Comentarii (48)
tictictic
tictictic  •  21 August 2022, 15:22
Postat de Catalynn_ pe 21 August 2022, 11:15

Era “fentă” dacă a doua zi cel târziu spuneai: hai bă ca am glumit, ce naibii! Dar nu, ai “fentat” vreo 3-4 saptamâni pana când la un grătar cu amicii fiind, unul se lauda cu X7 le nou nouț și l-am întrebat de ce la banii și valoarea lui se murdărește cu BMW, iar dacă tot o face, măcar sa își ia X8 … ca tine! :-))) Ăla a rămas saracu’ interzis, apoi a început sa râdă crezând ca am glumit! Când a văzut ca vorbeam serios, eu nefiind un fan al mărcii respective și deci nefiind chiar la curent cu noile modele sau alte detalii, mi-a explicat ca așa ceva nu exista pe piața, dar dacă exista era printre primii care își lua! :-))) Când te-am confruntat cu minciuna, una pe care deja nu o mai puteai nega (gen NICIODATĂ nu am spus așa ceva, cum ai făcut acum cu promisiunea de a nu mai intra aici) și practic nu aveai absolut nicio alta posibilitate sa o dregi, ai zis ca “ai glumit”. Nu, nu glumisei, pur și simplu ai mințit cu nerușinare din cauza complexului de inferioritate pe care ti l-am provocat. De atunci te-am prins și cu alte minciuni, inclusiv cu asta cum ca nu ai fi făcut promisiunea de care acum încerci sa scapi! Pai nu scapi bă, și pt ca ai fost prins și dovedit chiar dacă mai insiști sa intri aici vei avea relevantă zero și toți te vor “respecta” exact ca pe un trișor și mincinos, un om fără cuvânt! Tot nu mi-ai spus, pe ăștia cum ii catalogați in mediul tău …. academic!? :-))) Pt noi ăștia mai simpli e clar: sunt ultimii oameni! :-)))

Nea janta, eu nu mint (habar n-am cum se face asta!) Nu ti-am promis nimic, nu ti-am jurat nimic, NICIODATA; deci bati campii. Nici macar nu am glumit (aia cu X8-ul a fost o "aroganta", nu o gluma!). In camerele apartamentului meu am cam pe toti peretii corpuri de biblioteca pana la tavan; detin o colectie de carti rare de peste 3000 de volume. Pe locurile libere ramase pe pereti am tablouri create de pictori consacrati; mai am o pianina Yamaha profesionala, o chitara electrica si una clasica, un sintetizator cu amplificatoare (pe astea nu le-am mai folosit de ani de zile). Diplomele de studii le pastrez indosariate intr-un biblioraft (master si doctorat in inginerie, licente in psihologie, istorie si geografie). Nu traiesc intr-un mediu academic, ci doar intr-unul intelectual si, cu oarece indulgenta, intr-altul cultural. Personal, cred ca oamenii "simpli", dupa cum ii numesti tu, sunt de toata stima; avand un atribut nativ esential si comun intelectualilor si oamenilor de cultura: spiritul (sau, spiritualitatea). Am intalnit cateva sute de astfel de "oameni simpli", preponderent in zonele rurale... si m-am simtit onorat ca i-am cunoscut; am avut senzatia ca m-au innobilat... Nu confunda oamenii simpli cu oamenii "seci", ce populeaza majoritar peisajul mioritic de astazi... li se zice acum "cocalari":) Daca ai curiozitatea sa-i cunosti pe cei din urma, uita-te in oglinda...:)

tictictic
tictictic  •  21 August 2022, 12:26
Postat de Catalynn_ pe 21 August 2022, 01:34

OK, și ce legătura are înșiruirea de cuvinte pe care ai scris-o cu speța!? Sa înțeleg ca “generația in blugi” a fost una unde minciuna și nerespectarea cuvântului dat erau virtuți!? O rebeliune împotriva sistemului!? “Mint deci exist”gen!? Sau cum!? :-))) Nu am absolut niciun dubiu ca poți sa îmi spui “povesti absolut fabuloase”, dacă ai reușit sa demonstrezi ceva in toți anii ăștia e ca ai o imaginație foarte bogată! Dacă însă ni le prezentai ca atare, adică ficțiuni bazate pe evenimente reale, jos palaria, îți dadeam si o diploma pt creativitate ca sa ti-o agăți pe perete, lângă alea de doctor, profesor, academician etc.! :-))) Tu însă nu, deși unele erau mai cusute cu ața albă decât poveștile vânătorești, jurai ca e adevarul gol golut … Pana la urma “te-ai prins ca puiu’n lână” cum spune ne-a jjijji, si in loc sa recunoști bărbătește: “Așa e mă, m-am înfipt in prostie, am făcut o promisiune aiurea, scuze, numai D-zeu nu greșește!” tu nu, trufia nu doar ca te-a făcut sa fabulezi pt a te plasa in mintea ta pe un platou superior noua dar acum nu îți permite sa admiți public ca ai greșit si sa îți prezinți scuzele de rigoare! E o vorba mă : greșeala recunoscuta e pe jumătate iertata! Încearc-o! :-)))

