea doar să cadă el în picioare, eu nu o să mă duc niciodată la el. 

- Măcar ți-ai recuperat toate salariile restante, nu?
- Da, mi-am luat toți banii, altfel nu plecam! Nu o să plec niciodată cu banii pe foaie, cum au plecat alții. Oricum mai renunțasem la bani în trecut, n-am vrut s-o mai fac încă o dată. Dar hai să-ți spun ceva.

- Te rog, te ascult.
- După ce mi-am reziliat contractul, Elias (n.r. - liderul PCH) mi-a propus să direcționez spre Dinamo acel 3,5% din impozitul pe salarii, în loc să-l dau pentru stat. N-am stat pe gânduri, am completat formularul pentru ei. Dinamo e în sufletul meu, clubul ăsta e ca familia mea, am stat nouă ani aici. Eu am avut o relație OK cu fanii, nici nu se pune problema de altceva.

11 meciuria bifat Dudea la Dinamo în actuala stagiune, 9 în Liga 2 și două în Cupa României Betano

Dudea îi arată obrazul lui Burcă: „Putea să aibă bărbăție, nu să stea ascuns prin vestiar trei zile”

- Ce sentimente te încearcă la despărțirea de Dinamo? A fost o călătorie lungă, presărată cu speranțe, împrumuturi, frustrări, bănuiesc
- Sunt un pic dezamăgit de modul în care s-a procedat cu mine. Până la urmă, totul are un sfârșit, dar nu cred că a fost OK modul în care s-a procedat în ceea ce mă privește. Antrenorul putea să vină să-mi spună asta în față, să aibă bărbăție, nu să stea ascuns prin vestiar trei zile! A ajuns să trimită prin magazionerul clubului mesaj că va chema suporterii să ne dea afară din cantonament. Probabil se simțea stăpân pe Săftica!

- În ce sens stăpân pe Săftica?
- Hai să-ți povestesc. Avem un coleg care voia să vină din vacanță de pe 3-4 ianuarie, deși aveam reunirea pe 9 ianuarie. Deși aveam reunirea pe data de 9, magazionerul l-a anunțat pe jucător că nu poate veni la Săftica, fiindcă Mister (n.r. - Burcă) nu e de acord și nu vrea să apară nimeni pe acolo până pe 8 ianuarie. Săftica e casa lui, de asta ne-a spus să plecăm de acolo, probabil. 

- Unde s-a rupt relația ta cu Ovidiu Burcă? Dacă-mi aduc aminte bine, el e cel care ți-a oferit banderola la începutul sezonului.
- Am avut o relație OK cu el, ba chiar cred că era o relație foarte bună, dar care s-a rupt undeva. Nu înțeleg nici acum unde. 

Dat afară de Dinamo, jucătorul vorbește în premieră despre ruptura de Ovidiu Burcă: „Putea să aibă bărbăție” + Elias i-a făcut o propunere ireală după rezilierea contractului: „N-am stat pe gânduri”
Dudea începuse sezonul din postura de căpitan al „câinilor” / foto: Cristi Preda (GSP)

Alin Dudea: „Nu a fost nicio grevă!”

- Cu greva din vestiar cum a fost? Circulă tot felul de variante...
- Nu a fost nicio grevă! Noi am căutat doar un răspuns, am vrut să primim un răspuns din partea conducerii. Am avut o ședință cu Vlad Iacob marți, pe 10 ianuarie, ne-a zis că o să încerce să ne bage un salariu. Ne-a promis că vor veni banii la sfârșit de săptămână, că urmează să intre bani de la „888” (n.r. - sponsorul echipei), de la DDB, bani dinspre Deian Sorescu. Am cerut doar un răspuns, noi trăind într-o incertitudine totală. 

