FOTBAL  »  LIGA 2  »  PROBLEME

Scandal cu jucătorii de la Unirea Urziceni! Mai mulți fotbaliști riscă să rămână fără casă din cauza lui Bucșaru: "Ne-a păcălit! Ne-am bazat pe Victor Becali, îmi spunea să am încredere"

Articol de , - Publicat miercuri, 04 octombrie 2017 10:11

Dumitru Bucșaru, fostul finanțator de la Unirea Urziceni, se află în centrul unui scandal.

Acesta este acuzat că ar fi țepuit mai mulți jucători ai Unirii, cărora le-a dat apartamente într-un complex rezidențial, Green City, în schimbul unor prime pentru calificarea în grupele Champions League, în 2009.

Totuși, Bucșaru și jucătorii nu au făcut acte pentru aceste apartamente, iar firmele lui Bucșaru au intrat în isolvență. Astfel, pentru a recupera prejudiciul, Administrația Financiară urmează să scoată casele la vânzare și vrea să-i evacueze pe foștii jucători.

Gazeta Sporturilor a vorbit cu mai mulți dintre foștii jucători de la Unirea Urziceni, Valeriu Bordeanu, Marius Onofraș, și soția lui Răzvan Pădurețu, care au dat mai multe detalii despre situația în care se află din cauza lui Dumitru Bucșaru.

Vali Bordeanu

"Eu am părăsit locația pentru că nu puteam să-mi expun familia unui șoc de a fi dat afară din casă. Am fost păcăliți. Noi am fost de bună credință. Eu cu Epaminonda am fost singurii care ne-am plătit din salarii casele. Am avut garanții de la impresarul meu Victor Becali, îmi spunea că a vorbit el cu Bucșaru, că e om de încredere.

Ultima discuție cu Bucșaru am avut-o acum vreo 5 ani când i-am spus că aș vrea actele de la casă pentru a mă muta acolo. Mi-a spus să stau liniștit că nu se va întâmpla nimic. Eu tot îi ceream actele, dar nimic. Apoi a dispărut. Clar, am fost păcălit. Vina e și a mea pentru că nu trebuia să accept fără un act la mână. Eu nu am niciun act pentru că am avut încredere în impresarul meu, care mi-a spus că Bucșaru e un om de onoare. Pe viitor, știu că trebuie să fac acte.

Am vrut să răscumpăr casa și să o plătesc la prețul pieței și am întâmpinat probleme. Le-am spus că o mai plătesc o dată, dar la prețul pieței, nu cât plătisem eu 120.000 de euro. N-au fost de acord și mi-au spus să o cumpăr la prețul de contract, adică s-o mai plătesc încă o dată. N-am fost de acord și am plecat de acolo. Nu le-am semnat nimic pentru că am sperat să se întâmple ceva. Va trebui s-o iau ca pe o țeapă.

Eu mă consider norocos, că am mai avut unde să mă mut, dar mă gândesc la colegii mei care și-au vândut anumite proprietăți pentru a-și face viața confortabilă acolo. Situația e critică. Eu mă gândesc numai la familia Pădurețu. M-am întâlnit zilele trecute cu soția lui Răzvan (n.r. Pădurețu), el are problemele pe care le are și mai urmează să fie și evacuată acum alături de copii. Bucșaru e un om fără scrupule. Nu am crezut să se ajungă aici"

George Galamaz

"Am primit de mai mult timp hârtia de evacuare. Ori cumpărăm casa, ori vom fi evacuați. Noi am plătit casa, trebuia să ni se dea actele, dar am fost păcăliți, iar acum a venit banca. Majoritatea jucătorilor au plecat din acel complex pentru că nu e normal să plătim de două ori un lucru. Am fost păcăliți. Vom vedea exact ce decizie vom lua, dar noi suntem hotărâți să mergem până la capăt. Am vorbit și cu restul colegilor. Cu Bucșaru nu avem ce să mai vorbim"

Raluca Pădurețu

"Locuința a fost luată în schimbul primei pentru calificarea în Liga Campionilor. I se oprea din salariu. Nu mai lua salariul întreg, ci doar o parte. Noi ne-am mutat aici în 2010. Am fost în repetate rânduri la bancă pentru a afla detalii în ceea ce privește rata, dar conturile erau ale lui Bucșaru și nu-mi puteau oferi informații. De fiecare dată când Răzvan se ducea la Bucșaru pentru a-l întreba cât mai are de plătit începea și-l înjura. Nu numai noi am trecut prin asta, ci și Epaminonda.

