FOTBAL  »  LIGA 2  »  “U” CLUJ

Puzzle

Articol de GSP - Publicat sambata, 04 aprilie 2009 00:00

Şefii Universităţii îl dau afară pe Mihali după ce au lipit bucată cu bucată procesul-verbal de reziliere a contractului său, semnat şi apoi rupt de antrenor!

Conducerea Universităţii Cluj îi forţează mîna lui Gică Mihali. Oficialii "şepcilor roşii" îi vor rezilia contractul antrenorului pe baza procesului-verbal pe care l-a semnat luni seara şi l-a rupt apoi a doua zi dimineaţa. "O să reziliem contractul pe baza acelui proces verbal semnat de Mihali. Vom trimite actele şi la Federaţie", a menţionat directorul general al clubului, Teodor Pop.

Filmul despărţirii de Mihali a debutat luni cînd suporterii Universităţii au boicotat antrenamentul pentru a-l determina pe antrenor să demisioneze. Fostul internaţional s-a conformat şi a cerut imediat rezilierea contractului. În seara aceleaşi zile, Mihali a semnat un act prin care era de acord cu rezilierea contractului în schimbul sumei de 7.000 de euro. Marţi dimineaţa el s-a răzgîndit şi a rupt procesul verbal, solicitînd în plus 10.000 de euro. Oficialii Universităţii au refăcut bucăţică cu bucăţică actul şi îl vor trimite la FRF pentru a scăpa de Mihali. :D

"Ar fi bine să amintească cum am cumpărat leucoplast din banii mei pentru echipă. Să scoată şi procesul verbal prin care mi-am luat angajamentul că fac 7 puncte din 4 meciuri"
Gheorghe Mihali, antrenor "U" Cluj

Adversar acasă
Marius Popescu, cel care asigură interimatul la Universitatea, s-a născut la Alba Iulia, oraşul unde "şepcile roşii" vor juca astăzi cu Unirea. "Familia mea este şi acum în Alba Iulia. Am ajuns la un anumit nivel de profesionalism şi pentru mine orice meci are aceiaşi însemnătate şi importanţă", a spus "Papi". Şansele ca Marius Popescu să conducă antrenamentele "studenţilor" cel puţin pînă în vară sînt mici, deoarece nu are licenţă PRO. "Luni vom şti noul antrenor după şedinţa Consiliului de Administraţie", a punctat Pop.

Decimaţi
"U" Cluj nu poate conta astăzi pe serviciile mai vechilor accidentaţi Bundea, Cordoş, Matiş şi Feneşan. În plus clujenii l-au pierdut şi pe portarul Bogdan Fărcaş, care a suferit o entorsă la gleznă în Olanda, unde a participat la o acţiune cu lotul naţional Under 19, şi pe mijlocaşul Rareş Soporan care acuză o amigdalită. Pentru postul de portar Marius Popescu va alege dintre juniorul Crişan şi Bogdan Costaş, transferat în această iarnă de la Poli Iaşi.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League

Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga

Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland
Europa League
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”

Comentarii (8)
 •  05 Aprilie 2009, 18:00

"Sarma" Marginean sa ramana, ca sa puteti fura in liniste banii publici dati de Aprostu !...

 •  05 Aprilie 2009, 01:39

uitati-va ce looseri de antrenori sunt liberi in acest moment, printre altii...falub,gabi stan,hizo,multescu,dorinel si mai sunt asa ca ii putem aduce sa tot facem experimente la u.si ar mai fi citiva cu perspective...probabil ca aceasta conducere bolnava il va alege pe falub asa ca ne meritam soarta.alegeti un antrenor adevarat nu unii care sa isi ia licenta pro antrenind la u.si scapati de marginean.u sunt suporterii.pacat ca sustinem doar spiritul acestei echipe.haide u.

 •  04 Aprilie 2009, 14:35

@"U" (@totzi !) Chiar presupunand ca Iuliu Muresan ar fi fost in Securitate (desi eu nu cred !), la varsta ce o are ar fi putut activa acolo doar dupa 1980 ! Nu cunosc si nu am auzit de nici o persoana batuta de cei de la Secu' in anii aia ! In schimb cunosc ZECI DE PERSOANE BATUTE DE MILITZIE in anii aia ! Si majoritatea fara sa fi incalcat vre-o lege ! Asa ca, CIOCUL MIC ! ...papagali ai militziei comuniste si bataushi funaristi mizerabili ce suntetzi...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează