Articol de Cristi Preda (foto), Remus Dinu - Publicat sambata, 09 martie 2019 16:45
Rapid București a bifat azi prima victorie din 2019, reușind un succes categoric în meciul cu SC Popești Leordeni, disputat pe stadionul „Sportul”, scor 4-1.
Mai jos sunt 3 lucruri inedite petrecute azi pe arena din „Regie”:
1. Lacrimile lui Manea
Jucătorii Rapidului au pătruns pe teren cu tricouri cu chipul lui Nae Manea, a cărui zi de naștere ar fi fost pe 11 martie. Ar fi împlinit 65 de ani. Toate tricourile aveau numărul 11, cu numele gloriei rapidiste.
Florin Manea, fiul regretatului Nae Manea, nu și-a putut stăpâni lacrimile și a izbucnit în plâns pe marginea terenului.
2. Studenții au făcut show la balcon, fanii au recurs la misoginism
Așa cum se întâmpla și la meciurile Sportului de acum 10-15 ani, balcoanele camerelor de cămin din proximitatea stadionului au fost arhipline.
Studenții s-au adunat în masă pentru a urmări meciul Rapidului, ocazie numai bună pentru socializare și voie bună. Aceștia chiar au improvizat și au format cu ajutorul unor haine două steaguri vișinii ale Rapidului.
La pauză, fanii au reperat câteva studente aflate la balcon, iar unul dintre suporteri a recurs la o remarcă misogină „Auzi, ce număr ai la interfon? Vrea băiatu' să venim în grup!”
3. Și-au cosmetizat noul stadion
Stadionul Sportului Studențesc va fi casa Rapidului în următoarele luni, iar oficialii alb-vișiniilor au trecut serios la treabă. Au făcut eforturi mari pentru ca suprafața de joc, nefolosită de ani de zile, să se prezinte în condiții cât mai bune, și au făcut unele improvizații și în tribune.
Un banner cu mesajul „Aici e Giulești” a apărut în zona tribunei oficiale, iar tabela de marcaj de la Tribuna a II-a a fost vopsită în culorile clubului.
Atmosfera de pe stadion:
Vezi AICI detalii, VIDEO + FOTO de la Rapid - Popești Leordeni