Articol de Ionel Luţan - Publicat luni, 06 decembrie 2021 22:11 / Actualizat luni, 06 decembrie 2021 22:13
Ceahlăul Piatra Neamț, în prezent în al treilea eșalon, renunță la toți oamenii de bază și va continua sezonul doar cu fotbaliști tineri.
Ceahlăul Piatra Neamţ a plecat la drum în noul sezon cu obiectivul clar al promovării în eşalonul secund, dar iernează pe un modest loc 6 în Serie 1. Nemțenii au strâns 20 de puncte și au de recuperat 13 lungimi față de liderul Dante Botoșani.
În aceste condiții, Ceahlăul regândește strategia și schimbă din mers obiectivul.
Probleme pentru Ceahlăul Piatra Neamț
Nemţenii vor să renunţe la toţi jucătorii importanţi ai echipei, cei care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. În continuarea competiţiei se va miza doar pe jucători tineri şi din zonă.
Şansele de a mai prinde play-off-ul dispar în aceste condiții, iar obiectivul principal devine salvarea de la retrogradare. Se încearcă o economie substanţială la buget.
Ceahlăul, club înființat în anul 1919, a petrecut 18 sezoane pe prima scenă a fotbalului din România. Cea mai bună clasare a fost în 1999/2000, poziția a 4-a. A retrogradat din Liga 1 în 2015, apoi a urmat un declin constant.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Clinceni l-a ales pe înlocuitorul lui Chirilă! Ultima dată a retrogradat în Liga 3