Noi trebuia să fim puși în posesie din 2011. Ni s-a spus că vom fi contactați. A trecut vreun an de atunci și între timp am primit o foaie prin poștă în care eram somați de lichidator să părăsim locuința. După aia am aflat că el e în faliment. Noi mai avem un imobil, dar nu vrem să plecăm de aici pentru că am investit în casă. Noi ne manifestăm interesul pentru ea.

După ce am primit acea hârtie am încercat să luăm legătura cu Bucșaru, dar ne-a înjurat. El i-a chemat pe jucători și pe toți cei care au fost la Urziceni și i-a pus să mai semneze o foaie în momentul în care era în faliment, deși nu avea voie, pe care a datat-o cu o dată ulterioară. Ne-a vândut de 3 ori același imobil, avem trei antecontracte pe aceeași casă cu trei modalități de plată diferite. Acum ne obligă ca la anul să plătim 190.000 de euro, în afară de cei 115.000 de euro care s-au pierdut deja, pentru a intra în posesia ei.

A fost și greșeala lor pentru că n-au mers la un avocat la momentul respectiv pentru a-și cere drepturile salariale. Le era frică, Bucșaru venea mereu peste noi. Asta se întâmpla cu toată lumea. Ideea e că i-a mers!"

Marius Onofraș

"Sunt probleme mari acolo. Din ce am auzit ar urma să fim evacuați. Noi într-o primă fază câștigasem apoi s-au schimbat lichidatorii. Eu am primit casa când mi-am prelungit contractul. Eu am vrut o sumă de bani și mi-a spus că-mi dă o casă. Aveam totul scris în contract, iar în momentul când se termina contractul eu urma să intru în posesia casei. S-a terminat contractul, el a plătit vreo 2-3 luni, și eu am plecat la Steaua. Am auzit apoi că dă faliment și am semnat un act pe care dacă nu-l semnam ni s-a spus că vom pierde casa. Am fost naivi pentru că am avut foarte mare încredere în el! Eu n-am stat deloc acolo, am băgat bani în casă pentru a o închiria. E bine că nu m-am atașat de ea, dar totuși am muncit pentru ea. Acum am înțeles că trebuie să plătesc vreo 190.000 de euro cu tot cu penalizări dacă vreau să mai rămână acolo casa mea.

Eu n-am mai vorbit cu Bucșaru, dar l-a sunat soția mea și i-a vorbit foarte urât la telefon. A jignit-o foarte tare, i-a spus cuvinte grele, urâte. S-a purtat foarte urât după perioada Urziceni. Noi vrem să mergem până la capăt în justiție. Durerea e că nu suntem numai noi în situația asta, ci sunt vreo 160 de familii. Am auzit că lichidatorul de acum e un fost partener de afaceri cu Bucșaru, procurorul care a dat nu știu ce decizie am înțeles că a fost coleg de facultate cu fiica lui. Sunt multe chestii care se leagă. Sunt oameni puternici. Nu știu ce șanse vom avea noi".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (9)
dinamo_fan
dinamo_fan  •  05 Octombrie 2017, 15:08
Postat de vladutz13 pe 04 Octombrie 2017, 11:43

Pai asta nu e teapa, e de-a dreptul furt, escrocherie, se fac ani buni de inchisoare pentru asa ceva.... ce naiba, sa-l dea in judecata pe Bucsaru!!! Nu stiu daca pot recupera banii de la el daca e in insolventa, dar clar il pot baga la zdup.

daca nu au acte pe case nu au baza pentru a da in judecata pe nimeni. astia sunt banii aia negri din participare in UCL daca se intrebau unii unde sunt banii aia. si mai departe se intra pe filiera lichidatorilor si ajung casele sa se dea prin licitatii tacite la preturi de nimic altor baieti destepti care le vor vinde apoi la pretul real si vor da adevarate tunuri.

1872059543007717
Radu Duda  •  05 Octombrie 2017, 00:35

Ar trebui trimis acest articol la DNA, la doamna Codruța ! Cineva de acolo ar trebui să se autosesizeze ! Domnul Tolontan, de ce nu faceți o anchetă? Sau sunteți preocupat cu Patriarhul c-a făcut prea puțin pentru că s-a desolidarizat de fundația Omenia ? Să facă domnul Tolontan mai mult !

demolarii
demolarii  •  04 Octombrie 2017, 16:07

Oare de ce i-au trebuit lui gsp.ro 4-5 ani să afle de aceste probleme? Jucătorii au fost păcăliți, dar cei din conducere? Dacă cei din conducere, exemplu. MiniMe sau D Petrescu, nu sunt și ei în situația jucătorilor ar apărea multe semne de întrebare. Jucătorilor păcăliți, dar și celorlalți locatari păcăliți le rămâne să facă plângere penală, să solicite in cerere instituirea unor măsuri de siguranță...păcat...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează