Articol de GSP - Publicat luni, 08 martie 2021 10:15 / Actualizat luni, 08 martie 2021 13:48
Rapid l-ar fi ofertat pe Marius Șumudică (50 de ani). Giuleștenii nu concep să rateze promovarea în Liga 1 la finalul acestui sezon.
- Liber de contract după despărțirea de Rizespor, Marius Șumudică este ademenit în Liga 2, de echipa lui de suflet, Rapid.
- Marius Șumudică a fost antrenor secund la Rapid între noiembrie 2003 și noiembrie 2004 și „principal” între iunie 2010 și aprilie 2011.
UPDATE 13:45 Reacția lui Marius Șumudică: „Cu tot respectul pentru Rapid, dar părerea mea e că nu există lot de promovare”
„Nu știu de unde Dumnezeu se avansează asemenea sume, pentru că eu n-am vorbit cu nimeni. Nu se pune problema ca eu să mă duc acum la Rapid. N-ar fi vorba de bani, pentru că dacă ar fi o ofertă de la Rapid și alta de la alta echipă, aș alege Rapid. Am văzut la Rize ce înseamnă o echipă din mers, mi-e clar că nu trebuie să mai fac vreodată așa ceva. Îl respect pe actualul antrenor de la Rapid și vreau să reușească. Cu tot respectul pentru Rapid, dar părerea mea e că nu există lot de promovare”, a declarat Marius Șumudică pentru digisport.ro.
Știrea inițială:
Sub comanda antrenorului Nicolae Grigore, alb-vișiniii nu au câștigat vreun meci dintre cele 3 oficiale disputate în 2021 și au căzut pe locul 7. În acest context, oficialii Rapidului se gândesc la o schimbare pe banca tehnică și l-ar fi ofertat pe Marius Șumudică cu un salariu imens pentru liga secundă.
Marius Șumudică, ofertă importantă de la Rapid
Șumi este ademenit cu o remunerație de 20.000 de euro lunar până la vară, precum și cu o primă de promovare în valoare 150.000 de euro, scrie Fanatik.
Potrivit sursei citate, Șumudică ar fi mulțumit de oferta financiară, dar nu ar dori să preia echipa în acest moment, ci la vară, dacă Rapid va promova.
Marius Șumudică a vorbit în urmă cu 3 zile la Pro X despre varianta de a merge la Rapid: „În cazul în care Rapidul va promova, vor exista susținere financiară şi condiții de muncă bune, îmi vor fi acceptați staff-ul şi preşedintele pe care îi doresc, Rapid e de luat în calcul! E echipa pe care o iubesc şi inima îmi spune să merg acolo. Rapidul e pe același palier cu Turcia. Îmi doresc enorm.
Dacă facem o echipă puternică pe care s-o conduc alături de oamenii în care am încredere, aş putea să mă implic şi din punct de vedere financiar, având unele relaţii cu oameni potenți financiar din Turcia".
Clasament Liga 2: Rapid a căzut pe locul 7
Rapid va juca săptămâna viitoare, pe 14 martie, cu Unirea Slobozia, în deplasare.
VIDEO. Nicolae Grigore despre promovare, Marius Șumudică și Dinamo: „N-am vrea să ajungem într-o astfel de situație”
Citește mai multe știri din Liga 2:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro