Comentarii (186)
karpathin
karpathin  •  09 Mai 2021, 13:02

Câtă vreme Becali va rămâne activ în fotbal, competiția internă va avea de suferit. Fotbalul românesc își poate reveni doar dacă se va reuși construirea unui sistem competițional fundamentat pe pasiunea suporterilor. Becali a reușit să monopolizeze competiția, iar odată cu ascensiunea lui, pasiunea a fost eliminată. Gigi este un tejghetar, un primitiv susținut de gazetari aflați pe lista lui de plată și complici la prăbușirea fotbalului românesc. Abia în momentul în care acest individ va fi eliminat din peisaj, vom putea spera la o renaștere a competiției interne. CSA Steaua este ultima șansa pentru a i se da peste bot, lui și celor alde Geambașu (nume predestinat).

adriann_
adriann_  •  09 Mai 2021, 13:01
Postat de catalynn pe 09 Mai 2021, 12:51

Din ce am văzut pana acum rămân la parerea inițială: CS Afumați sunt o echipa solida, preferabil de evitat, FC fcsb 2 o echipa modesta chiar și cu “întăriri” de la prima echipa. Gazdele au controlat copios meciul iar golul a venit din nimic la o gafa a portarului. Astăzi ne-a jjijji și-a permis sa trimită “întăriri” pt ca prima echipa este intre doua meciuri amicale, după omenia de la Botoșani urmând alta cu Academica, la retur însă se schimba treaba … Rămâne însă întrebarea dacă CS Afumați chiar își doresc promovarea, vorba in targ e ca nu prea le rentează, cheltuielile fiind considerabile.

In meciul asta de liga a treia se vede clar ce facatura e locul 2 ocupat de fcsb in liga 1 in acest moment. Pai daca tu te chinui cu Afumati desi ai 5-6 jucatori de la prima echipa in teren, e clar ca in liga 1 te tii pe 2 doar din "omenii" si "arbitraje prietenoase"...

catalynn
catalynn  •  09 Mai 2021, 12:59
Postat de adriann_ pe 09 Mai 2021, 12:32

Nu ma postacule, abject e sa fii bagat accidentat in teren ca sa te rupi de tot, dupa care sa fii intimidat ca sa ti se rezilieze contractul. BRAVO LUI STAN CA NU S-A LASAT CALCAT IN PICIOARE, DAR CIOBANUL A INCERCAT, INCLUSIV PRIN POSTACI CA TINE CARE IL INJURAU NONSTOP CA IA BANI DEGEABA.

Corect, treaba cu Stan a fost practic bomboana de pe colivă, dacă mai avea careva dubii ca a semna cu FC fcsb echivalează cu sclavia atunci s-au risipit si cele mai mici îndoieli!

omleta
omleta  •  09 Mai 2021, 12:59
Postat de omleta pe 09 Mai 2021, 12:45

Exact. Trimite jucători de la Liga 1 să joace la baraj in Liga a 3-a. FC FCSB e disperată să blocheze promovarea Stelei București. Ar trebui să existe un regulament care să interzică importul de jucători care au meciuri în actualul sezon al Ligii 1. Dar nah, la noi se doarme mult. Iar când nu se doarme se fură.

Cerem noi reguli și ca LPF și FRF să se trezească din somn. Adică cerem CORECTITUDINE. Nu e corect pt Afumați ce se întâmplă. Ei au luptat un an. Și-au câștigat seria. Și acum s-au trezit cu un adversar care beneficiază de un avantaj necinstit. E ca și când la un meci de box, la categoria ușoară, campionul categoriei se trezește că va lupta nu cu un boxior de la aceeași categorie, ci cu unul de la categoria super grea. Păi e cinstit?

adriann_
adriann_  •  09 Mai 2021, 12:57
Postat de brancusi pe 09 Mai 2021, 12:46

Adriane,aici chestia cu moralitatea e discutabila.Stan asta nu facea juma de milion de euro din fotbal nici daca juca de la 20 la 40 de ani,asa ca ar fi trebuit sa procedeze asa cum o face un arbitru destept, care in loc sa elimine toti jucatorii ce-l injura si sa faca meciul praf,se face ca nu aude si pleaca mai departe.

