FOTBAL  »  LIGA 2  »  FCU CRAIOVA

Mititelu a dat afară doi jucători de bază și pleacă din Craiova, după ratarea play-off-ului în Liga 2!

Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Articol de - Publicat joi, 20 martie 2025 17:17 / Actualizat joi, 20 martie 2025 18:19

FCU Craiova a anunțat astăzi despărțirea de doi fotbaliști de bază din lot. Este vorba despre fundașul dreapta Radu Negru (25 de ani) și aripa stângă Andrei Dragu (25). De asemenea, oltenii au anunțat că echipa va juca ultimele 3 meciuri din acest sezon la Severin.

Cei de la FCU Craiova au ratat prezența în play-off-ul din Liga 2 și și-au luat gândul de la promovarea în Superliga în acest sezon. În acest context, oltenii au decis să se despartă de Radu Negru și Andrei Dragu.

UPDATE. ora 18:08: Adrian Mititelu mută echipa din Craiova

La o oră de la oficializarea celor două despărțiri, oltenii au mai anunțat o decizie radicală. Ultimele 3 meciuri pe care Craiova le va disputa acasă în acest sezon (CSM Focșani, Unirea Ungheni, FC Bihor) vor avea loc pe Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin.

Decizia ține de costurile mari pe care le necesită închirierea stadionului „Ion Oblemenco”, în valoare de 18.000 de euro per meci. Mititelu a considerat că această investiție nu mai rentează în play-out și a hotărât să taie costurile.

„Cele 3 meciuri pe teren propriu din play-out-ul Ligii a II-a se vor disputa pe Stadionul Municipal din Drobeta-Turnu Severin. Primul meci va fi sâmbătă, 29 martie, de la ora 11:00, împotriva echipei CSM Focșani, urmând ca mai apoi să întâlnim CS Unirea Ungheni (18 aprilie) și FC Bihor Oradea (3 mai).

Datele exacte urmează a fi stabilite ulterior. Echipa va reveni în Craiova odată cu începerea noului sezon al Ligii a II-a”, a apărut pe pagina Craiovei.

Radu Negru și Andrei Dragu au plecat de la FCU Craiova

Clubul a anunțat cele două despărțiri într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

„Mulțumim, Andrei Dragu și Radu Negru! FCU 1948 și jucătorii Radu Negru și Andrei Dragu au reziliat de comun acord contractele de colaborare. Le mulțumim pentru efortul depus în cadrul clubului și le dorim mult succes în carieră!”, au scris oltenii.

Radu Negru era unul dintre cei mai vechi fotbaliști ai celor de la FCU Craiova. Acesta ajungea în Bănie în 2018, când era adus de la FC Podari și a prins promovările succesive în urma cărora FCU promova în Superliga în 2021.

În ultima vreme, Negru ajunsese unul dintre cei mai contestați jucători de către suporteri, alături de atacantul Claudiu Bălan, din cauza evoluțiilor sale tot mai slabe. În vara anului 2024, fotbalistul fusese dorit de Petrolul imediat după ce clubul prahovean fusese preluat de turci.

Mititelu a dat afară doi jucători de bază și pleacă din Craiova, după ratarea play-off-ului în Liga 2!
Radu Negru a plecat de la FCU Craiova

Negru a adunat 154 de meciuri, 4 goluri și 5 pase decisive în tricoul oltenilor.

Andrei Dragu sosea în vară la Craiova, când era adus de la FC Botoșani. Evoluțiile sale au fost oscilante și nu a reușit să se impună ca titular, chiar dacă a primit mai multe șanse.

Mititelu a dat afară doi jucători de bază și pleacă din Craiova, după ratarea play-off-ului în Liga 2!
Andrei Dragu

A strâns în acest sezon 13 meciuri și a reușit o pasă de gol în eșalonul secund.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Boloni a urcat pe scenă și toată lumea a amuțit timp de 15 minute: „Eram fericit și încă sunt!” » Valentin Ceaușescu a început să plângă în timpul discursului

Cât a plătit Klaus Iohannis pentru avionul de lux care l-a dus la Jocurile Olimpice de la Paris » Suma e aproape ireală!


Comentarii (25)
Votez.USR.  •  21 Martie 2025, 17:57
Postat de kuba... pe 21 Martie 2025, 14:01

Ai iesit de pe Mamaliga cu balo? Ce parlit obscur ahahahhahhaha

Ai strans bani de net din nou? Yaayy divertismentul meu preferat se intoarce!

emilian_din_filiasi  •  21 Martie 2025, 17:00
Postat de kuba... pe 21 Martie 2025, 14:01

Tu esti cordacul booveanului? Sau ala de ii carai roaba cu sampanie lui fisu pe la Mamaia?

Jos labele de pe tivireli, scubică! Cred că-l confunzi cu Chipeșu'! Și vezi că "fii-su" e cu cratimă! :)))

emilian_din_filiasi  •  21 Martie 2025, 16:59
Postat de kuba... pe 21 Martie 2025, 14:02

Balo ai iesit din pestera mamaliga forum cu edy? V-ati plictisit acolo doar voi doi? Gog and Maggog ai gsp-ului ce sunteti!

Păi ai uitat că în ultimul tău mesaj, înainte să-l editeze Edi, ziceai că ne vedem pe GSP? Era chiar culmea să nu ne vedem pe un articol despre Mititelu'! :)))

Vezi toate comentariile (25)
Comentează
Close