Articol de GSP - Publicat duminica, 09 mai 2021 12:30 / Actualizat duminica, 09 mai 2021 13:00
FCSB 2 a deschis scorul în minutul 36 al partidei cu CS Afumați prin Alexandru Stan, jucătorul pe care Gigi Becali l-a izgonit de la prima echipă a roș-albaștrilor.
- Returul se va juca pe 15 mai
- Câștigătoarea acestei dubla va juca în finala pentru promovare cu echipa care se impune în duelul dintre Steaua și CS Afumați. În tur, echipa Armatei s-a impus cu 2-0.
Fotbalistul de 32 de ani a primit o pasă în zona laterală, a avansat curajos către poartă și a șutat cu stângul de la 20 de metri. Mascat de propriii fundași, goalkeeper-ul Irimiea n-a avut când să mai intervină, iar mingea s-a dus în plasă.
FCSB 2 aliniază o formație presărată cu jucători aduși de la prima echipă: Nedelcu, Lucian Filip, Oaidă, Simion, Buziuc și Niță sunt titulari, la fel ca Alexandru Stan sau goalkeeper-ul Târnovanu. Pe banca lui Bogdan Vintilă se află și Pantea, Ardelean, Pandele sau Istrate.
La meciul de la Afumați asistă și MM Stoica, Mihai Pintilii și Marius Ianuli, trei pioni importanți din conducerea FCSB-ului.
Alexandru Stan, captiv la FCSB
Alexandru Stan încă se mai află la FCSB și încasează lunar salariul de 10.000 de euro doar pentru antrenamente individuale. De jucat, nu a mai jucat în niciun meci pentru prima echipă de un an și trei luni, fiind folosit doar la „satelit”.
Fostul căpitan al Astrei Giurgiu a ajuns să aibă un job straniu: clubul îl plătește ca să se antreneze singur, fiindcă nu mai are nevoie de el. Becali l-a cumpărat pe Alexandru Stan de la Astra în 2018. Experimentat și polivalent, fundaș bun pentru ambele laturi ale defensivei, Alex a început direct ca titular la FCSB, apoi s-a accidentat serios la genunchi. Gigi nu a avut răbdare să-i permită o recuperare „ca la carte” și a forțat utilizarea lui într-un meci cu Alașkert, în Europa League.
Antrenorul de atunci, Bogdan Andone, insistase că jucătorul nu era capabil să evolueze la acea vreme. Patronul l-a titularizat oricum și a urmat o nouă accidentare gravă a apărătorului. Clubul nu a mai așteptat deloc recuperarea lui, l-a scos din lot și nu a vrut să mai audă de el.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”