Nea janta, fabulezi aici degeaba si la greu... scrii mult si prost, cu argumente de gradinita... esti chiar de plans. Pierd timpul degeaba cu elucubratiile infantile pe care versi aici, cu un nimeni in drum, fara urma de spirit. Asa cum am mentionat, tu esti "taraitul sarpelui; si pasul gandacului; vajaitul vantului; pulberea pamantului;" Hai pa!

Catalynn_
Catalynn_  •  21 August 2022, 11:15
Postat de tictictic pe 21 August 2022, 10:35

Nea janta, te asigur ca n-am fabulat nimic aici (sper ca nu te-ai dus dupa fenta cu X8-ul; aia a fost un mishto de jantele tale(!)). Se presupune ca si tu ai fost stelist de mic, asa cum am fost si eu; realitatea este ca eu inca sunt stelist, in timp ce tu ai lasat stelismul de vreo 24 de ani, ca ti-a zis tie cineva ca aia n-ar fi Steaua. Tu esti intr-o criza de identitate de 24 de ani; de aici si un soi de blestem divin (karma, cum ii zici tu) care te face sa urasti tot ceea ce nu poti cuprinde cu sufletul; de aici si modul in care te manifesti facandu-te de ras in publicul virtual, etalandu-ti propria umilinta si propriile frustrari interioare, incertitudinile propriei existente sentimentale. Crede-ma, asta nu e vina mea... Imi vin in minte versurile unui bocet de jale cu incantatii de blestem mistic, transmis din ancestralitatea nebuloasa a acestui popor in folclorul stravechi romanesc si interpretat genial de inegalabila Maria Tanase: "Cine iubeste si lasa... / Dumnezau sa-i dea pedeapsa... / Taraisul sarpelui... / Si pasul gandacului... / Vajaitul vantului... / Pulberea pamantului..." Cred ca alte cuvinte in plus ar fi de prisos...

Era “fentă” dacă a doua zi cel târziu spuneai: hai bă ca am glumit, ce naibii! Dar nu, ai “fentat” vreo 3-4 saptamâni pana când la un grătar cu amicii fiind, unul se lauda cu X7 le nou nouț și l-am întrebat de ce la banii și valoarea lui se murdărește cu BMW, iar dacă tot o face, măcar sa își ia X8 … ca tine! :-))) Ăla a rămas saracu’ interzis, apoi a început sa râdă crezând ca am glumit! Când a văzut ca vorbeam serios, eu nefiind un fan al mărcii respective și deci nefiind chiar la curent cu noile modele sau alte detalii, mi-a explicat ca așa ceva nu exista pe piața, dar dacă exista era printre primii care își lua! :-))) Când te-am confruntat cu minciuna, una pe care deja nu o mai puteai nega (gen NICIODATĂ nu am spus așa ceva, cum ai făcut acum cu promisiunea de a nu mai intra aici) și practic nu aveai absolut nicio alta posibilitate sa o dregi, ai zis ca “ai glumit”. Nu, nu glumisei, pur și simplu ai mințit cu nerușinare din cauza complexului de inferioritate pe care ti l-am provocat. De atunci te-am prins și cu alte minciuni, inclusiv cu asta cum ca nu ai fi făcut promisiunea de care acum încerci sa scapi! Pai nu scapi bă, și pt ca ai fost prins și dovedit chiar dacă mai insiști sa intri aici vei avea relevantă zero și toți te vor “respecta” exact ca pe un trișor și mincinos, un om fără cuvânt! Tot nu mi-ai spus, pe ăștia cum ii catalogați in mediul tău …. academic!? :-))) Pt noi ăștia mai simpli e clar: sunt ultimii oameni! :-)))

tictictic
tictictic  •  21 August 2022, 10:35
Postat de Catalynn_ pe 21 August 2022, 01:34

