FOTBAL  »  LIGA 3  »  PETROLUL

Ce diferenţă faţă de Steaua! La ce preţ au fost evaluate cele şase mărci Petrolul

Fanii reprezintă în acest moment cea mai de preț avere a clubului ploieștean
Fanii reprezintă în acest moment cea mai de preț avere a clubului ploieștean

Articol de - Publicat marti, 11 aprilie 2017 00:00

PFA Constantin Valerică din Câmpina a predat către Primăria Ploiești raportul de evaluare a mărcilor ”lupilor” aflate în portofoliul autorităților locale. Palmaresul nu intră în actualele calcule. Cele şase mărci ”Petrolul” = 8.000 €!

Primăria Ploiești a anunțat finalizarea raportului de evaluare pentru cele șase mărci ale clubului galben-albastru, aflate în proprietatea autorităților locale: FC Petrolul Ploiești, FC Petrolul Ploiești 1924, Fotbal Club Petrolul, Petrolul Ploiești, Petrolul 52 și Petrolul 95.

Fiecare dintre acestea valorează între 5.500 și 6.000 de lei, ceea ce ridică întregul pachet la valoarea aproximativă de 8.000 de euro!

"Sunt un pic surprins", a punctat edilul orașului, Adrian Dobre, care a punctat apoi că recomandarea e aceea de a ceda mărcile prin cesiune. Iar Consiliul Local urmează să decidă dacă va fi organizată o licitație sau se va apela la încredințare directă.

În acest moment, există doi investitori interesați să-i preia pe "lupi": compania Veolia România și un francez de origine română, aflat momentan în contact cu Valeriu Răchită, fost căpitan al Petrolului și actual consilier al primarului.

"Le va ceda cu drept de folosință"

Evaluarea a fost efectuată de PFA Constantin Valerică din Câmpina, iar prețul lucrării s-a ridicat la 33.000 de lei (circa 7.400 euro) fără TVA, adică o cotă similară cu nivelul evaluat al mărcilor pe care Primăria le va putea fructifica ulterior.

Autorul operațiunii, fost membru și în Comisia de Licențiere FRF în mandatul lui Mircea Sandu, a explicat că palmaresul nu a intrat în prezentul raport, "pentru că e și foarte greu de calculat atâta vreme cât nu prea ai termen de comparație.

La marcă e vorba strict despre culorile și desenele ce pot fi aplicate pe diferite produse în scop de marketing. În cazul în care Primăria le va ceda sub forma dreptului de folosință, că altceva n-o să dea, nu le cesionează!, atunci beneficiarul le va putea fructifica pe piață.

Dacă le vinde, foarte bine! Dacă nu, stă cu ele. Știți că persoana de dinainte a dat chix cu magazinul de produse care se afla sub peluză, n-a putut să fructifice marca".

10.000 €e prețul cu care s-au vândut recent la licitație mărcile "FC Oțelul Galați 1964" și cea aniversară de 50 de ani, precum și palmaresul moldovenilor, inclusiv cu titlul și Supercupa cucerite în 2011

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
mandpv964
mandpv964  •  11 Aprilie 2017, 11:13

Enervant e prostul asta de rachita,genul pe care-l dai afara pe usa si-ti intra pe fereastra!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează