FOTBAL  »  LIGA 2  »  CEAHLĂUL

Gheorghe Ştefan: "Ce se petrece la FRF nu e doar în neregulă, ci e ilegal!"

Articol de GSP - Publicat joi, 03 iulie 2008 00:00

Gheorghe Ştefan, preşedintele onorific al Ceahlăului, a declarat la televiziunea sportro că va da în judecată FRF, după ce forul a retras expertiza UEFA, care ar fi urmat să decidă dacă Ceahlăul trebuie să joace în prima ligă în locul uneia dintre datornicele Oţelul sau Poli Iaşi:

"Noi făcuserăm intervenţia pentru că iniţial, Oţelul şi Poli Iaşi nu primiseră licenţă, dar apoi au căpătat din nou dreptul de a juca în prima ligă în ciuda datoriilor. Pe data de 11 iunie, FRF a comandat ca o comisie de la UEFA să vină în România să analizeze cazul, dar pe 16 iunie aceastei comisii i-a fost transmis tot de FRF să nu mai vină. La fel s-a întîmplat şi cu o firmă de audit. Eu nu am nici o funcţie oficială la Ceahlăul, de aceea mă voi judeca în calitate de simplu cetăţean cu FRF pe la toate forurile abilitate. Cele ce se întîmplă la Federaţie nu  sunt doar nereguli, sînt ilegalităţi!", a spus Ştefan.

Citește și:
Iftime a oprit brusc dialogul cu jurnaliștii, deranjat de ce i-a strigat un bărbat în fața Arenei Naționale
Superliga

Gigi Becali și-a ales favoritul din victoria obținută de FCSB cu Botoșani: „E mai bun decât Bîrligea”

Imagini istorice la Milano! Cristi Chivu a purtat torța olimpică
Campionate

Partenera lui Vinicius junior vine cu detalii din viața intimă: „Când merg la ginecolog, trebuie să mă consult cu medicul lui Real Madrid. Pentru orice unguent!”

PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (5)
 •  04 Iulie 2008, 12:18

Liga a II-a!O,daaaaaaaaaaa,Liga a II-a!Acolo e de voi!

 •  03 Iulie 2008, 20:16

sa lasam scandalurile ,sa aducem antrenor sa facem echipa si sa promovam la anul ,asa le vom inchide gura la toti

 •  03 Iulie 2008, 18:54

oameni precum Gh. Stefan Muresan,Marian Iancu , Copos Borcea Dumitru Sechelariu si Becali omoara fotbalul:

Vezi toate comentariile (5)
Comentează