OK, și ce legătura are înșiruirea de cuvinte pe care ai scris-o cu speța!? Sa înțeleg ca “generația in blugi” a fost una unde minciuna și nerespectarea cuvântului dat erau virtuți!? O rebeliune împotriva sistemului!? “Mint deci exist”gen!? Sau cum!? :-))) Nu am absolut niciun dubiu ca poți sa îmi spui “povesti absolut fabuloase”, dacă ai reușit sa demonstrezi ceva in toți anii ăștia e ca ai o imaginație foarte bogată! Dacă însă ni le prezentai ca atare, adică ficțiuni bazate pe evenimente reale, jos palaria, îți dadeam si o diploma pt creativitate ca sa ti-o agăți pe perete, lângă alea de doctor, profesor, academician etc.! :-))) Tu însă nu, deși unele erau mai cusute cu ața albă decât poveștile vânătorești, jurai ca e adevarul gol golut … Pana la urma “te-ai prins ca puiu’n lână” cum spune ne-a jjijji, si in loc sa recunoști bărbătește: “Așa e mă, m-am înfipt in prostie, am făcut o promisiune aiurea, scuze, numai D-zeu nu greșește!” tu nu, trufia nu doar ca te-a făcut sa fabulezi pt a te plasa in mintea ta pe un platou superior noua dar acum nu îți permite sa admiți public ca ai greșit si sa îți prezinți scuzele de rigoare! E o vorba mă : greșeala recunoscuta e pe jumătate iertata! Încearc-o! :-)))

Nea janta, te asigur ca n-am fabulat nimic aici (sper ca nu te-ai dus dupa fenta cu X8-ul; aia a fost un mishto de jantele tale(!)). Se presupune ca si tu ai fost stelist de mic, asa cum am fost si eu; realitatea este ca eu inca sunt stelist, in timp ce tu ai lasat stelismul de vreo 24 de ani, ca ti-a zis tie cineva ca aia n-ar fi Steaua. Tu esti intr-o criza de identitate de 24 de ani; de aici si un soi de blestem divin (karma, cum ii zici tu) care te face sa urasti tot ceea ce nu poti cuprinde cu sufletul; de aici si modul in care te manifesti facandu-te de ras in publicul virtual, etalandu-ti propria umilinta si propriile frustrari interioare, incertitudinile propriei existente sentimentale. Crede-ma, asta nu e vina mea... Imi vin in minte versurile unui bocet de jale cu incantatii de blestem mistic, transmis din ancestralitatea nebuloasa a acestui popor in folclorul stravechi romanesc si interpretat genial de inegalabila Maria Tanase: "Cine iubeste si lasa... / Dumnezau sa-i dea pedeapsa... / Taraisul sarpelui... / Si pasul gandacului... / Vajaitul vantului... / Pulberea pamantului..." Cred ca alte cuvinte in plus ar fi de prisos...

freddy
freddy  •  21 August 2022, 08:58

De ce joaca sectia de fotbal la 3 zile dupa etapa??

Catalynn_
Catalynn_  •  21 August 2022, 01:34
Postat de tictictic pe 20 August 2022, 23:58

Nea janta, eu m-am nascut si m-am format intr-o perioada care in Romania a fost numita "generatia in blugi", iar in occident "flower power". Tu te-ai nascut si te-ai implinit in generatia "decretul". Sunt diferente imense, de cultura, de practica intelectuala, de trairi si de simtiri intre acestea; daca doresti, oricand iti stau la dispozitie cu explicatii si povesti absolut fabuloase... traite pe viu, clipa de clipa, zi de zi, luna de luna, an dupa an... Intelege, de aici si diferentele de mentalitate dintre noi doi; de aici si diferentele de constiinta si de "onoare", "dreptate", spirit civic si chiar patriotic...:)

OK, și ce legătura are înșiruirea de cuvinte pe care ai scris-o cu speța!? Sa înțeleg ca “generația in blugi” a fost una unde minciuna și nerespectarea cuvântului dat erau virtuți!? O rebeliune împotriva sistemului!? “Mint deci exist”gen!? Sau cum!? :-))) Nu am absolut niciun dubiu ca poți sa îmi spui “povesti absolut fabuloase”, dacă ai reușit sa demonstrezi ceva in toți anii ăștia e ca ai o imaginație foarte bogată! Dacă însă ni le prezentai ca atare, adică ficțiuni bazate pe evenimente reale, jos palaria, îți dadeam si o diploma pt creativitate ca sa ti-o agăți pe perete, lângă alea de doctor, profesor, academician etc.! :-))) Tu însă nu, deși unele erau mai cusute cu ața albă decât poveștile vânătorești, jurai ca e adevarul gol golut … Pana la urma “te-ai prins ca puiu’n lână” cum spune ne-a jjijji, si in loc sa recunoști bărbătește: “Așa e mă, m-am înfipt in prostie, am făcut o promisiune aiurea, scuze, numai D-zeu nu greșește!” tu nu, trufia nu doar ca te-a făcut sa fabulezi pt a te plasa in mintea ta pe un platou superior noua dar acum nu îți permite sa admiți public ca ai greșit si sa îți prezinți scuzele de rigoare! E o vorba mă : greșeala recunoscuta e pe jumătate iertata! Încearc-o! :-)))

tictictic
tictictic  •  20 August 2022, 23:58
Postat de Catalynn_ pe 20 August 2022, 23:25

