FOTBAL  »  LIGA 2  »  CONFLICT

EXCLUSIV UPDATE Scandal uriaș în fotbalul românesc: doi jucători au fost amenințați cu moartea după ce au anunțat că vor să plece la o rivală! Primele reacții

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 ianuarie 2018 14:28

Scandal cât casa în Liga a II-a din România! Evenimentele se petrec la Târgoviște acolo unde Marcel Ghergu, președintele Chindiei și membru în Comitetul Executiv al FRF, și-a amenințat doi jucători cu moartea și le-a spus că vor avea probleme uriașe în oraș, după ce-au anunțat clubul că din vară vor să plece de la divizionara secundă.

UPDATE 18:00

Gazeta a luat legătura cu agentul celor doi jucători pentru a comenta informațiile prezentate.

"Cei doi jucători sunt impresariați de mine și sunt în ultimele luni de contract. Am oferit clubului Chindia 15.000 de euro pentru a-i lăsa liberi de acum. Nu se dorește, nu e nicio problemă, jucătorii vor rămâne la Chindia și își vor apăra corect șansele pentru că sunt profesioniști.

Nu vreau să intru în polemică, dar jucătorii au fost dați afară din vestiar și nu mai sunt primiți la antrenamente după ce-au anunțat căvor să plece. Chiar nu mă interesează animozitățile!

Cei de la Chindia nu pot ține un jucător cu sila sau de frică! În prezent Ispas este lăsat în afara lotului în condiții mizere datorita faptului că a avut bărbăția să anunțe că va semna cu o altă echipă. Aceste caractere trebuie felicitate, nu exilate! Mai mult am înțeles că reprezentantul AFAN, domnul Hulubei a trimis câteva notificări clubului Chindia pe marginea acestui subiect. Hai să terminăm cu scandalurile specifice fotbalului românesc", a declarat Anamaria Prodan.

UPDATE 17:45

Președintele Marcel Ghergu a oferit noi declarații pentru db-sport.ro: "Este adevărat, Ispas nu și-au primit banii pe decembrie, dar în niciun caz nu este vorba despre trei salarii restante. Noi suntem probabil singurii din Liga a II-a cu salariile la zi. Din punctul meu de vedere, cei care au purtat tratative cu contracandidata noastră la promovare nu mai au ce să caute în vestiar. Pe cei care continuă aici îi unesc toate aceste lucruri care se întâmplă".

update 15:19

Contactat de GSP.ro, Marcel Ghergu a oferit o primă reacție. 

"Eu nu mă exprim în felul acesta. O să apară abia mâine o reacție oficială, o să chem presa locală la o conferință. Eu nu pot să ameninț! Dacă apare o astfel de situație, o discut în cadrul clubului și luăm o decizie. Jucătorii să plece dacă vor. Nu-i las eu să plece? Dacă sunt în ultimele luni, să plece la vară.

Pe mine nu m-a sunat nimeni de la Călărași. Nu există o ofertă din partea lor, iar discuțiile la telefon nu înseamnă o ofertă. Că au existat discuții pe marginea acestui subiect, ok. Dar la club nu există o ofertă. Ce se va întampla cu cei doi veți afla. Eu nu fac bârfă, nu discut fară oferte clare. E o situație... dar vom încerca să o gestionăm așa cum prevede regulamentul", a declarat Ghergu, în exclusivitate pentru GSP.ro.

update 15:14

Denis Ispas, unul dintre jucătorii implicați în scandal, a reacționat la rândul său în presa dâmbovițeană.

"De aproape o săptămână mă pregătesc separat. A fost decizia conducerii, pentru că nu am vrut să-mi prelungesc contractul. Așa sunt practicile la această echipă și așa sunt oamenii obișnuiți să se comporte cu jucătorii vechi. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să plec cât mai departe de Târgoviște", a declarat acesta, potrivit dbonline.ro

Știrea inițială

Denis Ispas și Georgian Honciu au intrat în ultimele șase luni de contract cu Târgoviște și ar vrea să plece de la echipă. Pe numele acestora există deja o ofertă concretă de la Dunărea Călărași, principala contracandită pentru promovarea în Liga 1.

Liderul din L2 e dispus să plătească pentru transferul celor doi jucători, pentru a-i aduce încă de acum la Călărași. Cei doi au mers la sediul clubului și l-au anunțat pe președintele Ghergu că vor să plece în vară de la Chindia, dar că până atunci vor face tot posibilul să ajute echipa. În acel moment a început un scandal uriaș.

"Nu mai vreau să aud de Chindia câtă vreme acolo sunt anumite persoane"
Denis Ispas, Chindia Târgoviște pentru db-sport.ro

Sursele Gazetei povestesc momentul de după anunțul celor doi: "Ghergu s-a ridicat în picioare în biroul său și i-a amenințat cu moartea pe cei doi: «O să vă fac viața un calvar! O să vedeți voi cine sunt eu în orașul ăsta! O să aveți viața grea de tot cu mine. Vă omor pe amândoi! O să vă distrug. Ați ajuns voi să faceți figuri și să plecați când vreți voi?! Cine sunteți voi mă să faceți fițe și figuri?! De mâine numai pe câmp vă antrenați, ați terminat-o cu mine!»".


Marcel Ghergu, președinte Chindia și membru CEx al Federației Române de Fotbal

Cei doi au ieșit din birou, iar la primul antrenament au fost trimiși acasă! "Nu v-a zis, mă, Ghergu că n-aveți ce căuta aici?!", li s-a transmis de către antrenorul Croitoru. Ispas și Honciu au părăsit ședința de pregătire și-au fost trimiși pe un teren de echipă sătească, plin de pietre și îmbibat cu apă. Acolo trebuie să facă antrenamentele, fără antrenor sau preparator pus la dispoziție de către club, așa cum prevede regulamentul.

"Dacă plec de la Târgoviște, plec la mai bine"
Georgian Honciu, Chindia Târgoviște pentru db-sport.ro

Ispas și Honciu au fost amenințați și că nu vor primi nici salariile restante pe 3 luni.

CLASAMENTUL LA ZI AL LIGII a 2-A

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
485809194904413
Costel Tudor  •  21 Ianuarie 2018, 21:25

Cum va explicati , ca acolo unde este implicata parasuta aia de Prodanca , apare si un scandal ? Intre ea si *** Alexa este o relatie , dar asta nu iseamna ca trebuie sa provoci scandal la contracandidatele la promovare !

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

boboc331
boboc331  •  21 Ianuarie 2018, 15:46

Tot ce s-a scris este adevărat, ofertă este reală pentru cei doi deasemenea și că clubul mai mult vrea sa păteze și numele jucătorilor acuzându-i de blat. Până acum erau cei mai buni de când nu a semnat prelungirea sunt blatisti.... Păcat și rușine. Am vorbit cu unul dintre jucători acum 5 min sa fiu sigur sa nu scriu tâmpenii. Nu sunt TRĂDĂTORI sunt jucători care au tras pentru această echipă de 6 ani.

alskar
alskar  •  21 Ianuarie 2018, 15:34
Postat de Ionut Sorin Daus pe 21 Ianuarie 2018, 15:26

Este adevarat !

deci ... încă un caz pt reafirmarea statistică&mediatică a organelor justițiare din Ro.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează