FOTBAL  »  LIGA 2  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

S-a stins părintele Craiovei Maxima » Preşedintele Universităţii din perioada de glorie a murit la vîrsta de 70 de ani

Înmormîntarea lui Stroe e programată vineri, ora 12:00, la cimitrul +2   FOTO
Înmormîntarea lui Stroe e programată vineri, ora 12:00, la cimitrul "Ungureni" // Foto: Bogdan Dănescu

Articol de - Publicat joi, 03 aprilie 2014 00:00 / Actualizat joi, 03 aprilie 2014 01:13

Corneliu Stroe, omul care a creat trupa ce atingea semifinalele Cupei UEFA în '82-'83, a decedat acasă, după o plimbare cu soţia în parc. Ieri, trupul său a fost depus la Stadionul "Ion Oblemenco".

"Oamenii ştiu foarte bine la cît începe meciul. Însă au dormit pe stadion, sînt aici de azi-noapte!". Sînt 31 de ani de la replica lui Stroe pentru arbitrii de la meciul cu Kaiserslautern, care întrebaseră dacă spectatorii ştiu ora de start, "de ce-i stadionul plin cu două ceasuri înainte?!".

Acum, scaunele "Centralului" sînt goale, iar agitaţie-i doar la tribuna oficială. Trupul neînsufleţit al lui Corneliu Stroe e-nconjurat de foştii jucători ai Craiovei Maxima. Au venit, printre alţii, Cîrţu, Negrilă, Cămătaru, dar şi alţi jucători adunaţi de el în aceeaşi echipă. E depus lîngă tabloul echipei de gală, unde fusese şi ultimul popas al lui Costică Ştefănescu.

Ultima plimbare
În ultimul an preşedinte de onoare al CS U Craiova, Stroe a murit marţi seară, subit, după o plimbare prin parc. "Soţia l-a găsit în fotoliu, fără suflare, cu televizorul deschis", spun cei veniţi să aprindă o lumînare.

S-a stins la nici o săptămînă după dispariţia Universităţii Craiova, exclusă din liga a doua după două neprezentări. "Asta fusese şi ultima lui dorinţă. Să vadă doar o singură echipă în oraş, care să aibă «leul» pe stemă", declară, pentru Fanatik, un apropiat al omului de fotbal.

CUM L-A PLÎNS ECHIPA DE AUR A OLTENIEI:
- "El a fost creierul Craiovei Maxima. Un om deştept, care rezolva toate problemele clubului. Sînt bulversat. Mă luase din drum, am intrat direct la Petroşani" (Aurel Ţicleanu, mijlocaş Craiova 1976-1985)

- "Toată tinereţea mea e legată de el. Întîiul conducător care m-a adus la Divizia A. Tot el m-a numit antrenor principal al echipei. Avea tot ce trebuia pentru a fi conducător de club" (Sorin Cîrţu, atacant Craiova 1973-1989)

- "Nu mai pot spune nimic. N-am cuvinte, sînt răvăşit. Omul ăsta făcuse enorm pentru acea echipă" (Ilie Balaci, mijlocaş Craiova 1973-1984)

- "Am aflat de la soţia lui. Am fost alături de el la meciul cu Minerul Motru. Chiar mă miram că încă mai fumează, dar nu dădea semne să fie bolnav" (Rodion Cămătaru, atacant Craiova 1974-1986)

CINE A FOST STROE
- Născut: 2 iulie 1943, Dioşti, Dolj
- Atlet de performanţă în tinereţe, campion al României la triatlon şi pentatlon (1961, 1962)
- Conducător la Universitatea Craiova ('66-'70 secretar, '70-'83 vicepreşedinte, '83-'84, 2002 preşedinte), preşedinte la FC Olt (1986)
- doctorat la ANEFS Bucureşti (1992), doctorat în Ştiinţe Economice la Universitatea Craiova (2005)
- Palmares cu Universitatea: campion (1973-'74, 1979-'80, 1980-'81), Cupa României (1976-'77, 1977-'78, 1980-'81, 1982-'83), semifinala Cupei UEFA (1982-'83)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (7)
dan.motru
dan.motru  •  03 Aprilie 2014, 15:53

E regretabil ca ne dispar idoli,dar legenda CAMPIOANEI UNEI MARI! IUBIRI! merge mai departe,nu poate fi distrusa de un escroc cu falimentul fiindca se considera stapanul legendei fara sa aibe merit si dovezi de stapanire.Cei muritori IMPLICATI alaturi de nemuritorul fondator, Profesor CORNELIU STROE in renasterea mituli UNIV.CRAIOVA, suntem responsabili să ducem mitul nemuritor mai departe.SUCCES STINTA! CAMPIOANA UNEI MARI IUBIRI!!

dihorul
dihorul  •  03 Aprilie 2014, 12:46

RIP

stefan..
stefan..  •  03 Aprilie 2014, 12:11

Daca Mititelu s-ar fi scarpinat acum doua zile in partea dorsala si ziaristii de 2 lei de la GSP-Cancan ar fi aflat, s-ar fi lasat cu o alta stire “bomba”!.. Din pacate, Bania si-a pierdut creatorul “Craiovei Maxima”si, intr-un final, GSP-Cancan a dat aceasta stire. Dumnezeu sa-l odihneasca pe Corneliu Stroe!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează