FOTBAL  »  LIGA 2  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Dezvăluiri incredibile! Un club din România a fost la un pas de a fi cumpărat de şeicul de la PSG: "Am venit cu el în ţară"

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat vineri, 30 ianuarie 2015 22:50

Fostul mare jucător al Universităţii Craiova, Ilie Balaci, a dezvăluit faptul că în 2001 a venit în România cu şeicul Nasser Al-Khelaifi, cel care în prezent conduce PSG. 

Acesta dorea să cumpere Universitatea Craiova de la Gigi Neţoiu, însă patronul de atunci al oltenilor a dublat suma, iar totul a căzut.

”Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, martori sunt Gigi Neţoiu - din păcate, mai trebuie să aşteptăm pentru a ne confirma -, Nicu Gheară şi George Ilinca, ei s-au aşezat la masă cu mine pe vremea în care eu eram antrenor la Al Sadd.

Am venit la Craiova, însoţit de preşedintele meu de atunci, pentru că el dorea să cumpere o echipă din România. Eu citisem în ziare că Universitatea Craiova este de vînzare, era declaraţia de atunci a lui Gigi Neţoiu, care cerea 1,6 milioane de dolari.

Am ajuns să negociez, dar mi s-au cerut trei milioane de dolari, aşa că m-am ridicat de la masă şi am plecat dezamăgit.

Vreau să vă spun că acea famile conduce acum Paris Saint-Germain. Deci, Craiova putea altlfel acum şi altfel ar fi arătat şi fotbalul românesc.

Gigi a cerut foarte mulţi bani, în condiţiile în care dintre 42 de jucători din lot eu i-am cerut doar 20”, a spus Balaci la DigiSport.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a decis! Așa va arăta primul „11” cu Midtjylland din Europa League » Jucătorii „săriți” din schemă
Europa League
Gigi Becali a decis! Așa va arăta primul „11” cu Midtjylland din Europa League » Jucătorii „săriți” din schemă
CFR Cluj poate face un profit incredibil: ofertă uriașă pentru Louis Munteanu! Nelu Varga, pentru GSP: „Discutăm în iarnă”
Superliga
CFR Cluj poate face un profit incredibil: ofertă uriașă pentru Louis Munteanu! Nelu Varga, pentru GSP: „Discutăm în iarnă”
Porumboiu a dat verdictul la toate fazele controversate de arbitraj din meciul Universitatea Craiova - FCSB, la GSP Live: „Ce să fie altceva, vrea să îl împuște?”
Superliga
Porumboiu a dat verdictul la toate fazele controversate de arbitraj din meciul Universitatea Craiova - FCSB, la GSP Live: „Ce să fie altceva, vrea să îl împuște?”

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (12)
aius
aius  •  05 Februarie 2015, 12:29

dinamovist imputit.

zarqa
zarqa  •  01 Februarie 2015, 19:26

Lacomia olteanului, lacomia romanuli in general. Nu este singurul exemplu. In 2006 sau 2007, o familie de arabi instariti vor sa cumpere Rapid Buc. si il trimit "la inaintare" (ptr negocieri) pe un iordanian Taher. Copos "sare" tare la pret iar arabii cumpara Manchester City. Am dat doar un al doi-lea exemplu.

samertx
samertx  •  31 Ianuarie 2015, 09:54
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

toți proștii

Vezi toate comentariile (12)
Comentează