Articol de Justin Gafiuc - Publicat miercuri, 22 noiembrie 2017 19:03
Noul antrenor al Petrolului, Romulus Ciobanu, 40 ani, vorbește în premieră despre primele sale planuri pe banca ”lupilor” și cere răbdare fanilor care așteptau acum un tehnician cu CV bogat pentru a ataca urcarea în L2.
- Domnule Ciobanu, o mutare surprinzătoare: pe banca Petrolului direct de la rivala pentru promovare, AFCM Alexandria. Cum s-au derulat lucrurile?
- Sunt fericit și onorat că am fost ales să pregătesc Petrolul. Alexandria nu avea un obiectiv bine definit pentru promovare și inclusiv acest detaliu m-a făcut să accept repede oferta de la un mare club cum e Petrolul.
"Mă interesează doi jucători de la Alexandria"
- E adevărat că intenționați să aduceți câțiva jucători chiar de la Alexandria?
- Da! Vrem să fim productivi în mercato, iar eu aș dori să aduc doi foști elevi de la Alexandria. Intenționăm să cooptăm fotbaliști care sunt peste nivelul lotului actual și să completăm anumite posturi pentru retur. Dacă ar fi după mine, aș aduce patru, cinci băieți de la Alexandria, fiindcă au valoare dacă au reușit să țină pasul până acum în campionat cu Petrolul.
- Fanii așteptau un antrenor cu experiență sau cu pedigree petrolist. Vă temeți că veți avea probleme din acest punct de vedere în relația cu suporterii?
- Sunt conștient că, la Ploiești, suporterii sunt foarte buni cunoscători de fotbal. Vor fi probabil voci nemulțumite de alegerea mea ca antrenor. Am însă o singură rugăminte față de toată suflarea petrolistă: să aibă răbdare! Știu că promovarea e obligatorie și, dacă am reușit un parcurs foarte bun la Alexandria cu o echipă la un sfert din potențialul Petrolului, sunt convins că putem face împreună performanță la Ploiești. E dreptul fiecăruia să critice în absența rezultatelor, dar repet mesajul meu: vă rog să aveți răbdare! Oricum, nu sunt genul de om care să intre în polemici cu eventualii contestatari.
"Mă voi înscrie la licența Pro"
- Ați creionat programul de iarnă?
- Încă nu, ne organizăm, dar cu siguranță va exista o perioadă de pregătire în țară și o alta cu jocuri peste hotare, unde terenurile ne permit. Urmează să stabilim exact destinația în zilele viitoare.
- Cum stați cu licențele?
- Sunt posesor de licență A și intenționez să depun dosarul pentru licența Pro. Anul trecut m-am trezit destul de târziu, a fost o neglijență de completare a dosarului din partea mea.
5 echipea mai pregătit până acum Romulus Ciobanu, toate în ligile inferioare: Metalul Plopeni, Rulmentul Alexandria, CS Caransebeş, CS Ştefăneşti şi AFCM Alexandria
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”