Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 15 februarie 2023 14:55 / Actualizat miercuri, 15 februarie 2023 15:18
Arena ultramoderă din Târgu Jiu, pe care evoluează în prezent doar divizionara secundă Viitorul Târgu Jiu, va deveni, pentru o perioadă, noua „casă” a funcționarilor publici din Primărie, nevoiți să părăsească sediul obișnuit din cauza cutremurului de 5,7 grade de marți.
Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat că decizia e una necesară după ce clădirea Primăriei a fost afectată de cutremurul din Oltenia de săptămâna aceasta, informează G4 Media. Edilul a precizat că angajații își vor desfășura activitatea „în încăperile din incinta stadionului municipal, care prezintă garanţii pentru un seism de până la 8,4”.
Stadionul din Târgu Jiu devine clădire de birouri pentru angajații Primăriei
Vechea clădire a primăriei prezintă diverse avarii după cutremur: de exemplu, de pe acoperișul institușiei au căzut câteva dintre coșurile de evacuare. Conform lui Marcel Romanescu, în interiorul clădirii „nu au apărut niciun fel de probleme”. Stadionul are în componență o zonă de birouri întinsă pe o suprafață de 1.600 de metri pătrați.
Cum fosta vicecampioană Pandurii Târgu a dispărut de pe „harta” primelor trei ligi, doar divizionara secundă Viitorul Pandurii își mai dispută meciurile pe stadionul „Constantina Diță-Tomescu”, noua titulatură primită anul trecut. În 2022, FCU Craiova și-a disputat câteva meciuri din prima ligă în orașul marelui Brâncuși
FOTO / Cum arată stadionul din Târgu Jiu
Deși a fost finalizat la sfârșitul lui 2017, stadionul a fost blocat timp de aproape un an și jumătate fiindcă au apărut probleme la investițiile pentru amenajări interioare și branșamente la utilități, care, inițial, ar fi trebuit să intre în sarcina autorităților locale. Arena a fost inaugurată abia pe 5 octombrie 2019.
24 de milioane de euroa costat stadionul din Târgu Jiu
- Capacitate: 12.518 locuri (10.934 pentru publicul general)
- Loje VIP: 18 (204 locuri)
- Presă: 240 locuri (50 cu desk rabatabil)
- Sală conferințe presă: 76 locuri
- Studiouri TV: 3 (2 cu vedere teren, 1 la interior)
- Zonă persoane dizabilități: 72 locuri
- Zonă dedicată suporteri oaspeți: 652 locuri
- Hotel: 38 camere
- Parcare: 150 locuri subteran, 6 locuri autocare, 87 locuri media/personal auxiliar
- Birouri: 1.600 mp
- Înălțimea maximă: 25m (trei niveluri)
- Materiale: 18.000 mc beton, 2.500 t oțel, 1.300 t confecție metalică
- Intensitate nocturnă: 2.000 lucși
- Suprafață totală complex: 67.383 mp
- Dimensiune vestiare echipe: 64,54 mp (25 locuri)
- Terenuri cu iarbă în complex: 5 (teren joc + 2 terenuri antrenament Ă 2 terenuri de dimensiuni reduse)