Articol de Ionel Luţan - Publicat vineri, 16 decembrie 2016 09:31
Eşalonul secund al fotbalului românesc se chinuie să ofere ceva palpabil chiar dacă multe dintre echipele care evoluează la acest nivel competiţional traversează momente delicate din punct de vedere financiar.
Cum cortina a căzut peste actualul sezon, şi după cele două etape din retur programate, se fac planuri pentru pregătirea corespunzătoare a părţii secunde a campionatului.
Eforturile conducerilor cluburilor sunt generoase şi le permit unora dintre combatante să efectueze cantonamente centralizate în străinătate.
UTA Bătrâna Doamnă şi-a stabilit un stagiu în Spania, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe merge în Antalya, în timp ce Olimpia Satu Mare a anunţat un cantonament în Cipru. Şi liderul campionatului, Juventus Bucureşti, studiază posibilitatea efectuării unui stagiu de pregătire şi jocuri amicale în străinătate.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”