Ce? Tu intelegi ca Stan se accidentase grav pentru ca FUSESE FORTAT LA ORDINELE LUI BECALI? De-aia si-a dat si Bogdan Andone demisia de la fcsb, a zis clar ca nu vrea sa-l blesteme lumea pe el pentru faptele altora. Cum era SA REZILIEZE CONTRACTUL DUPA ASA CEVA? Sa se duca si sa stea pe bara un an pe banii lui dupa ce fusese "rupt" la indicatiile ciobanului? Poate asa se fac afacerile prin muntii Pindului, nu in Romania...

10156013562479806
Oprisan Niculae  •  09 Mai 2021, 12:56
Postat de catalynn pe 09 Mai 2021, 12:51

Din ce am văzut pana acum rămân la parerea inițială: CS Afumați sunt o echipa solida, preferabil de evitat, FC fcsb 2 o echipa modesta chiar și cu “întăriri” de la prima echipa. Gazdele au controlat copios meciul iar golul a venit din nimic la o gafa a portarului. Astăzi ne-a jjijji și-a permis sa trimită “întăriri” pt ca prima echipa este intre doua meciuri amicale, după omenia de la Botoșani urmând alta cu Academica, la retur însă se schimba treaba … Rămâne însă întrebarea dacă CS Afumați chiar își doresc promovarea, vorba in targ e ca nu prea le rentează, cheltuielile fiind considerabile.

CS Afumati ESTE o echipa.Nu SUNT o echipa.In rest ce ai scris e OK.

catalynn
catalynn  •  09 Mai 2021, 12:51

Din ce am văzut pana acum rămân la parerea inițială: CS Afumați sunt o echipa solida, preferabil de evitat, FC fcsb 2 o echipa modesta chiar și cu “întăriri” de la prima echipa. Gazdele au controlat copios meciul iar golul a venit din nimic la o gafa a portarului. Astăzi ne-a jjijji și-a permis sa trimită “întăriri” pt ca prima echipa este intre doua meciuri amicale, după omenia de la Botoșani urmând alta cu Academica, la retur însă se schimba treaba … Rămâne însă întrebarea dacă CS Afumați chiar își doresc promovarea, vorba in targ e ca nu prea le rentează, cheltuielile fiind considerabile.

lacadus
lacadus  •  09 Mai 2021, 12:49
Postat de respect_burca pe 09 Mai 2021, 12:44

Tu esti prea prost ca sa-ti explic ...duminica nu am timp de prosti ...fa-ti o programare in alta zi !!

Nici nu aveam pretenții de la tine, tu nu îți poti explica nici tie. Faptul ca ții cu o echipa care încearcă sa copieze cazarma stalinistă spune multe.

brancusi
brancusi  •  09 Mai 2021, 12:46
Postat de adriann_ pe 09 Mai 2021, 12:32

Nu ma postacule, abject e sa fii bagat accidentat in teren ca sa te rupi de tot, dupa care sa fii intimidat ca sa ti se rezilieze contractul. BRAVO LUI STAN CA NU S-A LASAT CALCAT IN PICIOARE, DAR CIOBANUL A INCERCAT, INCLUSIV PRIN POSTACI CA TINE CARE IL INJURAU NONSTOP CA IA BANI DEGEABA.

Adriane,aici chestia cu moralitatea e discutabila.Stan asta nu facea juma de milion de euro din fotbal nici daca juca de la 20 la 40 de ani,asa ca ar fi trebuit sa procedeze asa cum o face un arbitru destept, care in loc sa elimine toti jucatorii ce-l injura si sa faca meciul praf,se face ca nu aude si pleaca mai departe.

omleta
omleta  •  09 Mai 2021, 12:45
Postat de respect_burca pe 09 Mai 2021, 12:37

Cand joci meci amical in prima liga iti permiti sa faci magarii in liga a 3 a !!

Exact. Trimite jucători de la Liga 1 să joace la baraj in Liga a 3-a. FC FCSB e disperată să blocheze promovarea Stelei București. Ar trebui să existe un regulament care să interzică importul de jucători care au meciuri în actualul sezon al Ligii 1. Dar nah, la noi se doarme mult. Iar când nu se doarme se fură.

  • 1
  • •••
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
Comentează