FOTBAL  »  LIGA 3  »  BARAJ

VIDEO Acuzaţii dure după CSA Steaua - Mostiștea Ulmu: „Steliștii se simțeau cu musca pe căciulă!” + „Unii parcă trăiesc într-un univers paralel”

Sorin Tăbăcariu și Vlad Ștef, de la Mostiștea Ulmu +18   FOTO
Sorin Tăbăcariu și Vlad Ștef, de la Mostiștea Ulmu

Articol de - Publicat sambata, 15 mai 2021 15:30 / Actualizat sambata, 15 mai 2021 16:02

Căpitanul și antrenorul celor de la ACS Mostiștea Ulmu au rămas cu un gust amar după ce au fost eliminați de CSA Steaua din barajul de promovare în Liga 2. „Militarii” au câștigat cu 2-0 ambele manșe. 

  • În ambele meciuri, steliștii au avut câte un penalty acordat eronat;
  • Steaua va evolua în finala pentru promovare cu echipa care se impune în duelul dintre CS Afumați și FCSB 2 (0-1 în tur).

La fel ca Vasile Târșolea, patronul echipei din Ulmu, căpitanul Sorin Tăbăcariu și antrenorul Vlad Ștef au criticat dur arbitrajul. Căpitanul oaspeților de astăzi spune că jucătorii Stelei „se simțeau cu musca pe căciulă”, semn că ar fi fost conștienți de ajutorul primit din partea „centralului” Florin Andrei. 

VIDEO. ACS Mostiștea Ulmu acuză arbitrajul după barajul cu CSA Steaua

„E păcat ca un duel de așa anvergură să se termine cu două penalty-uri inventate. Până la urmă nu s-a jucat pe teren, poate doar două reprize s-au jucat pe teren, în care cele două echipe au fost de valori apropiate. Doar detaliile au fost diferența, poate și puțină lipsă de șansă a făcut ca ei să fie în avantaj. 

Am simțit că unii jucători de la Steaua se simțeau oarecum cu musca pe căciulă. La al doilea galben la Ilie se rugau de arbitru să nu-i mai dea galben și la penalty spuneau să rateze penalty-ul, în caz că nu a fost. E posibil să fi auzit greșit, dar nu cred. Nu sunt mulțumit, nu am cum să fiu cum, 100% puteam mai mult. Este frustrant, dar dăm înainte”, a spus căpitanul echipei din Ulmu, Sorin Tăbăcariu.

Vlad Ștef, antrenor Mostiștea Ulmu: „Steaua trebuie să revină în prim-plan”

„Un meci greu și dezamăgitor pentru noi, în două meciuri contra Stelei au fost 3 goluri marcate neregulamentar, deși unii vor să nege lucrul ăsta, parcă trăiesc într-un univers paralel. La noi acasă a fost ofsaid la golul lui Nsiah și penalty inexistent, aici la fel, că faultul a fost în afara careului. E greu să te lupți cu lucrurile astea, mai ales când ești echipă mică”, a declarat Vlad Ștef, antrenorul de la ACS Mostiștea Ulmu.

Acesta a comentat intenția patronului de la Ulmu, de a scoate echipa de pe teren: „Ar fi fost un sfârșit prea abrupt, deși cred că ar fi fost o decizie OK. Era urât pentru băieții ăștia, pe care țin să îi felicit. Toată lumea care face parte din proiectul ăsta a ieșit cu fruntea sus. I-am felicitat pe băieți, și-au câștigat respectul în fața întregii țări. Nu am fost o echipă mică care să se apere pe două linii, păcat că s-a terminat așa și nu s-a jucat totul pe teren. 

Cu un arbitraj corect alta era soarta acestei duble. Steaua București trebuie să revină în prim-plan, noi suntem o echipă mai mică, bănuiam că tot ce este la limită avea să fie judecat în favoarea lor”. 

Penalty gratuit primit de CSA Steaua

În minutul 66, arbitrul Florin Andrei a dictat penatly pentru CSA Steaua, după un duel între Pacionel și Dogaru. Decizia a fost eronată, reluările arătând că Pacionel se afla în afara careului.

+13 FOTO

După 10 minute, în minutul 77, Vasile Târșolea a coborât lângă banca de rezerve a echipei sale, a bătut cu pumnul în ea și le-a cerut jucătorilor să iasă de pe teren.

„Hai acasă! Hai să plecăm. Gata, ieșiți de pe teren! Jucăm în altă țară! Ce suntem noi, sparring partner? Își bat joc de noi! ”, a strigat acesta.

După ce jucătorii s-au adunat în jurul băncii de rezerve, antrenorul Vlad Ștef și căpitanul Sorin Tăbăcariu l-au convins pe Târșolea să renunțe la ideea de a scoate echipa de pe teren, iar meciul s-a reluat în minutul 81.

Mai multe știri despre CSA Steaua - Mostiștea Ulmu:

Oprița se gândeşte că ar putea fi dat afară de la CSA Steaua: „Dacă nu se promovează, nu am cum să rămân!”

Patronul de la Mostiștea își anunță retragerea după meciul cu Steaua: „Nu voi mai finanța! E țara lui Pacionel! Am luptat cu influența Stelei”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (49)
iri_
iri_  •  16 Mai 2021, 03:51
Postat de maner pe 15 Mai 2021, 17:43

Nu tre să cer audiente și nici să întreb FCSBistii. :)) Steaua București e echipa care se numește Steaua București și care evoluează în Complexul Ghencea, în tradiționalul echipament roș albastru.

Cum adica Steaua e Steaua si Fcsb e Fcsb??? Io stiam de la descultii astia care-l urcau pe razboinicul luminii sus pe "maibach" ca FC Fcsb Berceni defapt e Steaua, si Steaua nu e Steaua, Steaua e CSA sau ceva clona 2017 cazarma stalinista nustiu de care... Sa vina cupa, sa vina cupa in berceni!

iri_
iri_  •  16 Mai 2021, 03:44
Postat de persanu pe 15 Mai 2021, 18:46

Greseala impardonabila a patronului , trebuia sa scoata echipa de pe teren ... nu cred ca avea pretentia sa promoveze oricum chiar daca echipa a aratat binisor chiar neasteptat de bine ... Dar echipa trebuia scoasa de pe teren , macar apareau in presa internationala probabil iar in Romania erau pe afisul tuturor ziarelor si peecranul tuturor televizoarelor. Arbitrii astia daca tot sunt atat de inapoiati , greseste ma in retur la 1-0 pentru aia si in favoarea celor de la ULMU ... dale multumirea asta ca a inscris impotriva CSA STEAUA si ca au scos un egal probabil cu ei ... sau la 0-0 da un penalty inexistent pentru ULMU iar mai apoi reparati greseala cum oricum ai facut dand pentru CSA , TOT CE NU A FOST adica 3 GOLURI. S-a vazut ca CSA a fost mai buna dar ULMU au fost incredibil de bine asezati in teren ... Sincer ma asteptam la 4,5 goluri si in tur si in retur pentru STEAUA iar spre surprinderea multora ULMU a scos doua rezultate de 0-0 ... pentru ca trei goluri le-au fost bagate pe gat . . . *** ... Sper sa ii blocheze FCSB ...

N-as vrea sa ma cobor la nivelul tau si sa te jignesc prea tare, dar iti spun un singur lucru, stai cam prost cu matematica. Deci Ulmu a scos doua rezultate de 0-0 pt ca 3 goluri le-au fost bagate pe gat, si al 4-lea gol unde e Nea Caisa Persanu? Nu vezi ca-ti da cu virgula? Ca sa nu mai vorbim si de golul din offside inexist anulat in meciul tur... Dar asta e, Ulmu a scos doua 0-0 pt ca actorul, si pt ca automobile...

mereugigist
mereugigist  •  15 Mai 2021, 21:00

Tov.gradu nu mai are somn in noaptea asta. :))))) Bravo Steaua,hai in L2.

Vezi toate comentariile (49)
Comentează