Articol de GSP - Publicat marti, 12 iulie 2022 14:29 / Actualizat marti, 12 iulie 2022 23:46
Fără administrator special și fără antrenor, Dinamo continuă să bifeze transferuri pentru viitorul sezon din Liga 2.
După Bogdan Gavrilă, Dinamo a anunțat azi că încă 4 jucători au semnat contracte pentru noul sezon.
4 jucători au semnat cu Dinamo: Patriche, Buleică, Neluț Roșu și Vali Lazăr
Răzvan Patriche și Alin Buleică au semnat prelungirea contractelor care au expirat la 30 iunie, în timp ce Vali Lazăr și Neluț Roșu au semnat noi înțelegeri, după s-au pregătit alături de „câini” în ultimele zile.
Patriche, Buleică, Roșu și Lazăr la Dinamo 1948.
Fundașul central Răzvan Patriche, fundașul dreapta Alin Buleică, mijlocașul central Neluț Roșu și mijlocașul ofensiv Valentin Lazăr au semnat astăzi, la sediul clubului, contracte cu Dinamo 1948 și fac parte din lotul echipei noastre pentru noul sezon competițional în Liga 2
- comunicat Dinamo
- Răzvan Patriche este un fundaș central de 36 de ani, care a venit la Dinamo în iarnă, bifând 12 partide. A mai jucat la Sportul, ASA Tg.Mureș, CSU Craiova, CS Afumați și Academica Clinceni.
- Alin Buleică (30 de ani) este un fundaș dreapta care în sezonul trecut a bifat 10 meciuri pentru Dinamo, club la care a ajuns în ianuarie. Considerat o speranță a Universității Craiova în 2010, Buleică a evoluat de-a lungul carierei pentru FC Universitatea Craiova, Gaz Metan CFR Craiova, Kavala, Petrolul, CS Turnu Severin, Pandurii, U Cluj, Concordia Chiajna, UTA, SCM Pitești, Turris Turnu Măgurele și Viitorul Târgiu Jiu.
- Neluț Roșu (29 de ani) evoluează ca mijlocaș central care și-a terminat contractul cu FC Voluntari. În ultimul sezon a fost împrumutat la Concordia Chiajna, iar de-a lungul carierei au mai jucat la Luceafărul Oradea, Concordia Chiajna, FC Botoșani, CFR Cluj, Viitorul Constanța, Levski Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UTA Arad și FC Voluntar. A făcut parte din lotul Viitorului când echipa a câștigat campionatul, în 2017.
- Valentin Lazăr (33 de ani) joacă ca mijlocaș de bandă. Ultima dată a evoluat la CSM Reșița. A mai jucat la Petrolul, Chimia Brazi, Sportul, Dinamo, Al Sailiya, Al Kharaitiyat, Umarniyespor, Al Shahania și Chiajna. La Dinamo, a strâns 122 de meciuri și 21 de goluri, în 3 perioade: iulie 2013 – septembrie 2015, ianuarie 2016-ianuarie 2017 și ianuarie 2020 – octombrie 2020.
VIDEO Daniel Stanciu, despre dezastrul de la Dinamo: „Lucrurile s-au degradat în timp”
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”