Articol de GSP - Publicat joi, 04 mai 2017 12:50
Meciul CS Afumați - Chindia Târgoviște (2-1) a fost inclus de FederBet pe lista meciurilor suspecte. Partida a avut o desfășurare care ridică mari semne de întrebare.
Oaspeții au condus la pauză, iar la final au câștigat gazdele, scor 2-1. Pe pagina de Facebook a organizației a apărut în cursul zilei de sâmbătă o informare cu privire la evoluția cotelor.
Vasile Neagu, antrenorul divizionarei secunde CS Afumați, anunță că echipa sa nu are nimic de ascuns și va merge la Comisia de Integritate.
"Vom merge la Comisia de Integritate şi vom pune la dispoziţie DVD-ul jocului. Cei de la Chindia şi-au dorit să câştige meciul şi au fost supăraţi la final.
Jucătorii mei au jucat bine, de ce să dai în ei când se află într-un moment bun? Acea agenţie să vină cu dovezi. Eu n-am jucat niciodată la pariuri şi nici nu ştiu să joc. Acele articole denigrează şi fac rău”, a zis acesta conform Sport Total FM.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!