Articol de Florin Dincă - Publicat duminica, 11 mai 2008 00:00
Nervos că echipa sa a fost egalată în ultimul minut, preşedintele Cîmpinei, Ştefan Chiţu, l-a dat cu capul de pereţi pe un fotbalist al său.
Remiza de ieri cu Sportul, 1-1, l-a scos din pepeni pe preşedintele Ştefan Chiţu. Oficialul prahovean şi-a îndreptat mînia spre atacantul Marius Tudor, considerat vinovat pentru golul studenţilor. Povesteşte tatăl jucătorului, Gheorghe Tudor: “Îmi aşteptam copilul în parcare, cînd l-am văzut că vine cu ochii în lacrimi: «Tată, hai repede că mă omoară!». Am crezut că e vorba de o altercaţie cu un coleg, dar mi-a zis că domnul Chiţu l-a dat cu capul de pereţi în vestiar. Omul acesta e un nenorocit! Nu e prima dată cînd îşi bate fotbaliştii. După ce că nu le dă bani, îi mai şi loveşte!”. Mai mulţi martori au declarat că tatăl jucătorului a sărit la gîtul lui Chiţu, cei doi fiind despărţiţi de jandarmi.
Chiţu a negat evenimentul: “Nu e nimic adevărat. Eu nici nu am fost la vestiare, am fost la mine în birou. Am auzit şi eu că tatăl lui Tudor a intrat şi a spart vreo două geamuri la vestiar, dar eu nu am avut nici un conflict cu el”.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”