Cum adică “ti le asumi” din moment ce insiști sa postezi aici deși ai promis ca dispari!? Nu îți e bă rușine, ești om bătrân! :-(((

Nea janta, eu m-am nascut si m-am format intr-o perioada care in Romania a fost numita "generatia in blugi", iar in occident "flower power". Tu te-ai nascut si te-ai implinit in generatia "decretul". Sunt diferente imense, de cultura, de practica intelectuala, de trairi si de simtiri intre acestea; daca doresti, oricand iti stau la dispozitie cu explicatii si povesti absolut fabuloase... traite pe viu, clipa de clipa, zi de zi, luna de luna, an dupa an... Intelege, de aici si diferentele de mentalitate dintre noi doi; de aici si diferentele de constiinta si de "onoare", "dreptate", spirit civic si chiar patriotic...:)

Catalynn_
Catalynn_  •  20 August 2022, 23:25
Postat de tictictic pe 20 August 2022, 22:38

Nea janta, repet, eu imi asum viata, cu bune si rele. TU?!? Esti jalnic si mic-mic-mic; esti prostul util al site-ului. Te faci de ras aici... si culmea e ca nu-ti dai seama...:) Crede-ma, jignirile si invectivele tale nu ma ating (ar fi chiar culmea), sunt manifestari grobiene care te descalifica atat ca om cat si ca intelect. Altfel, iti doresc tie, sotiei tale si copiilor tai (!??!) toate cele bune in lume...:))) Sa va iubiti frumos... ca vad ca de iubit nu stii, insa de ura esti plin... Vai de "norocul" tau... Pfaau... asa cevaaa... Brrr...

Cum adică “ti le asumi” din moment ce insiști sa postezi aici deși ai promis ca dispari!? Nu îți e bă rușine, ești om bătrân! :-(((

tictictic
tictictic  •  20 August 2022, 22:38
Postat de Catalynn_ pe 20 August 2022, 21:45

Dacă îți asumi minciunile, ce mai cauți ma aici!? Respecta-ti cuvântul dat și nu mai căuta sa te eschivezi mințind ca n-ai mințit! Ținând cont ca ai o vârstă exista și posibilitatea destul de mare ca sa nu îți mai aduci aminte ce prostii ai spus, și poți jura cu mâna pe Biblie ca nu le-ai spus. Dacă ai mai avut episoade din astea și in afara forumului un consult neurologic nu ar strica, exista pastile care te pot ajuta. Cum ești vaccinist, Pfizer au o pastila albastra care e buna și împotriva Alzheimer pt ca optimizează circulația sângelui și la nivelul creierului. Practic împuști doi iepuri, îți faci și baba fericita! :-)))

Nea janta, repet, eu imi asum viata, cu bune si rele. TU?!? Esti jalnic si mic-mic-mic; esti prostul util al site-ului. Te faci de ras aici... si culmea e ca nu-ti dai seama...:) Crede-ma, jignirile si invectivele tale nu ma ating (ar fi chiar culmea), sunt manifestari grobiene care te descalifica atat ca om cat si ca intelect. Altfel, iti doresc tie, sotiei tale si copiilor tai (!??!) toate cele bune in lume...:))) Sa va iubiti frumos... ca vad ca de iubit nu stii, insa de ura esti plin... Vai de "norocul" tau... Pfaau... asa cevaaa... Brrr...

Catalynn_
Catalynn_  •  20 August 2022, 21:45
Postat de tictictic pe 20 August 2022, 21:21

Nea janta, eu imi asum toata viata, asa cum am trait-o, inclusiv "minciunile"... Spre deosebire, tu nu-ti asumi nici macar existenta... Jalnic e prea putin spus...

Dacă îți asumi minciunile, ce mai cauți ma aici!? Respecta-ti cuvântul dat și nu mai căuta sa te eschivezi mințind ca n-ai mințit! Ținând cont ca ai o vârstă exista și posibilitatea destul de mare ca sa nu îți mai aduci aminte ce prostii ai spus, și poți jura cu mâna pe Biblie ca nu le-ai spus. Dacă ai mai avut episoade din astea și in afara forumului un consult neurologic nu ar strica, exista pastile care te pot ajuta. Cum ești vaccinist, Pfizer au o pastila albastra care e buna și împotriva Alzheimer pt ca optimizează circulația sângelui și la nivelul creierului. Practic împuști doi iepuri, îți faci și baba fericita! :-)))

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comentează