FOTBAL  »  LIGA 2  »  REVIRIMENT

VIDEO Întoarcerea „vrăjitorului” Doman » Abonat la execuții de geniu la „revelația” din Liga 2: „Aduce frumusețe fotbalului!”

Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux +10   FOTO
Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux

Articol de - Publicat luni, 19 august 2024 19:44 / Actualizat luni, 19 august 2024 21:40

Un „veteran” de 36 de ani e vedeta startului de sezon din Liga 2. Cătălin Doman, fostul copil răsfățat al Piteștiului, trăiește o a doua tinerețe la CSM Slatina, fiind decisiv pentru olteni în parcursul acestora din primele trei runde. Cele patru goluri l-au readus în lumina reflectoarelor pe „decarul” pe care Dinamo încerca să-l transfere în urmă cu 15 ani.

Cătălin Doman, unul dintre cei mai talentați fotbaliști produși la Pitești la începutul anilor 2000, își trăiește „apusul” carierei la Slatina și o face în ritm de „joga bonito”!

Deși la un moment dat ieșise inclusiv din circuitul primelor două ligi, mijlocașul și-a regăsit pofta de fotbal la CSM Slatina, contribuind aproape de unul singur la startul nemaipomenit de sezon al slătinenilor, locul secund în Liga 2.

De unde le scoate? Cătălin Doman, abonat la execuții de geniu în Liga 2

Doman a punctat în fiecare dintre cele trei etape de până acum: remiza cu FC Voluntari (1-1), victoria de la Piatra Neamț (3-0), în care a înscris de la 35 de metri, și succesul cu Viitorul Târgu Jiu, meci în care a reușit o altă „bijuterie”, un „vinclu” perfect din unghi. Goluri de autor, care l-au repus pe radar pe driblerul înnăscut care fura privirile în Trivale acum aproape 20 de ani.

Efectiv joacă din talent și parcă s-a hotărât să să le dea o palmă tuturor celor care n-au crezut în el. Gândiți-vă că și-a început recitalul cu golurile de poveste încă de dinainte să înceapă sezonul, a dat lob de la 40 de metri cu FC Argeș, în amical, i-a dat gol și Stelei, tot în amical. (Mai sus, o compilație a reușitelor lui Doman din acest sezon + amicale).

Și-a intrat în mână și sper din tot sufletul că nu se va opri aici”, au dezvăluit persoane din anturajul lui CSM Slatina, chestionate de Gazetă.

Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux
Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
+5 FOTO

Doman, în 2009: „Sper că fotbalul o să fie generos cu mine”. Mai degrabă timpul nu i-a dat dreptate

Despre Doman, foștii antrenori spun că „și-a valorificat prea puțin din calitățile cu care a fost înzestrat”.

Cifrele tind să le dea dreptate oamenilor care l-au avut sub comandă pe Doman. Playmaker-ul născut la Drobeta-Turnu Severin a jucat la FC Argeș, Rapid, ACS Poli și Dunărea Călărași, a prins un contract și „afară”, la Khazar Lankaran, dar n-a ajuns în niciun moment un fotbalist determinant în prima ligă.

N-a trecut nici de pragul naționalei U21, pentru care a prins 10 selecții între 2008 și 2009.

Fix perioadă în care Dinamo a fost foarte aproape să-si asigure serviciile lui Doman, mutarea la „câini” împotmolindu-se” în ultima clipă.

M-am născut cu talent şi mi-e uşor să driblez. Fac şi eu «biciclete» şi alte scheme, sper că fotbalul să fie generos cu mine”, spunea fotbalistul în perioada în care mutarea în Ștefan cel Mare părea aproape realizată.

Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux
Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
+5 FOTO

„Doman aduce frumusețe fotbalului”

Daniel Oprescu, antrenorul formației slătinene, a vorbit despre randamentul nebănuit afișat de elevul său în acest start de sezon, dezvăluind că, în urmă cu an an, îl ademenea pe Doman cu un post în staff-ul său.

„Doman sper să o ţină tot aşa. În vară, am făcut o analiză şi am căzut împreună de acord ca anul acesta trebuie să fie mult mai bun, şi eram 100% convins, după ce am văzut cum a muncit în perioada pregătirii, că aşa va fi.

Deşi este un jucător care se apropie de 37 de ani, a fost printre primii la pregătirea fizică, ceea ce spune foarte multe. Cu siguranţă mai poate juca încă un an.

Noi i-am prelungit contractul pe încă un an şi eu îi spuneam, încă de anul trecut, că are un loc asigurat în staff-ul nostru, însă el venea şi îmi tot în spunea «Mister, ai încredere, că mai pot să joc încă un an, în afară de acesta!». I-am spus că vedem în iarnă.

Dacă o ţine tot aşa, este pe drumul cel bun şi poate fi unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului, pentru că Doman aduce frumuseţe fotbalului, a spus Daniel Oprescu, potrivit stirideolt.ro.

18 aniavea Doman în 2006, în momentul în care a debutat pentru FC Argeș pe prima scenă

Doman, descoperit de Mihăiță Ianovschi și regretatul Ilie Bărbulescu

În perioada în care se afla în atenția granzilor primei ligi, Gazeta Sporturilor i-a alcătuit un portret cuprinzător „rebelului” din Trivale. Cel care a fost descoperit de șlefuitorul de talente Mihăiță Ianovschi în timpul unui trial desfășurat la Turnu Severin.

Primăvara anului 2002. Antrenorii Mihăiţă Ianovschi şi Ilie Bărbulescu se duc cu echipele lor de juniori la Turnu Severin să joace un meci de pregătire contra celor de acolo. „În prima repriză am văzut un jucător de la echipa adversă care dribla incredibil. Am oprit meciul, am intrat pe teren până la mijloc şi l-am întrebat cum îl cheamă.

Cătălin Doman, în tricoul alb-violet / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux
Cătălin Doman, în tricoul lui CSM Slatina / Sursă foto: Facebook@ NewsFlux
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Cătălin Doman, în perioada Rapid / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
+5 FOTO

Copilul s-a speriat crezând că vreau să-l cert sau să-l trag de urechi, deşi se ştia nevinovat pentru că nu făcuse nimic rău. Timid, mi-a spus că îl cheamă Doman Cătălin. Pe moment asta a fost tot. După meci am vorbit cu el şi cu părinţii lui şi i-am propus să vină la FC Argeş. Copilul şi părinţii lui au acceptat”, le povestea Mihăiţă Ianovschi ziariștilor GSP.

Pentru că nu avea maşină, familia Doman s-a urcat în tren şi a venit la Piteşti după numai două zile de la discuţia cu antrenorul Ianovschi. FC Argeş i-a oferit condiţii mulţumitoare: cazare la Tabăra Şcolară şi masă la cantonamentul clubului.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Stranieri
„Atenție!” » Internaționalul român, așteptat să semneze! S-a dat alerta
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
Tenis
Forfait! Simona Halep a anunțat că se retrage de la două turnee
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
francklin67
francklin67  •  19 August 2024, 21:06

Hai nea Mircea Lucescu 0 incercare ín meciurile din Septembrie.Asa goluri ín Liga 1 mai rar.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează