FOTBAL  »  LIGA 2  »  CSM – FC ARGEŞ 1-1 (1-1)

Penescu îl atacă pe „Costică-Vâlcea”

Articol de - Publicat sambata, 22 martie 2008 00:00

Finanţatorul echipei FC Argeş l-a atacat dur pe preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, la finalul meciului din Zăvoi terminat la egalitate. „Centralul Danşa şi-a făcut datoria. Oricum, am scăpat ieftin, am avut noroc că am jucat bine. Constantin merită aplaudat încă odată dar trebuie să-l sancţioneze drastic pe Danşa pentru că nu a mai acordat o lovitură de la 11 metri, atunci când Lăcustă a respins cu pieptul. Putea foarte bine să dea penalti şi să-l elimine şi se scotea zicând că a atins mingea cu mâna.

Nu mă interesează dacă Gheorghe Constantin va demisiona sau nu, e treaba lui, dar dacă o va face atunci mă gândesc serios să-l iau preşedinte la echipă, poate aşa vom avea şi noi parte de arbitraje corecte.” În replică, tehnicianul Marian Bondrea a declarat: „Domnul Penescu să nu uite ce s-a întâmplat până acum şi punctele câştigate cu ajutorul arbitrilor. Singura fază discutabilă a fost la acel 11 metri. Sincer să fiu nu am văzut faza clar dar toată lumea mi-a spus că a fost fault clar. În rest ei au avut o mulţime de lovituri libere din apropierea careului, noi nu. Şi încă ceva, dacă un arbitru vrea să-ţi câştige un meci ţi-l câştigă oricum, ceea ce nu a fost cazul la această partidă.”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali l-a deconspirat pe Călin Georgescu: „Dacă nu le spun... eu trebuie să îmi repar acum greșeala”
Stiri extrasport
Gigi Becali l-a deconspirat pe Călin Georgescu: „Dacă nu le spun... eu trebuie să îmi repar acum greșeala”
David Popovici, o nouă achiziție » În ce a investit campionul olimpic
Altele
David Popovici, o nouă achiziție » În ce a investit campionul olimpic
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, ipostaze virale la Australian Open: „Îți mulțumesc, partenero! Hahahah!”
Tenis
Gabriela Ruse și Marta Kostyuk, ipostaze virale la Australian Open: „Îți mulțumesc, partenero! Hahahah!”

Forban reloaded » Steaua trage tare la munte, pe rit vechi: „Calcă pe urmele «viteziștilor»”. George Ogăraru dezvăluie: „E ceva fascinant pentru ei, sunt multe beneficii!”

Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen


Comentarii (25)
 •  24 Martie 2008, 07:36

mai dragi pitesteni o sa promovati dar veti fi ciuca batailor in liga cu asemenea patron . schimbati patronul ca nu are bani pt. liga 1 si nici fata.pt a aduce jucatori valorosi nici atat.

 •  22 Martie 2008, 20:03

revin... in repriza a doua am avut 10 oameni in teren dintre care unu` care era portar,(un copil de 17 ani, efectiv nu a avut ce apara), am avut niste ocazii incredibile (cu care cred ca nu ne vom mai intalnii vreodata), si ei ne vorbesc noua de noroc...vai de mama voastra...

 •  22 Martie 2008, 19:57

citesc, si ma crucesc.... astia de la valcea chiar ca au vazut alt meci...baa, baieti, treziti-va...orice contact era cadorisit cu galben (ptr. noi). penalty??? ha, ha, ha, ma faceti sa rad, si sa ma crucesc cat sunteti de dobitoci(faza asta e disponibila pe un anume site de sport din vreo trei unghiuri...nici vorba de contact!?!?!) valcea a avut doar doua suturi pe spatiul portii in tot meciul, si ne vorbesc noua de noroc...

Vezi toate comentariile (25)
Comentează