- Și apoi ce a urmat? 
- Domnul nostru antrenor era forte agitat, ne zicea că noi punem doar întrebări despre bani, că ne stă gândul doar la asta. Apoi, sâmbătă (n.r. - pe 14 ianuarie), i-am transmis domnului antrenor, prin intermediul căpitanului Răzvan Patriche, decizia întregului lot. Și anume că vrem un răspuns până luni (n.r. - 16 ianuarie), vrem să știm ce se întâmplă cu salariile, cu clubul, dacă mai luăm vreun ban, să vină cineva să vorbească cu noi. A venit ziua de luni, am cerut din nou răspunsul și ni s-a spus din partea antrenorului că nu există bani în club, că dacă află suporterii va fi scandal, apoi a dispărut! Dacă venea cineva să vorbească cu noi, ieșeam la antrenament. Dar el a fugit ca un laș! 

Alin Dudea: „Antrenorul ne-a interzis să mai vorbim cu conducerea”

- Suporterii au venit până la urmă să discute cu voi, cum s-a derulat totul?
- A venit Elias Bucurică să ne spună că vor veni bani în club. Ne-au intrat chiar în ziua aceea, apoi a venit și Vlad Iacob. Țin minte că Elias a venit râzând la noi și ne-a spus: „Bă, dar la voi nu există deloc comunicare”. Probabil a avut ceva de ascuns antrenorul.

- Vineri, la GSP Live, Vlad Iacob afirma că e dezamăgit că nu a fost căutat deloc de jucători și că aștepta o altfel de abordare din partea voastră.
- Nu am căutat dialog cu el pentru că domnul antrenor ne-a interzis să mai vorbim cu conducerea, cu DDB, cu Vlad Iacob, cu Zăvăleanu, cu Galan (n.r. - Eduard Ziriakus-Galan, președintele DDB), cu Elias, cu nimeni. Ni s-a interzis să vorbim cu presa și, dacă vorbim, să zicem că e totul OK. Plus că antrenorul a spus că două luni de întârziere înseamnă ceva normal în România. 

Ștefan Fara nici măcar n-a jucat, nu avea un salariu mare și ați văzut ce s-a întâmplat și cu el. Fara, un jucător care, vă rog să mă credeți, se pregătea exemplar, n-aveai ce să-i reproșezi! Cu toate astea, n-a primit nicio șansă. Ba din contră, a fost dat la o parte. Antrenorul s-a folosit de noi și ne-a mințit încontinuu. 

- Alin Dudea

3 echipemai are Dudea în CV, pe lângă Dinamo: Rapid CFR Suceava, Chindia Târgoviște și CSM Reșița

VIDEO Ce l-a deranjat pe Vlad Iacob la jucătorii lui Dinamo: „Au avut o atitudine ciudată”

Citește și alte știri despre Dinamo:

VIDEO+FOTO Vali Lazăr, gest ciudat în amicalul cu Dinamo! A aruncat cu chiloți către banca lui Burcă: „Luați! Să-i dați lui Mister” » Schimb de replici cu fostul antrenor

Atac la Vlad Iacob: „Du-te la Crucea Roșie și fă voluntariat! E de vină pentru ce se întâmplă la Dinamo”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Pe ăsta îmi place să îl port la «seaside»” » Ilie Dumitrescu și-a etalat ceasurile de lux: „Eu când mă uit la o persoană, mă pun la masă și văd…”
Superliga
„Pe ăsta îmi place să îl port la «seaside»” » Ilie Dumitrescu și-a etalat ceasurile de lux: „Eu când mă uit la o persoană, mă pun la masă și văd…”
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (14)
steaua.libera
steaua.libera  •  22 Ianuarie 2023, 10:38

Problemele financiare la Dinamo n-au inceput de azi sau de ieri. Sunt de cel putin 2-3 ani. Au stiut in ce se baga. Stiau care e situatia.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  22 Ianuarie 2023, 09:28
Postat de creeperno807 pe 21 Ianuarie 2023, 22:32

Drum bun, cale batuta!

eram sigur de acest comentariu! zilnic te faci de rusine...

sughibughi
sughibughi  •  22 Ianuarie 2023, 08:46

a ajuns un *** din galerie sa se joace cu banii *** cotizanti la o echipa fara palmares

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează