Articol de Vlad Roșu - Publicat luni, 23 octombrie 2023 14:01 / Actualizat luni, 23 octombrie 2023 15:11
Fostul internațional Florentin Petre (47 de ani) a anunțat că va deveni noul antrenor al Unirii Ungheni, formație care ocupă locul 3 în Seria a 9-a din Liga 3.
În noiembrie 2022, Florentin Petre se despărțea de Ceahlăul Piatra-Neamț, echipă la care joacă, din vara anului trecut, și Patrick Petre (26 de ani), fiul acestuia.
La aproape un an distanță, fosta extremă de la Dinamo și CSKA Sofia și-a anunțat întoarcerea în circuit. El va prelua banca tehnică a celor de la Unirea Ungheni, formație din Liga 3.
Florentin Petre, noul antrenor al formației Unirea Ungheni
„De astăzi (n.r. - luni) voi prelua echipa Unirea Ungheni. Sunt deja în Transilvania, la hotel, și m-au primit gazdele cu brațele deschise. E o echipă de liga a treia de lângă Târgu Mureș.
În primul rând vreau să-i mulțumesc domnului primar Victor Prodan și domnului președinte Adi Pop pentru oportunitatea de a antrena o echipă bună, cu pretenții, care vrea să tragă la promovare.
Îmi plac oamenii puternici, oamenii care sunt deciși, mai ales în momentele astea pe care le traversăm cu toții. Merg să trag la promovare și abia aștept să ajung acolo să îi cunosc pe jucători”, a declarat Florentin Petre, conform Fanatik.
Florentin Petre a mai activat ca „principal” la Dinamo 2, Foresta Suceava, Dacia Unirea Brăila și Ceahlăul Piatra-Neamț. De asemenea, el a mai fost și secund la echipa mare și cea secundă a lui Dinamo, dar și la FC Brașov și Luceafărul Oradea.
VIDEO. Florentin Petre a dezvăluit că a locuit șase luni la Ionuț Chirilă: „A fost un gest extraordinar”
Citește și:
Dinamo, prima informație oficială după umilința de la Sibiu » Ce au anunțat „câinii roșii” azi