FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGA A II-A - FC BIHOR

Testat de Brescia

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 iulie 2007 00:00

Suspendat de clubul oradean pe 6 luni, deoarece nu s-a mai prezentat la pregatiri, Robert Iacob sustine probe de joc la Brescia, formatie care a ocupat locul 6 in ultima editie din Serie B. "Este suspendat si nu are acceptul sa se antreneze sau sa dea probe de joc in alta parte. Vom face un memoriu la FRF si UEFA. Daca, totusi, vor sa-l transfere ii asteptam la negocieri", a spus presedintele Alexandru Toth. Iacob (26 ani) mai are 2 ani de contract cu FC Bihor si a cerut rezilierea sustinind ca are o clauza in angajament conform careia poate pleca daca returneaza toti banii primiti. (Horia Buz - Oradea)

Disponibilizari
Dupa amicalul cu Izvorul Cociuba Mare (5-3), atacantii Marius Siminic, Otniel Sighiartau si mijlocasul Alin Seroni au fost trimisi la echipa secunda, numai ca nici acolo nu mai sint doriti. In urma cu citeva zile, au mai fost directionati spre "satelit" Angel Cipau si Raul Ember, aflati la finalul perioadei de juniorat. "Urmeaza sa ne mai despartim de citiva. I-am si avertizat ca, daca nu-si schimba atitudinea, nu vom mai colabora", a precizat antrenorul Gheorghe Silaghi. ( Horia Buz - Oradea)

"Trei certitudini"
Atacantul Emil Bucur (ISCT), mijlocasii Laurentiu Opriceana (Unirea Alba Iulia) si Lucian Mihu (FC Baia Mare) au dat satisfactie si vor fi pastrati in lotul pentru sezonul viitor. "Bucur, Opriceana si Mihu m-au convins. Din punctul meu de vedere sint certitudini", a declarat antrenorul Gheorghe Silaghi. (Horia Buz - Oradea)

Liga a II-a - Unirea Alba Iulia
Voiculet la FC Arges
Atacantul Adrian Voiculet a semnat un contract pe 5 ani cu FC Arges. "Ceva nu este in regula. De cind a plecat in vacanta, nu a dat nici macar un telefon. Noi stim ca mai are un an de contract cu Unirea si nu intelegem cum a putut semna cu alta echipa fara sa-si primeasca actele de la noi", a spus presedintele Marian Sarmes. (Dan Henegar - Alba Iulia)

Liga a III-a - FC Sibiu
Acord cu "Motanul"
Directorul sportiv al FC Sibiu, Florin Cotora, a confirmat joi, la reunirea lotului, ca s-a ajuns la un acord cu Ovidiu Maier. Fotbalistul de 36 de ani, care a evoluat sezonul trecut la Ariesul Turda, este asteptat de saptamina viitoare la antrenamente. "Am primit acordul lui. Este o lovitura de imagine", a declarat Cotora. La reunirea echipei, sub comanda noului tehnician Marius Margarit, au fost prezenti 10 jucatori de la Soda Ocna Mures, formatia care a fuzionat cu FC Sibiu. Obiectivul echipei e promovarea. (Ovidiu Boica, Cristi Florea - Sibiu)

Liga a III-a - FC Baia Mare
Renovari
Consiliul Local Baia Mare a alocat 500.000 de lei pentru dotarea cu gazon artificial a terenului II al stadionului "Dealul Florilor". In paralel, se deruleaza si un proiect de reabilitare a arenei, deocamdata fiind refacuta doar canalizarea. Primarul Cristian Anghel a anuntat ca modernizarea stadionului din Baia Mare va continua indiferent de divizia in care va juca echipa. (Marius Cimpian - Baia Mare)

Aminare
Sentinta in cazul falimentului clubului FC Baia Mare a fost aminata pentru data de 17 septembrie. Pina la aceasta data, FC Baia Mare va trebui sa plateasca 430.000 de lei din datoria de 200.000 de euro, pe care o are fata de bugetul statului si diferite firme. (Marius Cimpian - Baia Mare)

INEDIT
Meci cu jandarmii
Gruparea Mobila de Jandarmi din Cluj-Napoca a invitat galeriile echipelor clujene CFR si "U" la "Cupa Fair-play" la fotbal. Va participa si o echipa a presei. Meciurile se vor desfasura pe 15 iulie 2007, incepind cu ora 10:00, pe terenul liceului clujean "Eugen Pora".

MECIURI AMICALE
FC Bihor (II) - Izvorul Cociuba Mare (IV) 5-3
Au marcat: Opriceana (27), Antunes (47, 70), V. Florea (63, 89) / Budean (42, 88), C. Irimie (61)
FC Bihor: Bonta - Tirca, Musca, Gongolea, Lorincz - Opriceana, S. Achim, Predica, Balla - C. Bucur, B. Peres. Antrenor: Gheorghe Silaghi. Au mai jucat: Fildan, Totoroata, Pocian, E. Miculescu, Cosma, Szeles, Mihu, V. Florea, Roberto, Antunes, M. Siminic, Sighiartau, A. Achim, Mihes, seroni, Dacin. (Horia Buz - Oradea)

Poli Iasi - Ariesul Turda (II) 2-1 (1-1)
A marcat pentru Ariesul: Dida (15)
Ariesul in prima repriza: Iliuciuc - Pasca, Ciobanu, Toma - Tuta, Stanciu, Boroncoi, R. Andone - Albinaru, Luca, Dida.
Ariesul in repriza secunda: Vartolomei - Vilia, Panaitescu, Cocoara - Sabou, Gava, Bozdog, Nanu - Luca, C. Balaci, Vadana. Antrenor: Victor Rosca. (Marius Tuhut)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează