Articol de GSP - Publicat luni, 30 mai 2022 18:16 / Actualizat luni, 30 mai 2022 22:34
Daniel Oprița, 40 de ani, antrenorul celor de la CSA Steaua, a vorbit despre retrogradarea lui Dinamo în Liga 2. Cele două rivale se vor întâlni la anul în „B”, în cazul în care „câinii” nu vor intra în faliment.
Dinamo a picat în liga secundă pentru prima dată de la înființare, după ce a pierdut lamentabil barajul cu Universitatea Cluj, fără să câștige vreuna dintre manșe (1-1 duminică, 0-2 în tur).
Daniel Oprița, antrenor CSA Steaua: „Cu Dinamo în sfârșit vom umple Ghencea!”
„Eu nu credeam că Dinamo poate să retrogradeze. Nici după meciul din tur de la Cluj”, a declarat Oprița, conform fanatik.
Apoi, tehnicianul „militarilor” a prefațat posibila confruntare cu Dinamo din sezonul viitor în contextul delicat al grupării din Ștefan cel Mare, care nu e sigură încă dacă va putea lua startul în Liga 2:
„Nu știu ce se va întâmpla cu Dinamo în aceste condiții, dar nu e plăcut când te gândești că cel mai mare derby se va juca în liga a doua. Sunt sigur că vor fi meciuri spectaculoase și se va umple în sfârșit stadionul nostru. Cu siguranță pentru noi va fi greu să promovăm, și cu Dinamo și fără Dinamo. Dacă vor avea susținere, sigur va fi mai greu și ne vom bate la campionat ca pe vremuri”.
Fără să ofere mai multe detalii, Oprița susține că a pus ochii pe un jucător de la Dinamo: „Singurul pe care l-am dorit de acolo a fost Pierret. Nu cred că se pune problema să vină altcineva”. GSP.ro a scris însă că mijlocașul central în vârstă de 22 de ani va reveni în Franța.
15 meciuria jucat Pierret în acest sezon din Liga 1, în care a marcat două goluri. El a fost singurul jucător pe care l-a recrutat Răducioiu, gloria pe care „câinii” au angajat-o ca director sportiv pe parcursul acestui sezon
E greu de spus ce va fi la Dinamo, dar au probleme de foarte mult timp și nu cred că e o mare surpriză nici pentru ei că au retrogradat. Dar sigur e o dezamăgire mare cum a fost și la noi că nu am putut promova și să mergem la baraj. Până la urmă, ei cu ale lor, noi cu ale noastre
Daniel Oprița, antrenor CSA Steaua
CSA Steaua s-a clasat pe locul 4 la finalul play-off-ului din liga secundă, însă nu a putut promova în Liga 1. Motivul? Steaua este încă un club de drept public, care aparține Ministerului Apărării.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, spune că CSA Steaua are două variante: schimbarea Legii Sportului sau transformarea clubului de drept public în drept privat, sub forma unei societăți comericale sportive pe acțiuni.