Articol de Cristian Prisacariu - Publicat miercuri, 01 octombrie 2008 00:00
Leo Grozavu a ameninţat că va demisiona de la FC Botoşani şi se va retrage din fotbal dacă va simţi că jocul cu Ceahlăul va fi blat. “Am spus-o şi o repet. Oriunde voi fi, în momentul în care voi fi implicat într-un meci în care rezultatul va fi cunoscut dinainte, de după jocul respectiv mă voi retrage din fotbal. Până la acest moment nu au fost niciun fel de presiuni să pierdem jocul de sâmbătă şi sper nici să nu fie. Pe măsură ce se apropie jocul, se mai pot întâmpla multe, dar eu cred că nu va fi cazul. Avem o echipă tânără iar aceşti jucători trebuie învăţaţi cu o competiţie curată”, a afirmat Grozavu.
Pentru a-i ţine pe jucători departe de orice fel de presiuni, Leo Grozavu a decis să-şi bage echipa în cantonament cu trei zile înainte de meci. Mai mult, pentru ca jucătorii să nu aibă contact cu nimeni înaintea meciului cu echipa lui “Pinalti”, Grozavu le-a luat elevilor săi telefoanele şi laptopurile şi le-a interzis acestora accesul la presă şi la internet. “Fiecare are nebuniile lui. Două- trei zile nu este un efort prea mare să ne eliberăm de orice. Considerăm că suntem undeva pe un deal unde nu avem semnal şi stăm acolo în cantonament. Dacă nu ar avea semnal acolo, aşa ar fi”, şi-a motivat Leo Grozavu măsurile luate înaintea jocului cu Ceahlăul.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”