Articol de Iulian Cuibar - Publicat vineri, 09 decembrie 2016 16:49
După un an modest la prima participare în Liga a 3-a, AFC Hărman a reușit un tur de excepție, terminând anul pe locul al doilea în Seria I, la doar trei puncte de liderul FK Csikszereda.
Cu toate acestea, antrenorul-jucător Claudiu Ionescu va părăsi formația brașoveană, decizia fiind luată de comun acord cu conducerea clubului.
"În urma înțelegerii dintre părți, AFC Hărman a încheiat colaborarea cu antrenorul jucător Claudiu Ionescu. În decursul unui an, acesta a dat dovadă de profesionalism și a reușit să facă din Hărman o echipă competitivă, pe care o lasă pe locul al doilea în clasament, motiv pentru care îi mulțumim pentru tot", a declarant Marius Stoichiță, președintele clubului.
Ionescu a ajuns la Hărman în 2015, cu câteva etape înaintea finalului turului de campionat, înlocuindu-l pe Gabriel Kajcsa. După un prim sezon mai puțin reușit, în vara acestui an lotul hărmănenilor a fost întărit cu jucători cu experiență, Buga, Stângă, Forika și Leonte, iar la jumătatea sezonului formația brașoveană ocupă locul secund în clasament, la trei puncte în spatele liderului antrenat de Robert Ilyeș.
"Mă bucur că am avut parte de această experiență, iar locul pe care echipa îl ocupă acum reprezintă cea mai mare performanță din istoria clubului. Am decis împreună cu conducerea
că este mai bine să încheiem acum colaborarea și le mulțumesc tutror celor din staff-ul administrativ. Le voi ține pumnii în lupta pentru promovare", a spus "Generalul".
Acesta va fi înlocuit de un alt jucător-antrenor, "secundul" Florin Stângă urmând a se ocupa de pregătirea echipei, alături de Ioan Naghi. Interesant este că AFC Hărman a fost, în acest tur de campionat, probabil, singura echipă din fotbalul românesc al cărui staff tehnic, atât "principalul", cât și "secundul", s-au aflat și în postura de jucători.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”