Articol de Remus Dinu - Publicat marti, 07 martie 2023 20:14 / Actualizat marti, 07 martie 2023 20:20
Dinamo se pregătește pentru cel mai important meci din 2023, „decisivul” cu SSU Poli Timișoara pentru un loc în play-off-ul din Liga 2. Partida de duminică de pe „Arcul de Triumf”, ora 13:00, se va juca în fața unui stadion arhiplin.
UPDATE 20:15 / Dinamo - Poli Timișoara e sold-out!
Meciul dintre Dinamo și Poli Timișoara, decisiv pentru calificarea „câinilor” în play-off, este sold-out. Pe site au rămas disponibile doar câteva tichete, în urma unor tranzacții nefinalizate. Dinamoviștii au pus la vânzare aseară 7.000 de bilete!
Știrea inițială: Dinamo vrea să rămână pe „Arcul de Triumf” dacă intră în play-off
Entuziasmul e la cote maxime printre fanii lui Dinamo, mai ales că echipa are șanse importante de a intra în play-off-ul ligii secunde.
Din informațiile obținute de GSP.ro, peste 4.000 de bilete au fost deja epuizate în doar câteva ore de la momentul punerii lor în vânzare. PCH e deja sold-out, precum și unele sectoare de la Tribuna a II-a..
Oficialii câinilor roșii” speră că vor găsi înțelegere pentru a juca în continuare în play-off pe stadionul de lângă Mănăstirea Cașin, mai ales că, în cazul unei calificări în play-off, va crește și miza duelurilor, și numărul de spectatori care vor sprijini formația lui Ovidiu Burcă.
Dinamoviștii au jucat deja pe cochetul stadion de lângă Parcul Herăstrău în prima etapă de pe teren propriu din 2023, 6-0 cu Unirea Constanța, vor continua să dispute acolo partidele ce-ar putea constitui revenirea spre primul eșalon. Cu bănățenii, sigur vor juca pe arena de 8,207 de locuri.
Dinamo - Poli Timișoara, prețuri bilete
Biletele au prețuri între 20 și 100 de lei și pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.ro.
- Peluza Nord (PCH) - 20 lei (sold out)
- Tribuna 2 - 40 lei
- Tribuna 1 - 60 lei
- VIP - 100 lei
Cât vor câștiga jucătorii lui Dinamo dacă intră în play-off
Jucătorilor de la Dinamo le-ar fi fost promisă o primă importantă pentru calificarea în play-off-ul din Liga 2.
Conform digisport.ro, Andrei Nicolescu, omul de afaceri care deține 60% din firma Red&White, compania care tocmai a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Dorin Șerdean, i-a anunțat pe „câini” că vor primi un bonus de 20.000 de euro dacă vor câștiga toate cele 3 partide din 2023 și vor intra în play-off.
Elevii lui Burcă s-au impus deja cu Unirea Constanța, 6-0, și cu Șelimbăr, 2-1, astfel că mai un un singur hop pentru îndeplinirea obiectivului, Politehnica Timișoara. Potrivit sursei citate, noul acționariat ar fi plătit recent și un salariu restant fotbaliștilor lui Dinamo.
Cum arată ultima etapă din Liga 2:
- CSC Dumbrăvița – Oțelul
- Csikszereda – Viitorul Tg. Jiu
- CSM Slatina – Unirea Dej
- Dinamo – Poli Timișoara
- Metaloglobus – Concordia Chiajna
- Minaur Baia Mare – Gloria Buzău
- Poli Iași – Progresul Spartac
- Ripensia Timișoara – CSA Steaua
- Unirea Constanța – CSC Șelimbăr
- Unirea Slobozia – FC Brașov
VIDEO Eugen Voicu, despre modalitatea în care a preluat acțiunile de la Șerdean: „În trei zile am rezolvat”
Citește și alte știri despre Dinamo:
VIDEO Interzis foștilor jucători! » Noul Dinamo oprește trendul din România: „Scuzați-mi franchețea”