FOTBAL  »  LIGA 2  »  U CLUJ

INTERVIU / VIDEO Fundașul italian al lui U Cluj, despre promovare și un eventual baraj cu Dinamo: „Nu ne sperie «câinii»”

Roberto Romeo, U Cluj
Roberto Romeo, U Cluj

Articol de - Publicat marti, 08 martie 2022 14:56 / Actualizat marti, 08 martie 2022 17:18

Fundașul dreapta italian Roberto Romeo (31 de ani) vrea să revină în Liga 1 cu U Cluj, după 8 ani petrecuți la Gaz Metan. Italianul e căsătorit cu o româncă, are un copil și este foarte îngrijorat de războiul din Ucraina fiindcă „nu mă văd cu arma în mână”.

- Roberto, ce șanse are U Cluj să revină în prima divizie? 
- Sunt șanse destul de bune, lotul îl avem bun, cu destui fotbaliști ce-au fost la Liga 1. Am început super prima etapă.

- Direct sau după baraj, cum vedeți voi situația? 
- Ne gândim să promovăm direct, dar nu excludem nici barajul. Obiectivul e clar: Liga 1! Am văzut și cu cine am putea juca, lotul nostru e competitiv.

Circul continuă la Dinamo: Stoican a plecat! Uhrin e noul antrenor
DINAMO
Circul continuă la Dinamo: Stoican a plecat! Uhrin e noul antrenor

Roberto Romeo: „Le-am pus cruce banilor de la Gaz Metan”

- Cum vezi situația fostei tale formații, Gaz Metan Mediaș? 
- E complicat. Am stat acolo 8 ani, păcat că s-a ajuns la așa ceva. Situația e urâtă din punctul meu de vedere, am rămas cu 5 salarii restante, dar mergem înainte.

- Bănuiesc că le-ai pus cruce banilor. 
- Clar! Din păcate. Când ai familie, un copil, e mai greu, nu este ca la 20 de ani, fără griji.

- Și-ai ales tot România, tot Transilvania. De ce U Cluj? 
- Pentru tradiție, un oraș frumos, un club cu mari ambiții. Eu cred în acest nume de tradiție.

„Nu ne e teamă de Dinamo”

- Există posibilitatea de a vă duela cu Dinamo București, un brand important, într-o „dublă” la baraj. 
- Ar fi un duel interesant. Și Dinamo s-a întărit, a luat foști colegi de-ai mei de la Mediaș. Dar, repet, mă gândesc că putem promova direct.

- Dacă jucați acum cu Dinamo, bate U Cluj? 
- Chiar nu știu. Ceea ce e pe teren contează, nu ce vorbim noi. Oricum, teamă nu ne-ar fi nici de Dinamo, nici de alt adversar.

„Soția, cuminte”

- Ce are România atât de special de-ai stat atâția ani? 
- Românii sunt persoane destul de OK, mă înțeleg bine cu acești oameni.

- Cu ce te-a cucerit o româncă de v-ați legat destinele pe viață? 
- (râde) Fata este foarte serioasă, mă înțeleg bine cu ea. Este important pentru un fotbalist să aibă lângă el o persoană cuminte, care să-l înțeleagă, să-i fie alături în momentele bune și în cele nasoale, mai ales când există stres și presiune.

- Ea e olteancă, dar a trăit și a preluat stilul ardelenesc. 
- Da, da, e foarte liniștită, îmi place mult. Îmi plac ardelenii, că sunt calmi.

Roberto Romeo: „Nu mă văd cu arma în mână”

- Te îngrijorează războiul din Ucraina? 
- Da, da... M-au sunat părinții chiar în prima zi în care s-a declanșat conflictul, mi-a zis mama: „Să ai grijă, că e aproape de voi, vedeți ce faceți!”. E urât de tot, mai ales când vezi bombardamente, copii care suferă sau sunt uciși, e groaznic. Omoară și civili, Doamne ferește! Sau pică o bombă.

- Ce știai despre război până acum? 
- Bunicul a prins un război, mi-a povestit când eram mic, e groaznic. Eu nu mă văd cu arma în mână, Doamne ferește! Nici nu mă gândesc, nici nu vreau să mă gândesc că voi fi cu pușca în mână. Nu sunt genul ăsta de om.

- Ți se pare România o țară sigură? 
- Da. România e pașnică, nu se implică în conflicte cu alții, dar la ce se vorbește și la ce văd că se petrece, Doamne ferește! Se poate întâmpla orice.

Fetiței, lui Chloe, îi voi face și pașaport italian, să aibă dublă cetățenie, că nu se știe cum va fi viața asta. Soția mea e româncă, Elena, eu m-am adaptat repede și bine aici. Am vorbit și cu soția, probabil că ne vom stabili definitiv în România.

- Roberto Romeo

128 de meciuriși 5 goluri are Roberto Romeo în Liga 1

Mai multe știri din Liga 2: 

Echipă calificată în play-off-ul Ligii 2, cu pretenții de promovare, riscă să nu obțină licența pentru Liga 1. „Se zbat degeaba”

Ce spune singurul ucrainean din fotbalul românesc despre războiul declanșat de Rusia + mesajul afișat de galeria Stelei

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (5)
creeperno115
creeperno115  •  08 Martie 2022, 22:43

Sa promovati direct si sa jucam in liga 1 meciuri fratesti

catalynn
catalynn  •  08 Martie 2022, 19:29
Postat de Francisco Dascal pe 08 Martie 2022, 18:39

Eu nu stiu de Burleanu,doar de Razvan POLITICO(a da este acelasi personaj).Serios vorbind ,asta este realitatea ce ai scris.

Uite ca U au 1-0, bravo! In fine, mai e mult pana departe … Din ce am văzut pana azi (nu mă refer la acest meci neaparat), la cât mă pricep și io, U au trupa superioară Sibiului, merita locul 2 … dacă sunt “lăsați”!

108808261708421
Francisco Dascal  •  08 Martie 2022, 18:39
Postat de catalynn pe 08 Martie 2022, 18:31

Exact, asta am spus din capul locului! Însă azi au meci cu Sibiul și la o adică pot evita barajul dacă termina pe 2, însă sa nu uitam ca U, o echipa frumoasa, de tradiție , cu suporteri fideli și numeroși, nu are “spate” practic deloc (dacă aveau erau in L1 demult, însă nici chiar Boc nu cred se omoară cu ideea fiind o bătaie de cap in plus) , prin urmare îmi e greu sa cred ca pot evita barajul iar acolo e cum vrea Burleanu …

Eu nu stiu de Burleanu,doar de Razvan POLITICO(a da este acelasi personaj).Serios vorbind ,asta este realitatea ce ai scris.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează