Articol de Cornel Biholari - Publicat marti, 14 mai 2019 20:57
Rapid sărbătorește promovarea în Liga 2 și face planuri pentru încă un progres spectaculos: Liga 1 în vara anului viitor. Giuleștenii speră să-l împrumute pe Alex Ioniță de la CFR, îi mai vor pe atacantul cu același nume de la Snagov și pe uruguayanul Facundo Mallo.
Rapidiștii se pregătesc de Liga a 2-a cu achiziții de Divizia A!
Formația pe care o conduce Daniel Pancu a obținut și din punct de vedere matematic promovarea în eșalonul secund, are două promovări la rând din momentul în care a fost înființat noul club vișiniu, și planifică încă un progres.
Ascensiunea imediată în Liga 1 e mai greu de realizat decât au fost rezultatele de până acum, întrucât vor exista în B mulți adversari cu bugete mari și cu speranța că vor promova.
Ca să-și sporească șansele, Rapid plănuiește o campanie de transferuri spectaculoasă, în urma căreia va fi schimbată o mare parte din formula care a evoluat în sezonul acesta.
Primele nume de pe lista de cumpărături a giuleștenilor
Alex Ioniță I. Marele talent al Rapidului din 2009 a ajuns la 29 de ani și a evoluat în sezonul acesta la Snagov, una dintre echipele-surpriză din Liga a 2-a.
Ioniță, pe care vișiniii îl vânduseră în 2010 la FC Koln cu 3 milioane de euro, a fost într-un regres continuu, nu s-a impus nici în Germania, nici în Turcia, nici în Cipru, țări prin care a trecut în ultimul deceniu.
Revirimentul de la Snagov, unde a fost golgeterul echipei cu 10 goluri în 21 de partide, i-a convins pe rapidiști să-l oferteze pentru sezonul viitor.
Șansele de realizare a transferului sunt mari, întrucât clubul din Ilfov e într-o criză financiară gravă și atacantul e liber să revină în vișiniu.
Alex Ioniță II. Altă mare speranță a Rapidului ajunsă în criză. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani nu mai prinde nici lotul de 18 la CFR și e exclus să se impună în formația lui Dan Petrescu.
Nu e muncitor, nu e agresiv, n-are nicio trăsătură dintre cele pe care le apreciază Petrescu.
Clujul l-a cumpărat de la Astra cu un milion de euro, deci nu-și permite să renunțe la el gratis.
Giuleștenii speră să-l obțină sub formă de împrumut până în vara anului 2020 și atunci să achite suma pentru transferul definitiv, câteva sute de mii de euro.
Ioniță a și anunțat că e gata să se întoarcă la Rapid, deși e vorba despre un regres semnificativ ca statut, de la o vedetă a campionatului la un jucător de liga secundă.
Facundo Mallo. Stoperul uruguayan în vârstă de 24 de ani e unul dintre pariurile lui Dinamo din acest sezon, însă Rednic nu l-a mai folosit ca titular de pe 22 aprilie.
Sud-americanul a prins doar două partide din start pentru "câini", victimă în concurența cu Klimavicius și cu doi jucători eligibili U21, Ricardo Grigore și Denis Ciobotariu.
Agentul lui Mallo, Florin Manea, e și director sportiv al Rapidului, și caută să-l mute pe uruguayan din Ștefan cel Mare în Regie, unde vor evolua vișiniii și în stagiunea următoare.
Apărătorul e de acord cu transferul, atras de oportunitatea de a juca meci de meci.
2 aniau trecut de când noul Rapid a fost înființat. Echipa s-a numit inițial Academia, după care a preluat și marca tradițională și a ajuns la numele obișnuit
Lucescu e prezent, Copos promite
Clubul nou-înființat încă nu i-a convins chiar pe toți rapidiștii că e moștenitorul istoriei giuleștenilor adevărați. Ca să demonstreze autenticitatea, echipa a atras lângă ea personaje din trecutul rapidiștilor. Antrenor e Pancu, iar în tribună se află, meci de meci, Mircea Lucescu.
Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a anunțat că Il Luce va căpăta funcția de președinte în momentul în care se va lămuri că n-o să mai antreneze. Altă achiziție programată: George Copos. „E alături de noi și acum, iar din Liga 1 se va implica și financiar Copos” e convins Daniel Pancu, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu fostul patron. „Aplic celebra tactică a cuiului, adică mă implic fără să intru”, a comentat Copos pe realitatea.net. Adică ar fi dispus să ajute fără să apară în acționariat.
VEZI ȘI:
Mircea Rednic, pus pe șotii la conferința de presă: „Vasile, n-am ce să ascund”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”