Articol de Emanoil Ursache - Publicat luni, 29 ianuarie 2024 19:42 / Actualizat luni, 29 ianuarie 2024 21:28
Marius Constantin (39 de ani) a ajuns la un acord în cursul zilei de astăzi (luni, 29 ianuarie) cu Ceahlăul Piatra Neamț, ocupanta locului 9 din Liga 2.
Experimentatul stoper cu peste 300 de meciuri în Liga 1 urmează să semneze contractul în seara aceasta.
Marius Constantin, printre cele 3 noutăți din tabăra Ceahlăului
Din lotul pregătit de către profesorul Cristi Pustai, aflat în Antalya, în cantonament, fac parte 27 de jucători. Noile achiziții cu care nemțenii încearcă să atace play-off-ul de promovare în Liga 1 sunt Alexandru Buziuc, Alexandru Core și Marius Constantin.
Constantin se pregătește cu Ceahlăul de mai bine de o săptămână, iar informația acordului a fost confirmată, conform liga2.ro, de către președintele clubului, Cătălin Anton: „Am ajuns la un acord cu Marius Constantin, va semna cu noi și va face deplasarea cu echipa în cantonament”.
FC Brașov, Rapid (în două perioade), FC Vaslui, ASA Târgu Mureș (în două perioade), Farul Constanța, Gaz Metan Mediaș, Universitatea Craiova și FC Argeș (ultima sa formație, de care s-a despărțit în vara anului trecut) sunt echipele de club din cariera lui Marius Constantin.
Veteranul a strâns 4 selecții pentru echipa națională a României și a evoluat o singură dată în afara granițelor țării, pentru Jiangsu Suning FC din China, în 2015.
Marius Constantin se bucură de încrederea lui Cristi Pustai
”Marius Constantin e un jucător în care eu am încredere, l-am antrenat și la Târgu Mureș, și la Mediaș. Este o variantă pentru noi. Eu, în viziunea mea, cred că încă ne-ar putea ajuta prin experiența lui, prin valoarea lui, peste că este un jucător cu peste 300 de jocuri în Liga 1.
E drept că are o vârstă, dar cred că pentru Liga 2 ne poate ajuta cu experiența lui. Puterea lui de a comunica, de a deveni un fel de lider al apărării, ne-a lipsit în prima parte a campionatului”, spunea Cristian Pustai, antrenorul Ceahlăului, la postul local Monitor TV.
Ceahlăul Piatra Neamț a strâns 22 de puncte în 15 etape din Liga a 2-a. Cu 4 runde înaintea finalului sezonului regulat, Ceahlăul se clasează pe locul 9, la doar o „lungime” distanță de ACS Viitorul Târgu Jiu, aflată pe poziția a 6-a, ultima ce asigură prezența în play-off-ul pentru promovare.