Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 31 decembrie 2020 19:32 / Actualizat joi, 31 decembrie 2020 20:03
Flavius Stoican (44 de ani) vrea să ducă Viitorul Pandurii Târgu Jiu în play-off-ul ligii secunde. Echipa din Oltenia este una dintre marile surprize ale acestei ediții de campionat, fiind pe locul secund în acest moment, cu 26 de puncte, cu 4 mai puțin decât FC U Craiova, liderul la zi.
Fostul antrenor al lui Dinamo, Pandurii și Poli Iași are planuri importante vizavi de viitorul echipei. E conștient ce și cât poate. Așa cum a dus și pe Poli Iași în play-off-ul Ligii 1, așa vrea și cu Viitorul Pandurii. O echipă care era obișnuită cu subsolul clasamentului, cel mult mijlocul lui, dar care în ediția de toamnă a impresionat prin jocul prestat. Evoluția formației a dat curaj și elevilor lui Stoican, care vorbesc despre obiective mărețe în primăvara 2021.
Flaviu Stoican vrea în Liga 1 cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu
„Le-am arătat respect, mi-au oferit respect. Le-am arătat fotbal, ne-au oferit fotbal. Avem stilul nostru. Avem traseele noastre. Ceea ce facem la antrenamente se vede și pe teren. Totul pornește de la încredere. Echipa chiar nu joacă la voia întâmplării, totul e cu cap, după ceea ce exersăm zi de zi la locul de muncă.
Sper că jucătorii au avut zile liniștite, pentru ca împreună să facem un 2021 mai bun pentru echipă, pentru fiecare dintre noi. Eu cred că dacă vom rămâne modești și vom aplica antrenamentele, vom arăta că nu este o întâmplare locul pe care suntem acum. Nu am făcut niciunul dintre noi poze cu clasamentul! Vrem mai mult fiindcă știu că putem", a declarat Flavius Stoican pentru GSP.RO.
Situația de la Dinamo, în atenția lui Stoican
Antrenorul de 44 de ani nu este impasibil nici vizavi de soarta clubului din Ștefan cel Mare. „Îmi doresc ca suporterii să fie sprijiniți de finanțator, de oamenii cu putere din apropierea clubului. În mod normal, ar fi trebuit să fie invers, însă asta este realitatea. Cred că fanii câinilor sunt un model și pentru alți suporteri, dar ar trebui să fie și un magnet pentru oamenii care pot ajuta financiar Dinamo", a comentat antrenorul ce-a dus echipa pe locul 4 în 2014.
VIDEO. Flavius Stoican: „La Iași m-am milogit de conducere să monteze aspersoare, ca să nu mai ud terenul cu furtunul”
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 2:
Veste mare pentru Mititelu în ultimele ore din 2020! De azi e oficial