FOTBAL  »  LIGA 2  »  TRANSFER

Doi foşti stelişti la Modelu!

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00

FC Prefab şi-a anunţat intenţia de promovare în noul sezon şi a făcut deja câteva transferuri spectaculoase. Staff-ul tehnic şi banca de rezerve a echipei de Liga secundă FC Prefab s-a înnoit.

După plecarea a patru jucători, modelenii au adus în schimb şase fotbalişti noi care să facă faţă cerinţelor clubului.

Astfel la reunirea lotului de pe 25 iunie, sunt aşteptaţi: Răzvan Avram (FCM Câmpina - vârf), Iulian Vladu (Dacia Mioveni – mijlocaş central-stânga), Alin Şeroni (FC Săcele – fundaş stânga) , Kuncho Kunchev (Spartak Varna - mijlocaş central din Bulgaria) şi portarul Dumitru Hotoboc (FC Argeş).

Prefab va mai avea începând din noul sezon un nou antrenor secund, fostul stelist, Erik Lincar, dar şi un antrenor cu portarii, celebrul Vasile Iordache. Erik Lincar îl va seconda astfel pe actualul antrenor al celor de la Prefab, Marin Dună. Mijlocaşul a mai activat la Panathinaikos Atena, iar ultima dată a jucat pentru FC Naţional şi a mai fost “curtat” de echipe ca Piacenza, Lecce şi Venezia.

Noul antrenor de portari de la Modelu, Vasile Iordache, este fostul portar al roş-albaştrilor din perioada 1971-1983. Vasile Iordache, a strâns 25 de selecţii pentru naţionala României şi a fost considerat eroul tricolorilor în partida pe care ţara noastră a disputat-o pe stadionul Wembley, în compania Angliei, scor 0 - 0, în preliminariile C.M. din Spania 1982. După acel meci Iordache a rămas în istorie fiind supranumit "portarul de pe Wembley", onoare a mitizării ce i-a mai revenit doar lui Duckadam "portarul de la Sevilla".

Ne gândim serios în acest an la promovare. Pentru acest lucru avem nevoie de jucători cu experienţă” a declarat Dumitru Dumitriu, preşedintele clubului modelean.

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (2)
 •  20 Iunie 2008, 19:05

avram a fost imprumutat la campina... daca era bun ramanea la steau si plus de asta el a fost luat de campina definitiv

 •  20 Iunie 2008, 13:40

vezi ca sunt 3 fosti stelisti la modelu,ca avram tot de la steaua la luat,bafta modelu

Vezi toate comentariile (2)
Comentează