Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 05 august 2022 09:40 / Actualizat vineri, 05 august 2022 09:40
Ovidiu Burcă (42 de ani), antrenorul lui Dinamo, a apreciat victoria de debut din liga 2, 1-0 pe terenul celor de la Progresul Spartac, i-a lăudat, apoi criticat pe elevii săi.
Dinamo nu a strălucit în fața nou-promovatei Progresul Spartac, dar a debutut cu trei puncte în liga secundă. Ovidiu Burcă spune că „trebuie să recâștigăm spiritul lui Dinamo, mentalitatea de învingător”.
Ovidiu Burcă: „Să recâștigăm spiritul lui Dinamo”
- Domnule Burcă, savurați victoria, de moral, din startul ligii secunde?
- A fost un meci complicat, așa cum mă așteptam. Complicat, pentru că nu am avut mult timp, știți ce s-a întâmplat la clubul ăsta. Dar sunt satisfăcut pentru prima victorie, cu mult sacrificiu, cu implicare totală din partea jucătorilor. Sincer, știam că așa va fi meciul, le-am spus și jucătorilor că trebuie să se autodepășească.
- Echipa a avut multe momente în care a scârțâit?
- Nivelul lor de pregătire, din păcate, nu este bun. S-a și văzut pe final, aveau crampe, am pierdut mingi. Dar sunt mulțumit pentru modul în care am abordat, pentru spiritul de sacrificiu și cred că de aici trebuie să pornim.
- Ce a obținut Dinamo prin această victorie de debut?
- Trebuie să recâștigăm spiritul lui Dinamo, mentalitatea de învingător, să ne batem pentru fiecare minge. Asta e cel mai important în ceea ce am câștigat în primul meci.
- Finalul a fost pe muchie, ați riscat să pierdeți avantajul, în inferioritate numerică.
- Echipa a reacționat bine și în inferioritate numerică, ne-am închis bine, a fost mai greu din punctul ăsta de vedere, pentru că venea pe un fond în care începuserăm să pierdem din puteri. Dar am fost destul de bine organizați chiar și când am fost în 10.
Atmosfera frumoasă ne-a motivat foarte mult, acum trebuie să-i ținem pe suporteri lângă noi. O luăm pas cu pas, sunt 3 puncte importante. Nu ni s-a transmis nimic vizavi de promovare.
- Valentin Lazăr, mijlocaş Dinamo
Cu Oțelul, tot pe Dinamo
„Câinii” au un meci mult mai tare etapa viitoare, cu Oțelul Galați, pe propriul teren. Conform informațiilor clubului, meciul ar putea să se dispute marți, 16 august. Dinamoviștii ar fi dorit să evolueze pe stadionul „Arcul de Triumf”, au existat discuții concrete în acest sens, doar că reprezentanții arenei au decis să înlocuiască suprafața de joc acolo!
Astfel, în principiu, duelul cu fosta campioană a României din 2011 se va juca tot pe arena din Ștefan cel Mare, care abia din luna noiembrie va fi supusă procesului de demolare.
VIDEO. Noul șef de la Dinamo anunță stadionul pentru Liga 2: „Am promisiunea Ministerului că vom juca acolo. Atmosfera va fi fantastică”
Citește mai multe știri din Liga 2
A început noul sezon de Liga 2 » Astăzi se joacă Unirea Slobozia - Minaur. Programul etapei
Gest golănesc în Progresul - Dinamo » Și-a scuipat adversarul și a fost eliminat!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”