Articol de Andrei Crăiţoiu, Raed Krishan (foto) - Publicat sambata, 05 mai 2018 13:52
Dunărea Călărași, echipa lui Dan Alexa înființată în 2005, a câștigat astăzi meciul cu Ripensia Timișoara, 3-1, deși a fost condusă la pauză, și a promovat matematic în Liga 1! Echipa e neînvinsă de 8 luni și 13 zile, de la venirea fostului mijlocaș, atunci când era pe locul 16 în L2.
"Am nişte emoţii cum n-am avut tot sezonul ăsta", spunea Alexa cu 10 minute înaintea meciului care putea stabili matematic promovarea echipei sale.
Iar meciul începe rău, cu penalty nedat pentru Dunărea şi-apoi cu gol al timişorenilor la singura fază a primei reprize. Urletele lui Dan de la pauză s-au auzit pe tot stadionul: "Bă nebunilor, bă, hai să ne trezim!". Iar vorbele tehnicianului, neînvins în 8 luni de la preluarea echipei, au avut efect.
Valentin Munteanu pune mingea la vinclu (47), iar Dobrosavlevici (53) duce Călăraşiul în avantaj. Timişorenii nu renunţă la luptă, au ocazii, pun probleme, însă Dunărea nu poate rata promovarea. Munteanu şi Pană fac şah mat apărarea oaspeţilor, 3-1, iar cei 3.000 de spectatori se ridică de pe scaun ca într-un vulcan sud-american şi sunt deja cu gândul la meciurile din toamnă cu FCSB și Dinamo.
Minutele de final îl găsesc pe Alexa alături de tot staff-ul pe marginea terenului. Cântă cu toţii, nu-i mai interesează că mai sunt 4 minute până la final. Ultimul fluier al arbitrului pornește fiesta la Călăraşi. Dan aleargă ca un leu scăpat din cuşcă pe teren. E la a treia promovare din carieră, după cele reuşite cu Timişoara şi Rapid! Fanii "rup" gardurile şi intră cu torţe şi steaguri pe teren. Alexa e aruncat în sus de jucători şi suporteri. Pentru Călăraşi e o performanţă incredibilă, unică în istorie! De la meci n-a lipsit Anamaria Prodan, agentul antrenorului, dar și a tuturor jucătorilor din lotul Dunării.
"Ce echipă avem! Ne face să bem. Să sărbătorim, cu bere şi vin, clipa ce-o trăim". Şi petrecerea a început pe malul Dunării!
"O să le povestim copiilor şi nepoţilor această victorie, Dunărea Călăraşi în Liga 1 pentru prima dată în istorie"banner-ul suporterilor călărășeni
"Sunt mândru, nu credeam că vom avea asemenea parcurs. E o minune ce s-a întâmplat aici, dar fără echipa asta minunată, fără oamenii din conducere şi cei care m-au ajutat, nu reuşeam nimic. Am scris istorie pentru Călăraşi!"Dan Alexa, antrenor Dunărea Călăraşi
OFICIAL DUNAREA CALARASI A PROMOVAT I. LIGA 1
Publicată de Gazeta Sporturilor pe 5 Mai 2018
Tot astăzi s-au mai jucat 5 meciuri în Liga a 2-a. UTA a făcut scorul zilei, câștigând cu 8-1 meciul cu Foresta Suceava. Eroii arădenilor au fost Darius Buia, fost jucător la Dinamo, și David Popa, care au marcat câte trei goluri.
Rezultatele zilei
FINAL // CS Balotești - Unirea Brăila | 3-1 (Ion 30', Nica 68' / Țăranu 65') |
FINAL // UTA Arad - Foresta Suceava | 8-1 (D. Popa 2', 44', 90', D. Buia 27', 42', 75', Hlistei 48', Curtuiuș 50' / Lupușor 88') |
FINAL // Pandurii - Știința Miroslava | 1-0 (Cenaj 73) |
FINAL // Dunărea Călărași - Ripensia | 3-1 (V. Munteanu 47', Dobrosavlevici 53'/ Toma 30') |
FINAL // AFC Hermannstad - FC Argeș | 1-0 (Crișan 70') |
FINAL // ASU Poli - CS Snagov | 1 - 0 (Sorescu 45+2') |
Satu Mare - Luceafărul Oradea | 0-3 "la masa verde" |
CS Afumați - ASA Tg. Mureș | 3-0 "la masa verde" |
Clasament
Duminică se joacă meciul Academia Clinceni - Metaloglobus, iar marți are loc partida CS Mioveni - Chindia.