Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 aprilie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 09 aprilie 2014 00:16
CraiOlguţa a aflat de la FRF că forul de la Nyon e de acord cu promovarea oltenilor, dar Federaţia a solicitat la UEFA o decizie scrisă despre subiectul Craiova.
CS Universitatea poate să celebreze promovarea în Liga 1 la o lună de la afilierea ei la FRF! Federaţia de la Bucureşti a solicitat arbitrajul UEFA în privinţa juveţilor, iar surse din FRF susţin că semnele din Elveţia au fost că Universitatea nou-înfiinţată poate să promoveze.
Dar Casa Fotbalului aşteaptă un răspuns scris al UEFA pe tema "are drept să promoveze CS U?", ca să-şi acopere hotărîrea oficială pe care o va anunţa în zilele următoare. Formaţia înfiinţată acum 8 luni e contestată de adversarele din Seria B2.
Vîlcea e Măciuca, Reşiţa e Vîlcea! :)
Rivalele contestă dreptul de promovare al CS U şi au două argumente: "noua Craiovă" nu este afiliată definitiv la Federaţie şi nu are o existenţă de minimum 3 ani, aşa cum cere statutul FRF.
O Adunare Generală în mai poate să "stingă" ambele conflicte, modificînd statutul în favoarea CraiOlguţei. Şi în favoarea altor candidate la promovare, pentru că mai multe grupări nu îndeplinesc criteriile de promovare.
Statutul interzice şi "modificarea formei juridice, a structurii unui club, schimbarea sediului, schimbarea denumirii". În realitate, toate favoritele la promovare au încălcat cumva regulile: CSM Rîmnicu Vîlcea e fosta Damila Măciuca, Metalul Reşiţa e ex-FCM Rîmnicu Vîlcea, ASA Tîrgu Mureş şi-a modificat numele din FCM Tîrgu Mureş!
Primul transfer pentru Liga 1
Ion Geolgău, directorul general al CS U, susţine că a fost deja înştiinţat de la Casa Fotbalului: "Am aflat că de la UEFA s-a primit OK-ul, Federaţia europeană acceptă ca formaţiile nou afiliate să urce din primul an în eşalonul superior. Urmează să primim decizia şi în scris. FRF o va afişa pe site-ul oficial".
CraiOlguţa a mai dat un semn că e sigură de promovare: l-a achiziţionat recent pe Mateiu, un mijlocaş de la FC Braşov pe care-l voia şi Steaua, şi a achitat deja banii, 300.000 de euro!, deşi fotbalistul va veni din sezonul viitor. Transferul a salvat "Steagul", care a plătit datorii către jucători din banii veniţi din Bănie.
"Duşmanul" se duce în "judeţeană"!
FC Universitatea, clubul pe care-l patronează Mititelu, va afla azi dacă Tribunalul îi acceptă planul de reorganizare şi procedura de insolvenţă.
Şansele sînt mici, fiindcă datoriile sînt uriaşe, doar Piţurcă s-a înscris cu 7 milioane de euro!, iar echipa s-a retras din Liga a 2-a, fapt ce afectează şi credibilitatea planului.
Apropiaţi ai lui Mititelu dezvăluie că patronul s-a interesat deja la AJF Dolj dacă ar putea înscrie echipa în Liga a 4-a în sezonul următor.
Regulamentul prevede că ar trebui s-o înscrie în ultimul eşalon, adică al 6-lea. Mititelu urmăreşte să înscrie o nouă societate, U Craiova SA, care ar păstra marca Universitatea şi stema cu leul, pe care o consideră simbolul vechii Ştiinţe. Care ar avea adversare cu nume amuzante în campionatul judeţean Dolj: Juventus Piscu Vechi, Progresul Ciuperceni, Recolta Seaca de Cîmp. :)
"Dosarul de afiliere şi cel de licenţiere sînt beton, din punct de vedere juridic. Nici nu-mi fac probleme că CS U nu ar avea drept de promovare" (Ion Geolgău, director general CS U)
Cum decurge ascensiunea CS U
- în mai 2012, Adunarea Generală a FRF a votat acordarea unui loc în Liga a 2-a pentru oraşul Craiova. Cîrţu şi Cămătaru au susţinut, din sală, ideea pe care Mircea Sandu a explicat-o: "Se acordă un loc Craiovei, fiindcă nu e normal ca un oraş întreg să sufere din cauza lui Mititelu!".
- în august 2013, Comitetul Executiv o afiliază provizoriu pe CS Universitatea. Afilierea definitivă urma să fie făcută în Adunarea Generală, singurul organism îndreptăţit să ia o astfel de decizie.
- în ianuarie 2014, Comisia de Licenţiere elimină criteriul potrivit căruia un club, ca să deţină drept de promovare, trebuie să fi fost afiliat al FRF măcar în ultimii 3 ani.
- pe 5 martie 2014, înainte ca Burleanu să fie ales preşedinte, CS U a ratat ocazia de a fi afiliată definitiv. Aflat în sală, Mititelu i-a presat pe membrii Adunării şi aceştia n-au mai votat confirmarea pe care o dorea CS U. Sandu a încercat să stopeze protestele: "Domnule Mititelu, staţi jos, altfel vă dau afară din sală!". Clubul Sportiv a rămas tot afiliat provizoriu.
- în mai, Adunarea Generală urmează să voteze afilierea definitivă a lui CS U şi să înlăture şi din statutul Federaţiei prevederea conform căreia o promovată trebuie să fi fost afiliată în ultimii 3 ani, o condiţie care a fost scoasă, deocamdată, numai de la "Licenţiere".
- play-off-ul din Liga a 2-a se termină la începutul lunii iunie, cînd CS U ar putea să obţină promovarea în Liga 1.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”