Articol de GSP - Publicat marti, 09 martie 2010 00:00
Supăraţi după eşecul ruşinos suferit duminică, 1-4 în fieful celor de la Concordia Chiajna, oficialii Farului au pus tunurile pe arbitri, dar şi pe jucătorii proprii.
Astfel, managerul general al grupării de pe litoral, Vicenţiu Iorgulescu, a anunţat că va depune memoriu la Comisia Centrală de Arbitri, cerând suspendarea brigăzii de la meciul cu Chiajna, şi că se vor lua măsuri dure împotriva jucătorilor, principalii vizaţi fiind Chico şi Mendy. „Vom face memoriu împotriva arbitrilor pentru că ne-au dezavantajat clar. Am început bine jocul, dar nu au acordat lovitură de pedeapsă la faultul asupra lui Matei, comis de Stoica. Apoi, în finalul primei reprize ar fi trebuit să dea penalty şi cartonaş roşu pentru Creţu, care a pus mâna la şutul lui Doicaru. Jucătorii mi-au spus că în repriza secundă a mai fost un fault în careu asupra lui Ene, iar golul patru a fost marcat din ofsaid. Vom analiza din nou meciul cu Chiajna şi vom vedea dacă rezultatul a fost viciat. Ştiu că mulţi vor spune de ce mai facem memoriu la acest scor, dar astfel de arbitri ar trebui să meargă la sapă. Suntem foarte supăraţi şi pe jucători, în special pe Chico şi Mendy. Primul a intrat accidentat pe teren, fără să anunţe pe nimeni, iar Mendy, în loc să joace, a gesticulat spre banca tehnică când a primit indicaţii. Vom lua măsuri dure împotriva jucătorilor, pentru că îi interesează doar să-şi ia banii. Este adevărat că suntem cu o lună în urmă cu plăţile, dar acest lucru nu înseamnă să nu joci”, a acuzat Iorgulescu.
Oficialul Farului a respins varianta neprogramării echipei din cauza restanţelor către jucători şi a catalogat disputa cu Victoria Brăneşti, programată sâmbătă, de la ora 13.00, în etapa a 20-a, pe teren propriu, drept decisivă pentru primul loc. „Cei care şi-au depus memorii îşi vor primi banii şi totul se va rezolva. Mai bine ne spânzurăm decât să nu fim programaţi. În privinţa meciului cu Brăneşti, cred că este decisiv pentru primul loc. Ne dorim să câştigăm, dar putem promova şi de pe locul secund. Ar fi frumos să mergem în prima ligă din postura câştigătoarei Seriei I, dar obiectivul principal este promovarea”, a explicat Iorgulescu.
Egali la absenţe
La meciul cu Victoria Brăneşti, antrenorul constănţean nu va putea folosi doi jucători importanţi, Gaston Mendy şi Marius Ene, ambii suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Dacă pentru postul de atacant există destule soluţii, “Mourinho” are mari probleme în privinţa găsirii unui înlocuitor pentru Mendy. În meciurile de pregătire, tehnicianul Farului l-a utilizat pe postul de fundaş stânga pe Mansur, dar juniorul nigerian nu s-a descurcat în acest rol. Drept urmare, pentru partida de sâmbătă, Ştefan Stoica va trebui să aleagă între Cosmin Paşcovici şi Andrej Rastovac, ambii exilaţi la echipa secundă în ultimele luni. Şi oaspeţii se confruntă cu probleme de efectiv, având suspendaţi doi dintre titularii obişnuiţi, Sorin Ispir, care a încasat un cartonaş roşu în derby-ul cu Sportul, şi Nicolae Fulea, pentru cumul de cartonaşe galbene.
Autor: Ionuţ Coman

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”