Articol de Adrian Jitea - Publicat luni, 21 august 2023 14:41 / Actualizat luni, 21 august 2023 15:37
Toate meciurile rundei cu numărul 4 din liga secundă au fost programate la ora 11:00. Opt dintre ele se vor juca sâmbătă, 26 august, ultimele două duminică.
Interesul televiziunilor pentru sezonul 2023/2024 din Liga 2 atinge un nou punct minim. Dacă în urmă cu două stagiuni, la TV au fost transmise chiar și 7 partide din al doilea eșalon, acum s-a ajuns la doar două meciuri.
Doar două meciuri din Liga 2 la TV
În runda cu numărul 4, fanii fotbalului vor putea urmări la televizor doar duelul FC Argeș - Chindia, programat sâmbătă, și cel dintre CSA Steaua și CSM Alexandria, programat duminică.
Federația Română de Fotbal a informat cluburile că programările au fost influențate de valul de căldură prognozat pentru week-end.
Programul rundei cu numărul 4 din Liga 2:
Încă o situație stranie în Liga 2
Clasamentul la zi din liga secundă oferă o situație stranie. Dintre primele 6 clasate, 4 nu au drept de promovare în acest sezon. Este vorba despre liderul CSC Șelimbăr, de nou-promovata Corvinul Hunedoara, de CSA Steaua și de CSM Slatina.
Doar Concordia Chiajna și Ceahlăul Piatra Neamț ar fi eligibile pentru Liga 1 în actuala configurație.