FOTBAL  »  LIGA 3  »  SCHIMBARE

Echipă nouă în fotbalul românesc » Fosta prim-divizionară își schimbă numele în Inter

ACS LPS HD Clinceni / Foto: Facebook
ACS LPS HD Clinceni / Foto: Facebook

Articol de - Publicat sambata, 17 august 2024 18:02 / Actualizat sambata, 17 august 2024 18:35

Echipa de fotbal din Clinceni își va schimba numele în CS Inter Ilfov.

Echipa din Clinceni (Club Sportiv LPS HD Clinceni, fosta Academica Clinceni) activează în Liga 3. În urmă cu puțin timp, clubul anunța cooptarea lui Alex Bourceanu în staff-ul tehnic condus de Paul Pârvulescu.

Colaborarea dintre cele două părți a fost una de scurtă durată, pentru că nu s-a ajuns, finalmente, la un numitor comun.

Colaborare scurtă. Alex Bourceanu a părăsit Clinceniul

„Așa este, Alex Bourceanu nu face parte din staff-ul tehnic al echipei noastre”, s-a limitat să declare, pe această temă, Ion Zeinelovici, președintele grupării ilfovene.

Se naște CS Inter Ilfov

Divizionara C ilfoveană definitivează documentele necesare schimbării numelui echipei. Gruparea din Clinceni va purta titulatura de CF Inter Ilfov în campionatul care urmează.

Se pune miza, pe moment, doar pe tineri jucători, dar pe viitor planurile fotbalistice vor prinde un alt contur la Clinceni, unde Inter ar putea deveni, peste câțiva ani, o grupare reprezentativă pentru fotbalul ilfovean.

Partide oficiale pe terenul secund

La finalul acestei luni se reia activitatea și la nivelul celui de al treilea eșalon, unde evoluează și gruparea din Clinceni. Cum terenul principal este ocupat de două formații din eșaloanele superioare, Unirea Slobozia și Metaloglobus București, garnitura locală va juca, în campionat, pe terenul secund.

Superliga
Etapa 7, 24 august 2024
Sepsi OSK
0
Unirea Slobozia
1
Pospelov  78'

Clinceni Arena este un complex sportiv cu ample facilități, care cuprinde trei terenuri, două de iarbă și unul sintetic.

LPS HD Clinceni, continuatoarea Academicii Clinceni

Academica Clinceni a fost fondată în anul 2005. În sezonul 2018-2019, a promovat de pe locul al doilea în primul eșalon al fotbalului românesc sub comanda lui Ilie Poenaru.

Același Poenaru a reușit să o ducă pe Academica până pe locul al cincilea în Superligă în stagiunea 2020-2021, însă echipa a retrogradat în sezonul următor de pe locul 15 din 16.

Gruparea din Clinceni a fost decimată din cauza problemelor financiare. A fost depunctată și a terminat campionatul cu -29 de puncte, intrând în faliment. În 2022, și-a reluat activitatea sub numele LPS HD Clinceni.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Varga a revenit asupra propriilor declarații, la câteva ore după ce i-a transmis lui Dan Petrescu: „Plângăciosule, fă-ți bagajele!”

Ion Țiriac pune la bătaie 600.000 de euro pentru turneul de la București: „Menține România pe harta internațională a tenisului”


Comentarii (3)
Supremul  •  17 August 2024, 23:12
Postat de FcFcsb_e_SteauaBucuresti pe 17 August 2024, 19:11

O sa fie dati in judecata de Talpan de la Inter si li se vor cere despagubiri pentru folosirea ilegala a denumirii "Inter". Daune de 370 milioane de euro,evident!

Dacă se consideră lezați da. In primă faza pot fi somați sa-si schimbe denumirea, asa cum s-a întâmplat în decembrie 2017 cu Juventus Colentina (somata de Juventus Torino). Schimbarea denumirii s-a petrecut de urgență și a fost ales numele de Daco-Getica (pentru cei din Colentina, nu pentru cei din Torino!).

c0ncret  •  17 August 2024, 20:02

Inter Ilfov, fcfcsb, doar in Romania vezi asemenea denumiri de rad si puii de curca. :)))

FcFcsb_e_SteauaBucuresti  •  17 August 2024, 19:11

O sa fie dati in judecata de Talpan de la Inter si li se vor cere despagubiri pentru folosirea ilegala a denumirii "Inter". Daune de 370 milioane de euro,evident!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close